Mercedes

Octombrie 2016 a marcat noi recorduri de vânzări pentru Mercedes-Benz, dar și pentru smart

Mercedes-Benz E-Class 2017
Așa cum ne-a obișnuit, Mercedes-Benz este primul producător premium ce-și prezintă cifrele de vânzări din luna precedentă, recent încheiată, constructorul din Stuttgart raportând pentru octombrie 2016 173.096 de exemplare livrate clienților din întreaga lume, cu 11.5% mai multe față de aceeași lună din 2015.

Primul SUV 100% electric Mercedes-Benz va fi fabricat la Bremen

Mercedes-Benz Generation EQ - fabrica Bremen
Germanii de la Mercedes-Benz vor asambla primul lor model electric dezvoltat sub brandul EQ în fabrica din Bremen, de unde vor ieși primele exemplare de serie spre sfârșitul acestui deceniu. Bazat pe conceptul Generation EQ, noul model va fi un SUV în patru uși, cu alură de coupe și care va fi capabil să asigure o autonomie de rulare ce se va situa ]n jurul a 500 de km.

Test Drive Mercedes-Benz C 220 d Coupe

Pe piața auto, lupta dintre cei trei “granzi” premium se dă pe absolut toate segmentele consacrate sau nou apărute în piață, unul dintre cele mai dinamice fiind cel al coupe-urilor de clasă medie. BMW vine cu Seria 4 Coupe, Audi cu A5 Coupe, în timp ce Mercedes-Benz a scos anul trecut “asul din mânecă” – noul C-Class Coupe. Despre acesta din urmă vă vom vorbi în review-ul de mai jos, fiindu-ne partener de test în versiunea sa C 220 d Coupe, “condimentată” suplimentar cu pachete stilistice și de performanță AMG, dar și cu o cutie 9G-TRONIC.

Mercedes-Benz îi așteaptă pe cei pasionați de camioane pe platforma RoadStars

Mercedes-Benz Actros
Mercedes-Benz Trucks, divizia constructorului german ce se ocupă de autovehiculele comerciale, a lansat anul acesta și în România platforma digitală RoadStars. Dedicată în special șoferilor de camion, dar și pasionaților din domeniu, RoadStars oferă o sumedenie de informații utile, noutăți, dar și posibilitatea interacțiunii on-line între membrii înregistrați.

Mercedes-Benz a anunțat lansarea unei game de motoare complet noi, pentru anul 2017

Mercedes-Benz - motoare noi 2017
Mercedes-Benz a anunțat pentru anul 2017 lansarea a nu mai puțin de patru familii de motoare complet noi, acestea urmând a se alătura în portofoliul germanilor deja existentelor unități de 2.0 litri diesel prezentate în această primăvară.

VIDEO - până unde poate ajunge un Mercedes-Benz G 550 4x42

Mercedes-Benz G 550 4x42 - Video
Prezentat anul trecut și vândut în Europa sub indicativul G 500 4x42, "monstrul" produs de germanii de la Mercedes-Benz este vândut începând din vara anului curent și în SUA. Iată cum este promovat peste ocean, în cea mai recentă reclamă.

Iată noul Mercedes-AMG E 63 S 4MATIC+ - cel mai puternic E-Class din toate timpurile

Noul Mercedes-AMG E 63 S 4MATIC+
Mercedes-Benz a dezvăluit cele mai rapide versiuni ale noului E-Class, fabricate de divizia Mercedes-AMG. Noile E 63 4MATIC+ și E 63 S 4MATIC+ devin astfel cele mai puternice "E-uri" din istoria companiei germane, motorul V8 biturbo dezvoltând 571, respectiv 612 CP.

Mercedes-Benz Concept X-CLASS - mașina ce prefigurează pickup-ul X-Class

Mercedes-Benz Concept X-CLASS stylish explorer
Mercedes-Benz a dezvăluit în această seară conceptul X-CLASS, mașină ce prefigurează viitorul pickup produs de constructorul german. Noul model de serie va purta numele X-Class și va fi lansat pe piață la sfârșitul anului 2017.

Daimler va construi o nouă fabrică de baterii pentru viitoarele "electrice" Mercedes-Benz și smart

Daimler ACCUMOTIVE - fabrica baterii Kamenz
Daimler a anunțat startul lucrărilor de construcție pentru o nouă fabrică de baterii pentru automobilele electrice, prin intermediul subsidiarei ACCUMOTIVE. Noua facilitate de producție este situată tot în orașul german Kamenz, acolo unde deja există o uzină similară și va furniza baterii pentru toate viitoarele automobile electrice sau plug-in hybrid ce vor fi lansate sub siglele Mercedes-Benz și smart.

Mercedes-Benz și-a desemnat cei mai buni tehnicieni din România, prin intermediul concursului TechMasters

Mercedes-Benz Global TechMasters Romania - 2016
Mercedes-Benz România a organizat luna aceasta, între 11 și 13 octombrie, finala competiției Global TechMasters, în urma căreia au fost desemnați cei mai buni specialiști ce lucrează în service-urile companiei germane din România.

VIDEO - primul pickup Mercedes-Benz ni se prefigurează într-un nou teaser

Mercedes-Benz GLT - teaser video
Mercedes-Benz continuă campania sa de teasere ce preced prezentarea conceptului primului pickup din istoria firmei, în data de 25 octombrie. Astăzi avem parte de un scurt video.

Mercedes-Benz va dezvălui primul său pickup, pe 25 octombrie. Pentru început, vorbim doar de un concept

Mercedes-Benz GLT - pickup
Mercedes-Benz a anunțat data prezentării primului pickup din portofoliu. Astfel, pe 25 octombrie constructorul german va dezvălui în Suedia conceptul ce prefigurează viitorul model de serie.

Mercedes-AMG C 63 R Coupe are toate șansele să devină realitate

Mercedes-AMG C 63 R Coupe
Se pare că inginerii de la Mercedes-AMG nu au de gând să lase rivalii de la BMW M să se bucure de exclusivitatea lui M4 GTS, circuitul de la Nurburgring găzduind o serie de teste cu un C 63 Coupe radical upgradat și care are mari șanse să poarte emblema R.

Vânzările Mercedes-Benz doboară record după record - septembrie 2016 nu face excepție

Mercedes-Benz E-Class Estate - 2017
Germanii de la Mercedes-Benz par de neoprit în cursa lor pentru supremație în categoria mașinilor premium, luna septembrie 2016 marcând un nou record absolut în materie de vânzări - peste 200.000 de exemplare livrate clienților din întreaga lume, într-o lună. Cele 211.286 de unități vândute reprezintă totodată o creștere de 12 procente față de aceeași lună din 2015.

Mercedes-Benz anunță noi versiuni pentru GLC, GLC Coupe și E-Class

Mercedes-Benz logo
Mercedes-Benz a anunțat mărirea numărului de versiuni în care pot fi configurate noile E-ClassGLC și GLC Coupe, prin adăugarea de noi motorizări pe benzină, diesel sau hibrid.

Pagini

Subscribe to RSS - Mercedes