Știri

Ambițiile Tesla Motors pot fi date peste cap de sindicaliștii din Germania

Fotocredit: 

Tesla
Tesla Model 3
Tesla încearcă din răsputeri să domolească avântul "revoluționar" al sindicaliștilor germani ce lucrează în cadrul Grohmann Automation - companie cumpărată și transformată de constructorul american în principalul pilon de susținere a îndrăznețelor ambiții de producție din viitorul apropiat. 
 
Angajații germani, reprezentați de sindicatul IG METALL, doresc garanții în privința locurilor de muncă, dar și măriri salariale care să le apropie veniturile de media germană a sectorului în cauză. Grohmann Engineering s-a consacrat în industria auto drept un dezvoltator și producător de sisteme dedicate liniilor de asamblare a mașinilor electrice, fiind până nu demult furnizor în acest domeniu pentru BMW și Daimler.
 
Astfel, cei aproximativ 700 de angajați ce muncesc în fabrica situată în orașul german Pruem vor primi o primă de 1.000 de euro, oferită alături de promisiuni ferme legate de stabilitatea locurilor de muncă.
 
Temerile angajaților Tesla Grohmann Automation au sporti și după ce fondatorul companiei, Klauss Grohmann, și-a anunțat retragerea din companie de la sfârșitul lunii martie și nu a mai fost văzut la birou de-atunci.
 
Grohmann Automation ar trebui să furnizeze Tesla componentele cheie din lanțul de producție a noului Model 3, automobil ce ar trebui să intre în plin proces de asamblare în a doua jumătate a anului curent. Din 2018, ambițiile lui Elon Musk vorbesc despre nu mai puțin de 500.000 de exemplare Tesla produse anual, valoare infinit mai mare decât cele aproximativ 80.000 de mașini asamblate în 2016.
 
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: