Teste

Test Drive Mazda3 Sedan G120 Attraction

Fotocredit: 

Auto-TestDrive
 
Într-o lume auto în care dieselul pare să fie condamnat definitiv la pieire, iar tendințele din segmentul "benzinarelor" înclină din ce în ce mai tare balanța spre downsizing ajutat de turbo, japonezii de la Mazda vor cu tot dinadinsul să lupte împotriva curentului. Încăpățânarea niponilor, combinată cu o inspirație ieșită din comun atunci când vine vorba de design, se materializează însă printr-un succes de vânzări din ce în ce mai evident.
 
Poate cel mai cunoscut model din portofoliul actual al Mazda este "bătrâna" Mazda3, compactă ce a primit anul trecut o doză suplimentară de resurse tehnologice și modificări estetice discrete. Clienții din România au apreciat se pare schimbările, fapt pentru care primul trimestru din 2017 a așezat Mazda3 pe primul loc în topul vânzărilor, deasupra SUV-urilor CX-3 și CX-5.
 
Ne vom ocupa așadar în review-ul de mai jos de Mazda3 G120, în versiunea de caroserie Sedan - motorizată 2.0 SKYACTIV-G 120 CP, cutie de viteze manuală și nivel de echipare Attraction.
 
1. Prezentare generală
 
Cu ce modificări vine noua Mazda3 "MY 2017"? Poate cea mai importantă este introducerea tehnologiei G-Vectoring Control (GVC), sistem de care beneficiază acum toate modelele din portofoliul actual Mazda și care oferă o eficientizare maximă a livrării cuplui motor la roți în funcție de nivelul de aderanță, de unghiul de virare a volanului sau de forța cu care este apăsată pedala de accelerație.
 
Pe lista schimbărilor și aduăugirilor se numără un volan ce găzduiește comenzi regândite ca și amplasare, un head-up display color sau înlocuirea frânei de mână clasice cu una comandată electric prin intermediul unui buton. Interiorul oferă materiale cu texturi noi, dar și îmbunătățite atunci când vorbim de calitate.
 
Test Drive Mazda3 Sedan G120 Attraction (01)
 
La micile modificări estetice se adaugă în configuratorul Mazda3 două noi nuanțe de culoare pentru caroserie - Machine Grey și Eternal Blue.
 
Oferta motorizărilor cuprinde trei unități pe benzină SKYACTIV-G (1.5 litri 100 CP, 2.0 120 CP sau 2.0 165 CP) și alte două diesel SKYACTIV-D (1.5 litri 105 CP sau 2.2 litri 150 CP). Motorizarea de top pe benzină - G165 - nu poate fi configurată decât pe versiunea de caroserie Hatchback și doar pe nivelurile de echipare Revolution și Revolution Top. Oferta de transmisii include o cutie manuală și una automată, ambele cu șase trepte.
 
Cea mai ieftină Mazda3 are un preț de 15.290 de euro, TVA inclus - în versiunea Hatchback G100 Emotion. Modelul testat de noi (Sedan G120 Attraction) costă 19.390 de euro, TVA inclus.
 
2. Performanțe, comportament rutier şi consum
 
Motor
 
Unitatea G120 are la bază un motor aspirat de 2.0 litri, capabil să producă 120 de CP și 210 Nm cuplu motor maxim, disponibil la 4.000 rpm. Valorile de putere și cuplu permit o accelerație de la 0 la 100 de km/h în 8.8 secunde, viteza maximă fiind de 198 de km/h.
 
Test Drive Mazda3 Sedan G120 Attraction (02)
 
Primii kilometri parcurși îți dezvăluie un motor cu un ton ușor baritonal și care, la fel ca în cazul versiunii G192 testate pe Mazda6, își arată cu adevărat resursele la turații ridicate, lucru ce va pune ușor în dificultate șoferii ce au condus în mod frecvent mașini propulsate de unități turbo de cilindree mult mai mică. Turați așadar motorul fără frică, dacă vreți să descoperiți adevărata față a unei Mazda3 G120.
 
Nu putem să nu notăm la acest capitol rafinamentul de care dă dovadă motorul, tehnologiile SKYACTIV-G "născând" un propulsor foarte echilibrat din punctul de vedere al vibrațiilor.
 
Transmisie
 
Cutia de viteze oferită de Mazda este una dintre cele mai exacte unități manuale testate de noi, dacă nu cea mai exactă. Este o adevărată plăcere să schimbi treptele de viteză, cursa schimbătorului și ușurința în manevrare fiind puncte de reper pentru orice alt constructor din industria auto. Jos pălăria în fața Mazda la acest capitol!
 
Test Drive Mazda3 Sedan G120 Attraction (03)
 
Sistem de frânare
 
Sistemul de frânare gândit de Mazda în cazul versiunii Mazda3 Sedan nu pune niciun fel de probleme șoferului, fiind tot timpul pregătit să se adapteze nevoilor ce presupun oprirea mașinii în siguranță. Suplimentar, un sistem inteligent de frânare automată SCBS poate prelua sarcinile la acest capitol în oraș, atunci când cel aflat la volan este neatent.
 
Test Drive Mazda3 Sedan G120 Attraction (04)
 
Jantele din aliaj ușor pe 16 inch erau încălțate cu anvelope de iarnă Semperit Speed-Grip 2, cam gălăgioase pe asfalt uscat, dar care nu au ridicat niciun fel de problemă legată de aderență.
 
Consum
 
În cazul Mazda3 Sedan, consumul oficial declarat vorbește despre 6.5 l/100km în regim urban, 4.3 l/100km în regim extraurban și 5.1 l/100km la rularea în regim mixt.
 
Test Drive Mazda3 Sedan G120 Attraction (05)
 
Chiar dacă nu am atins valorile de mai sus, motorul aspirat de 2.0 litri s-a dovedit unul extrem de economic în condiții reale de trafic. "Aventurile" extraurbane nu au scos din rezervor mai mult de 5.6 l/100km pe un traseu ce a inclus Autostrada  București-Ploiești și returul pe DN1, în timp ce traficul urban din București a ținut valoarea indicată de computerul de bord nu mai sus de 8.5 l/100km. Sistemul i-STOP funcționează aproape fără cusur, oprind și repornind motorul cu discreție.
 
Comportament rutier
 
Se pare că Mazda a găsit compromisul perfect între confort și un comportament dinamic excelent, Mazda3 fiind fără doar și poate în plutonul fruntaș al clasei sale, la aceste capitole. Rularea la viteze mici prin oraș își dezvăluie o suspensie extrem de prietenoasă cu pasagerii care, chiar dacă este o idee mai dură, filtrează în liniște și fără șocuri în scaune toate neregularitățile asfaltului.
 
Test Drive Mazda3 Sedan G120 Attraction (06)
 
Ieșirile din oraș și întâlnirea cu primele drumuri virajate fac deliciul șoferului, Mazda3 oferind extrem de multe satisfacții la rularea mai alertă. Trenul de rulare mulează perfect mașina pe asfalt, ruliul este foarte greu sesizabil, iar sistemul de direcție transmite cu fidelitate feedback-ul necesar.
 
Comportament în mediul urban
 
Chiar dacă măsoară aproape 4.6 metri lungime, Mazda3 Sedan este un model mult mai ușor de utilizat în oraș față de sora mai mare Mazda6. De notat ar fi faptul că senzorii de parcare spate vin ca și dotare standard abia pe nivelul de echipare Attraction, iar senzorii față și camera pentru marșarier o dată cu alegerea nivelului Revolution.
 
Poziția la volan și vizibilitatea
 
Mazda3 propune șoferului o poziție de condus extrem de sportivă, scaunul putând fi reglat foarte jos. Ai chiar și din această postură o vizibilitate cât se poate de bună, iar toate comenzile folosite uzual sunt plasate fix acolo unde trebuie. În noua sa specificație, Mazda3 preia ansamblul cotieră/consolă de la Mazda6, lucru ce plusează estetic și funcțional însă cere un timp de acomodare cu zona de sprijin a cotului.
 
Test Drive Mazda3 Sedan G120 Attraction (07)
 
Montantul A din dreptul șoferului taie oarecum din câmpul vizual la virajele stânga, însă nu într-o așa măsură încât să devină supărător acest lucru. Chiar dacă vizibilitatea prin lunetă este precară, ca la orice sedan, oglinzile laterale de mari dimensiuni și senzorii de parcare compensează acest lucru. Ne-au lipsit în schimb camera video și sistemul de monitorizare a unghiului mort.
 
3. Confort interior și siguranță
 
Mazda și-a creat în ultimii ani o bază solidă de design din care se extrage esența estetică a interioarelor mașinilor sale, într-o linie ce aduce oarecum aminte de BMW și conservatorismul său. Astfel, indiferent dacă te urci într-o Mazda3, într-o Mazda6 sau într-un CX-5, ști exact la ce să te aștepți atât în privința designului, cât și atunci când vine vorba de calitatea materialelor și a asamblării.
 
Test Drive Mazda3 Sedan G120 Attraction (08)
 
Planșa de bord și consola centrală oferă așadar toate comenzile uzuale la îndemână, cel aflat la volan știind și putând extrem de repede să regleze funcții de bază precum volumul sistemului audio sau temperatura aerului. Ca un plus, în cazul Mazda3, schimbările de anul trecut au scos din peisaj frâna de mână clasică, aceasta fiind înlocuită de un simplu buton ce a aerisit și mai tare spațiul din zona comenzilor sistemului HMI.
 
Materiale și calitatea asamblării
 
Chiar dacă din loc în loc, mai ales în zonele inferioare, mai dai de ceva plastic nu foarte plăcut la atingere, Mazda3 oferă per ansamblu unul dintre cele mai bune interioare din clasa sa, lăsând șoferul și pasagerii să "respire" și puțin aer premium. Totul este asamblat exemplar și dă senzația de soliditate și durabilitate.
 
Spațiu interior
 
Pe locurile din față se poate călători confortabil indiferent de distanță, scaunele oferind suficient de mult suport lateral, o tărie medie a materialului, dar și o tapițerie plăcută la atingere. Bancheta spate oferă spațiu suficient pentru doi sau chiar trei pasageri, probleme apărând în cazul persoanelor ceva mai înalte, care vor resimți disconfort în zona genunchilor și a capului.
 
Test Drive Mazda3 Sedan G120 Attraction (09)
 
Portbagajul în cazul versiunii Mazda3 Sedan oferă 419 litri pentru depozitarea bagajelor, o valoare decentă, dar cu mult mai mică față de ceea oferă rivalele din segment. În habitaclu regăsești și suficient de multe spații de depozitare pentru sticle, doze sau obiecte mici, pachetul oferit de japonezi la acest capitol fiind unul generos.
 
Antifonare
 
Capitolul în cauză ne-a creat poate cea mai mare dilemă pe timpul testului. Astfel, dacă în oraș și la viteze de până în 70 de km/h mașina este incredibil de silențioasă din absolut toate punctele de vedere, peste pragul de 80 de km/h se schimbă simțitor situația. Mai întâi începe să se facă resimțit mult sunetul motorului care, o dată trecut pragul de 100 de km/h este acoperit de zgomotele anvelopelor și al vântului. Care zgomote devind din ce în ce mai intense, așa încât pe autostradă călătoriile la bordul Mazda3 sunt departe de a fi considerate agreabile, chiar dacă nu se depășește viteza legală de 130 de km/h.
 
Infotainment
 
Ne-am reîntâlnit cu sistemul MZD Connect care, prin intermediul ecranului tactil de 7 inch și a interfeței de control HMI plasate pe consola centrală permite șoferului să aibă acces la toate informațiile necesare, dar și să controleze funcțiile și setările mașinii. Rămânem la părerea că Mazda mai are de lucru la acest capitol, pentru a rafina și eficientiza interfața grafică, dar și pentru a mări viteza de răspuns în schimbările de meniuri.
 
Test Drive Mazda3 Sedan G120 Attraction (10)
 
Sunt oferite însă cam toate funcțiile de conectivitate dorite la ora actuală, precum Bluetooth, USB sau SD Card, însă lipsesc "vedetele" Apple CarPlay și Android Auto, pe care Mazda a promis deja că le va implemnta.
 
Sisteme de siguranță activă și de asistență a șoferului
 
În cazul Mazda3, nivelul de echipare Attraction nu aduce prea multe astfel de sisteme, fiind dotări de serie doar tehnologia de frânare automată inteligentă SCBS, pilotul automat, senzorul de monitorizare a presiunii în pneuri sau sistemul de monitorizare și avertizare la mersul cu spatele (BSM și RCTA).
 
Nivelurile de echipare superioare aduc însă "grosul" tehnologiilor de acest tip, precum pilotul automat adaptiv, avertizarea la depășirea benzii de rulare, controlul automat al fazei lungi sau sistemul ce recunoaște semnele de circulație.
 
Euro NCAP
 
Organizația Euro NCAP a testat în 2013 actuala generație Mazda3, oferindu-i maximul de cinci stele.
 
4. Buget/Prețuri
 
Cea mai ieftină Mazda3 costă 15.290 de euro, TVA inclus, în versiunea Hatchback G100 Emotion. Prețurile pentru Hatchback și Sedan sunt însă aceleași, cu mențiunea că nivelul de bază Emotion, motorizarea G165 și combinația CD150/cutie automată sunt rezervate exclusiv variantei de caroserie în două volume. Același lucru este valabil și pentru versiunea CD105 AT6.
 
Test Drive Mazda3 Sedan G120 Attraction (11)
 
Nivelurile de echipare respectă cu strictețe "rețeta" Mazda, clienții interesați putând configura o Mazda3 în versiunile Emotion, Challenge, Attraction, Revolution sau Revolution Top. Singurele opționale ce pot fi adăugate sunt vopseaua metalizată (390 euro), vopseua premium (530 euro), tapițeria din piele albă (doar pe Revolution Top - 140 euro) și sistemul de navigație (începând cu Challenge - 500 euro).
 
Astfel, prețul mașinii testate ajungea la 19.780 euro, TVA inclus, dat fiind faptul că singura dotare opțională era vopseaua metalizată Eternal Blue.
 
Lista rivalilor pentru Mazda3 Sedan cuprinde câteva nume serioase - Renault Megane Sedan, SKODA Octavia, Hyundai Elantra, Ford Focus Sedan sau Toyota Corrola.
 
Garanția oferită de Mazda propune formula 3+2 ani, în limita a 150.000 de kilometri.
 
5. Concluzii
 
Mazda3 și-a consacrat numele în principal grație versiunii sale hatcback, însă actuala generație parcă plusează mai mult ca niciodată la capitolul eleganță prin versiunea sedan.
 
Cu o siluetă ce nu de puține ori te face să o confunzi cu Mazda6, Mazda3 Sedan păstrează sub "haina" caroseriei toate tehnologiile Jimba Ittai ce transformă tandemul șofer/mașină într-un tot unitar, capabil să creeze plăcere pură.
 
Mazda3 Sedan G120 Attraction
 
Puncte pozitive
  • Motorul rafinat și economic
  • Ținuta de drum
  • Calitatea oferită la interior
  • Ergonomia comenzilor
  • Designul
 
Puncte negative
  • Zgomotele de rulare la viteze mari
  • Sistemul de infotainment încă neajuns la maturitate
  • Portbagajul mic

 
Date tehnice Mazda3 G120 Attraction
 
Motor: benzină, patru cilindri,  2.0 litri, EURO 6
Cilindree: 1.998cmc
Putere: 120 CP
Cuplu maxim: 210 Nm, la 4.000 rpm
0-100 km/h: 8.8 s
Viteză maximă: 198 km/h
Greutate (cu șofer): 1.280 kg
Volum portbagaj: 419 litri
Preţ de start: 19.390 euro, TVA inclus
Preţ model testat: 19.780 euro, TVA inclus
 

Nota generală: 

7

Comportament rutier: 

7

Interior: 

7

Motorizare: 

7

Prețuri: 

7

Euro NCAP: 

5
 
 
 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: