Fotocredit:
Hyundai
Confirmată oficial în vara acestui an, versiunea 100% electrică a SUV-ului Kona va fi dezvăluită în primăvara lui 2018 la Salonul Auto de la Geneva.
Urmând a fi dezvoltat pe o platformă diferită de "tripleta" Ioniq, noul Kona EV va fi capabil să ofere o autonomie ce se apropie de pragul de 400 de km, grație unei baterii Li-Ion de mare capacitate.
Anul 2018 va fi doar începutul ofensivei Hyundai pe tărâmul automobilelor electrificate, constructorul sud-coreean confirmând pentru anul 2021 o versiune 100% electrică pentru sedanul de lux Genesis, precum și un automobil electric "long-range" ce va fi capabil s[ ruleze fără probleme peste 500 de km după o încărcare completă a bateriei.
Până în anul 2020 portofoliul Hyundai va include 15 modele de serie electrificate, 10 dintre ele fiind dedicate pieței din Europa.
Noul Hyundai Kona a fost dezvăuit în vara acestui an, SUV-ul de segment B fiind oferit în trei versiuni de motorizare - 1.0 T-GDI 120 CP, 1.6 T-GDI 177 CP și 1.6 CRDi 136 CP.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: