Știri

Până în 2030 numărul de mașini diesel noi vândute în Europa va scădea dramatic

Fotocredit: 

Volkswagen
Volkswagen Golf TDI Bluemotion
Începând cu anul 2030 mașinile diesel nu vor mai constitui nici 10% din totalul vânzărilor de automobile noi din Europa, conform unui studiu realizat de societatea de consultanță AlixPartners. Procentul prognozat este unul extrem de mic, dacă ne uităm la felia actuală ocupată de mașinile diesel în Europa - circa 50%.
 
Scăderea dramatică în acest sens va fi cauzată în primul rând de politicile de mediu din ce în ce mai stricte promovate în UE atunci când vine vorba de emisiile poluante ale mașinilor, constructorii auto fiind nevoiți să dezvolte tehnologiile de propulsie hibridă sau electrică din ce în ce mai performante.
 
În cadrul aceluiași studiu se mai relevă faptul că până în anul 2022 numărul fabricilor europene unde se vor asambla automobile propulsate exclusiv de benzină sau motorină va scădea de la 62 (cât erau contorizate anul trecut) la 55, în timp ce unitățile de producție pentru modelele electrice sau hibrid aproape își vor dubla numărul, de la 26 la 40. Același lucru este valabil și pentru fabricile unde se asamblează motoare, specialiștii AlixPartners notând faptul că investițiile necesare într-o unitate de asamblare a motoarelor electrice sunt semnificativ mai mici față de crearea unei fabrici de motoare termice.
 
Societatea de consultanță nu a neglijat nici capitolul dezvoltării infrastructurii de alimentare cu energie a bateriilor mașinilor "verzi", fiind estimat un cost de circa 30 de miliarde de euro necesar investițiilor făcute dacă ne uităm doar la patru mari metropole europene - Londra, Paris, Frankfurt și Milano.
 
Conform AlixPartners, în anul 2030 circa 28% dintre mașinile noi vândute în Europa vor fi modele hibrid pe benzină, 25% vor fi mașini propulsate exclusiv pe benzină, 20% vor fi full-electrice, 18% plug-in hybrid și abia 9% vor fi diesel.
 
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: