automobile electrice

VIDEO - sunt oare mașinile electrice atât de "verzi"?

Masinile electrice si amprenta de CO2
Sunt oare mașinile electrice atâr de "verzi" pe cât s-ar crede? Să vedem ce ne spune acest studiu făcut de organizația non-profit Copenhagen Consensus Center și în care ni se vorbește despre amprenta de carbon lăsată de automobile din momentul intrării lor în producție și până când sunt reciclate în centrele specializate.

Kaufland și Renovatio au pus bazele primei rețele de stații de încărcare pentru mașinile electrice, din România

Kaufland - statie incarcare masini electrice
Kaufland România, în colaborare strânsă cu Renovatio, companie cu activități în domeniul resurselor regenerabile de energie, au inaugurat astăzi prima stație de încărcare rapidă a mașinilor electrice sau plug-in hybrid - în parcarea magazinului din strada Barbu Văcărescu. Stația respectivă este prima dintr-o rețea publică planificată a cuprinde 11 astfel de puncte de încărcare, situate pe ruta Arad - București - Constanța, dar și în Ploiești.

Volkswagen o duce din rău în mai rău în SUA - toate unitățile e-Golf vândute peste ocean vor fi rechemate în service

Volkswagen e-Golf - rechemare service SUA
Volkswagen continuă să aibă probleme din ce în ce mai serioase în SUA, de data aceasta legate de modelele sale electrice pe care le vinde peste ocean. Astfel, sunt rechemate în service aproape 5.600 de unități e-Golf comercializate în Statele Unite.

Nissan a livrat două exemplare e-NV200 Palatului Princiar din Monaco

Nissan e-NV200 - Albert de Monaco
Se pare că Albert de Monaco a pus gând rău super-mașinilor ce se plimbă pe șoselele micului său principat, administrația palatului din Monaco achiziționând astăzi două dubițe electrice Nissan e-NV200. Statul pe care-l conduce are în plan să reducă la jumătate emisiile de carbon din aerul monegasc, până în 2030 și să le elimine în totalitate din 2050.

Renault va dezvolta o rețea de încărcare solară a mașinilor electrice, în Olanda

Renault ZOE - retea incarcare solara in Olanda
Renault s-a asociat cu o serie de parteneri olandezi pentru a crea o rețea experimentală de încărcare a automobilelor electrice cu ajutorul energiei solare, în zona orașului Utrecht. Astfel, constructorul francez a semnat o scrisoare de intenție împreună cu autoritățile orașului olandez Utrecht și companiile private ElaadNL și LomboXnet.

Volvo vrea să impună un standard global de încărcare a mașinilor electrice

Volvo - automobile plug-in hybrid
Volvo cheamă toți jucătorii importanți din industria auto să-și unească forțele în direcția standardizării soluțiilor de încărcare pentru automobilele plug-in hybrid și electrice, pentru impulsionarea vânzărilor de automobile din acest segment.

VIDEO - Nissan ne vorbește despre viitorul alimentării automobilelor

Nissan- viitorul alimentării automobilelor electrice
Nissan ne încearcă imaginația arătându-ne cam cum ar putea arăta mijloacele de încărcare cu energie electrică pentru automobilele viitorului nu foarte îndepărtat.

BMW i România a pregătit un pachet special de servicii dedicate noului i3

BMW i3 - servicii Romania
Divizia BMW i România, care se ocupă de serviciile dedicate noilor i3 și i8, a pregătit o strategie specială care vine să susțină și să stimuleze achiziția noului BMW i3 de către clienții din țara noastră. Astfel, sunt oferite servicii și soluții concrete de instalare a stațiilor de încărcare la domiciulul posesorilor de i3, o mașină de schimb pentru perioadele de concedii sau pachete atractive de finanțare pentru achiziția inovativului automobil electric produs de BMW.

Hyundai a prezentat întreaga sa gamă de automobile IONIQ

Familia Hyundai IONIQ
Hyundai va expune la cea de-a 86-a ediție a Salonului Auto de la Geneva întreaga familie IONIQ - care cuprinde un Hybrid, un Plug-in Hybrid, dar și o versiune 100% electrică. Astăzi, sud-coreenii au publicat și toate detaliile tehnice legate de cele trei versiuni.

Noul Nissan Leaf are o autonomie de 250 de km și oferă un nou sistem de infotainment

Nissan Leaf 30 kWh 2016
Nissan marchează startul vânzărilor din Europa pentru noul Leaf 30 kWh printr-o clip video filmat în Norvegia. Este pus în evidență noul sistem de infotainment NissanConnect EV, ce include printre altele o funcție de dezghețare a mașinii e la distanță, prin intermediul telefonului mobil.

Opel va lansa anul viitor noul Ampera-e, un model 100% electric

Noul Opel Ampera-e
Opel va lansa în 2017 noul Ampera-e, model 100% electric și care va împrumuta mare parte din platforma tehnică și designul lui Chevrolet Bolt - model lansat anul acesta la Detroit.

Audi se pregătește intens pentru lansarea primelor sale modele electrice

Audi e-tron quattro
Audi se pregătește intens pentru lansarea primelor sale modele electrice, una dintre etapele necesare acestui lucru fiind modernizarea și adaptarea fabricilor sale din Europa.

BMW i3 va avea parte de un upgrade de 2016. Autonomia acestuia va crește cu 50%

BMW i3 2016
BMW va îmbunătăți considerabil autonomia modelului electric i3, modificările aduse bateriei și sistemelor de propulsie urmând a ajunge pe modelul de serie în vara acestui an. Noutatea a fost confirmată de directorul de vânzări de la BMW, Ian Robertson, într-un interviu acordat revistei Automotive News.

Germania va aloca circa 2 miliarde de euro pentru încurajarea achiziției de mașini electrice

Volkswagen e-Golf
Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a declarat faptul că guvernul federal este gata să aloce circa 2 miliarde de euro pentru stimularea achiziționării de automobile electrice.

Volkswagen BUDD-e - un concept 100% electric prezentat de germani la CES 2016

VW BUDD-e
CES 2016 și-a deschis porțile în Las Vegas, așa că marii producători de automobile se înghesuie să-și prezinte cele mai noi tehnologii și produse. Volkswagen nu face excepție, germanii venind cu un concept 100% electric botezat BUDD-e.

Pagini

Subscribe to RSS - automobile electrice