Noul Opel Ampera-e va fi capabil să depășească 400 de km la capitolul autonomie

Noul Opel Ampera-e
În perspectiva lansării ce va avea loc la Salonul Auto de la Paris, Opel dezvăluie ușor ușor toate detaliile legate de noul Ampera-e. Astfel, constructorul german promite pentru noul său model electric o autonomie ce depășește 400 de km, dacă se respectă condițiile ideale corespunzătoare standarddelor NEDC (New European Driving Cycle).

Audi stă bine la vânzări în 2016, însă nu se apropie de Mercedes-Benz și BMW la acest capitol

Audi Q7 e-tron
Cum rivalii de la BMW și Mercedes-Benz și-au anunțat cifrele de vânzări corespunzătoare lunii august 2016, iată că nici Audi nu ne-a lăsat prea mult să așteptăm. Astfel, cele 132.50 de automobile comercializate au marcat o creștere de 2.9% față de aceeași lună din 2015, în timp ce totalul perioadei ianuarie-august a ajuns la 1.234.900 de exemplare vândute (+4.9% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut).

BMW anunță noi creșteri ale vânzărilor și pe luna august 2016

BMW i3 - 60 Ah
BMW a înregistrat în luna august 2016 o creștere a vânzărilor cu 5% față de aceeași lună a anului precedent, totalul unităților livrate în întreaga lume ajungând la 142.554. În primele opt luni ale anului curent s-au vândut 1.282.511 automobile purtând sigla BMW, cu 5.5% mai multe față de aceeași perioadă din 2015.

Noul Volvo V90 Cross Country va avea premiera mondială la sfârșitul lunii septembrie

Volvo V90 Cross Country
Volvo va prezenta la sfârșitul lunii septembrie noul V90 Cross Country, perioadă ce coincide cu debutul ediției 2016 a Salonului Auto de la Paris, însă până atunci avem parte doar de imagini teaser cu rolul de a ne menține treaz interesul. Constructorul suedez nu va fi prezent însă la salon, preferând să-și concentreze eforturile de marketing în mediul on-line

Simone Tempestini a obținut un nou titlu de campion în CNR Dunlop

Simone Tempestini - campion național în 2016
Simone Tempestini și-a asigurat un nou titlu suprem în Campionatul Național de Raliuri Dunlop după ce a reușit să se impună și în Raliul Iașiului. Pilotul echipei Napoca Rally Academy a dominat categoric raliul ieșean, devansându-i la final pe Dan Gîrtofan (Skoda Fabia R5) și pe Sorin Badea (Ford Fiesta R5).

Se anunță un nou rival pentru Sandero Stepway - Opel va aduce la Paris noul KARL ROCKS

Opel KARL ROCKS
Opel vine în întâmpinarea apetitului imens al europenilor pentru mașinile cu alură de crossover, urmând a prezenta la Paris noul KARL ROCKS, versiune similară deschizătorului de drumuri Sandero Stepway și care se alătură în familia Opel deja existentului ADAM ROCKS.

Test de prim contact – noul Citroen C1 1.0 VTi 68

La mai bine de doi ani de la prezentarea în premieră mondială cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, noua generație Citroen C1 a fost lansată acum și în România. Așa cum ne-a obișnuit de fiecare dată, importatorul mărcii în România - Trust Motors, o organizat un inedit eveniment de lansare, ocazie cu care reprezentanții presei auto au putut testa noul C1 atât pe străzile Bucureștiului, dar și pe asfaltul complexului din cadrul Academiei Titi Aur. Fiind prezenți la eveniment, am putut testa în marea majoritate a timpului noul Citroen C1 în varianta de motorizare 1.0 VTi de 68 CP, nivel de echipare Shine și acoperiș retractabil Airscape.

Renault a vândut până acum 100.000 de automobile electrice

Renault - 100.000 masini electrice vandute
Renault a livrat astăzi cea de-a 100.000-a mașină electrică, modelul ZOE aniversar fiind livrat unui norvegian ce locuiește în capitala Oslo. Importanta piatră de hotar vine la cinci ani distanță de când compania franceză lansa primul său model electric de serie.

Volvo a produs primul XC90 ce va fi folosit în cadrul proiectului Drive Me

Volvo XC90 #001 - Drive Me
Volvo a produs primul XC90 ce va fi utilizat în cadrul ambițiosului program Drive Me și care presupune utilizarea unei întregi flote de mașini cu capabilități de rulare autonomă de către cetățeni obișnuiți ai orașului Goteburg.

Porsche întregește familia Panamera cu noul E-Hybrid

Noul Porsche Panamera 4 E-Hybrid
Porsche a dezvăluit astăzi noul Panamera 4 E-Hybrid, versiune ce sporește gama noii generații a sedanului coupe german la patru membri. Complexul sistem de propulsie hibridă de sub caroseria noului model generează 462 de CP și nu consumă mai mult de 2.5 l/100km în regim de rulare mixt.

Noua Honda Civic hatchback va avea premiera mondială la Paris

Honda Civic hatchback 2017 - a 10a generatie
După cum era de așteptat, Honda a anunțat faptul că cea de-a zecea generație Civic hatchback va avea premiera mondială la Salonul Auto de la Paris. Primele imagini ale noului model ne-au fost prezentate luna trecută.

Noul Audi A5 a primit și versiunea Sportback. Nu lipsește din "meniu" nici sportiva S5

Noul Audi A5 Sportback 2017
După ce nu cu mult timp în urmă Audi prezenta noua generație A5 Coupe, iată că a venit vremea lansării versiunii A5 Sportback, model cu cinci uși dar care păstrează aceeași alură de coupe.

Hyundai a dezvăluit noua generație i30. Iată toate detaliile legate de compacta coreeană

Noul Hyundai i30 2017
Hyundai a dezvăluit toate detaliile legate de noua generație i30, compacta dezvoltată de coreeni fiind descrisă drept "un automobil pentru toată lumea". Noul i30 va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Paris și va ajunge în showroomuri la începutul lui 2017.

August 2016 a marcat o nouă creștere de vânzări pentru Mercedes-Benz

Mercedes-Benz GLE
Mercedes-Benz își continuă creșterea fantastică în materie de vânzări, luna august 2016 marcând peste 156.000 de unități livrate clienților, dar și vânzarea SUV-ului cu numărul 4 milioane în toată istoria firmei germadin. Totalul vânzărilor din primele opt luni ale anului curent a ajuns la peste 1.325.000 de automobile, cu aproape 12 procente mai multe față de aceeași perioadă din 2015.

Peugeot 5008 a ajuns la o nouă generație, anunțându-se drept un rival de temut pentru SKODA Kodiaq

Noul Peugeot 5008
Peugeot a prezentat astăzi noul 5008, SUV cu care francezii vor să aibă un cuvând greu de spus la limita superioară a segmentului C. Noul model Peugeot se anunță din start un rival pentru SKODA Kodiaq, oferind șapte locuri, dar și un portbagaj imens, peste volumul anunțat de cehi pentru noul lor SUV.

Pagini

Subscribe to Auto TestDrive RSS