Fotocredit:
Tesla, Volvo
Americanii de la Tesla au reușit o mutare interesantă la nivelul departamentului ce se ocupă cu dezvoltarea interioarelor automobilelor, angajându-l pe Anders Bell, fostul director de dezvoltare tehnică al Volvo și unul dintre oamenii cheie ce au contribuit la crearea mult lăudatelor habitacluri ale noilor XC90, S90 și V90.
Contribuția lui Anders Bell la crearea noilor interioare din Seria 90 de la Volvo a venit chiar din postura de șef al departamentului dedicat, suedezul începându-și dealtfel cariera inginerească în curtea constructorului scandinav, încă de acum aproape 20 de ani.
Înainte de a ajunge în poziția de director, Anders Bell a activat patru ani în China, chiar în perioada imediat următoare cumpărării Volvo de către Geely. În Asia, acesta a pus bazele unui departamenent pentru interioare și inginerie a sistemelor de climatizare, supervizând lansarea SUV-ului XC60.
Misiunea sa la Tesla este una cât se poate de concretă - ridicarea ștachetei calității interioarelor oferite de modelele americane, acest capitol fiind nu de puține ori criticat de cei care au testat Model S sau Model X. În ciuda designului mai mult decât futurist, atmosfera din habitaclul mașinilor Tesla are de suferit din cauza slabei calități a materialelor, dar mai ales din pricina proastei asamblări.
În imaginea de mai jos, Anders Bell zâmbea în fața obiectivului foto, așezat pe ultimul rând de scaune dintr-un Volvo XC90 de primă generație, în anul 2003.
Sursa: Electrek
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: