Ştiri

Smart Driving Series, primul campionat din România dedicat piloților aspiranți şi juniorilor

Smart Drriving Series 2015
Smart Driving, una dintre cele mai importante școli de conducere defensivă și sportivă din România, aduce pe piața locală cel mai inovator concept de campionat motorsport, Smart Driving Series. Campionatul va avea loc pe parcursul anului 2015, în cadrul a patru evenimente care se vor desfășura la Motor Park România, la Serres (Grecia), dar și pe circuite special amenajate, în orașe din țară. Astfel, prima etapă din campionat va avea loc în perioada 29 – 31 mai, la Constanța.

Începând cu 2018 toate maşinile noi vândute în Europa vor fi echipate cu eCall

Sistemul Opel OnStar
Toate maşinile noi vândute în Europa vor trebui echipate începând din 2018 cu aşa numitul sistem eCall, ce permite apelarea automată a serviciilor de urgenţă în caz de accident. 

Noua Mazda CX-3 - detalii legate de motorizări

Noua Mazda CX-3 2015
Mazda a publicat astăzi toate informaţiile detaliate ale noului CX-3, inclusiv detaliile legate de propulsoare. Se ştia încă de la lansarea din toamna trecută că noua Mazda CX-3 va fi echipată cu trei variante de motorizare însă doar acum au fost dezvăluite detaliile legate de putere şi performanţe dinamice.

În 2014 segmentul SUV-urilor şi crossoverelor a crescut cu 21%, în Europa

Noul Nissan Qashqai 2015
Anul trecut piaţa SUV-urilor şi a crossoverelor a crescut cu 21%  în Europa, o cifră impresionantă dacă stăm să o comparăm cu media creşterii pentru toate segmentele auto - 5.3%.

Noua Mazda CX-5 facelift - preţurile pentru România

Noua Mazda CX-5 2015 - preturi Romania
Noua Mazda CX-5 facelift a ajuns şi în România, importatorul mărcii japoneze prezentând lista preţurilor precum şi nivelurile de echipare disponibile în ţara noastră. Astfel preţul noii Mazda CX-5 porneşte de la 22.590 euro, TVA inclus - în varianta de bază Emotion, motor pe benzină SKYACTIV-G de 2.0 litri ce dezvoltă 165 CP şi tracţiune 4x2.

BMW va lansa un nou model electric, după anul 2020

BMW i8
BMW ia în serios producerea unui nou model electric din familia i, la ora actuală proiectul aflându-se în faza iniţială de cercetare a pieţei. Încă nu se cunoaşte clasa în care va fi încadrat noul BMW i, maşina de serie fiind planificată a fi lansată după anul 2020.

Noul Audi Q7 poate fi comandat începând de astăzi

Noul Audi Q7 2015 - pret
Audi a dat startul astăzi precomenzilor pentru noul Q7. Primele exemplare vor ajunge la clienţi începând cu luna iunie a anului curent.

BMW X5 xDrive40e - primul plug-in hybrid lansat de firma bavareză

Noul BMW X5 xDrive40e
BMW a prezentat noul X5 xDrive40e, primul model plug-in hybrid lansat vreodată de firma germană. Noul model este propulsat de un motor pe benzină TwinPower Turbo ajutat de unul electric, puterea totală furnizată fiind de 313 CP. BMW X5 xDrive40e consumă în medie 3.3 l/100km, putând accelera de la 0 la 100 de km/h în doar 6.8 secunde.

Formula 1 - Lewis Hamilton s-a impus categoric în Australia

Rezultate cursa Formula 1 - Hamilton castigator Australia
Marele Premiu de Formula al Australiei a fost câştigat de englezul Lewis Hamilton, pilotul echipei Mercedes adjudecându-şi victoria într-o manieră categorică. Dominaţia echipei germane a fost confirmată şi de locul doi ocupat de Nico Rosberg. Podiumul a fost completat de Sebastian Vettel, de la Ferrari.

Formula 1 - Lewis Hamilton a obţinut pole-ul în Australia

Lewis Hamilton - pole position Australia 2015

Astăzi s-a desfăşurat prima sesiune de calificări din sezonul 2015 al Formulei 1 - desfăşurată, ca deobicei, pe circuitul din Melbourne, Australia. Cum toată lumea se aştepta, piloţii echipei Mercedes au fost deasupra tuturor, campionul mondial en-titre, englezul Lewis Hamilton obţinând lejer pole position-ul. Acesta l-a devansat pe coechipierul său, Nico Rosberg.

Peste 500.000 de europeni au configurat online noul Ford Mustang

Noul Ford Mustang - configurator online Europa
Noul Ford Mustang a creat un val de interes fără precedent în Europa, dat fiind faptul că este pentru prima oară când constructorul american va comercializa oficial aici maşina cu peste 50 de ani de istorie în spate.

Porsche va lansa un model complet nou cât de curând

Conferinta anuala Porsche 2015
Porsche îşi va adăuga în portofoliu un automobil complet nou, care se va adăuga astfel la cele şase modele deja existente în oferta constructorului din Stuttgart. Vestea a fost confirmată chiar de CEO-ul Porsche, Matthias Mueller, cu ocazia conferinţei de presă anuale desfăşurate astăzi.

Are BMW în plan lansarea unui SUV mai mic decât X1?

Mini SUV BMW
După ce rivalii de la Audi au confirmat faptul că vor lansa peste doi ani mini SUV-ul Q1 se pare că şi BMW are în plan dezvoltarea unui automobil situat în acelaşi segment, conform speculaţiilor venite din partea jurnaliştilor de la Auto Motor und Sport.

SKODA a început producţia noii Superb

Noua Skoda Superb 2015 - inceperea productiei
SKODA a început ieri producţia noii Superb, maşină prezentată în premieră luna trecută şi despre care constructorul ceh spune că este cea mai bună SKODA construită vreodată.

Eveniment - designul noului BMW X6 explicat de Tommy Forsgren

Tommy Forsgren - designerul BMW X6
BMW Group România a organizat astăzi un eveniment special al cărui invitat a fost şi mai special - designerul suedez Tommy Forsgren, om ce  a semnat designul exterior al noului BMW X6

Pagini

Subscribe to Ştiri Subscribe to Teste