Știri

Norvegia este de departe cea mai mare piață europeană pentru mașinile "verzi"

Fotocredit: 

Auto-TestDrive
BMW i3 - incarcare Kaufland Ploiesti
Norvegia devine ușor ușor "Raiul" automobilelor electrice sau hibrid, acestea ocupând în ultima vreme aproape jumătate din totalul vânzărilor de mașini noi din țara scandinavă.
 
Astfel, luna septembrie a marcat noi creșteri ale vânzărilor pentru mașinile "verzi", automobilele electrice reprezentând 19 procente din totalul automobilelor livrate în Norvegia, în timp ce hibridele și variantele plug-in hybrid au acontat 14.9, respectiv 13 procente din total.
 
Cel mai bine vândut model electric a fost Tesla Model X, cu 601 exemplare, urmat de BMW i3 (581 mașini), VW e-Golf (392 mașini) și Nissan Leaf, cu 199 de unități.
 
Mașinile echipate cu motoare termice continuă să piardă cotă de piață, unitățile diesel propulsând doar 26.4% dintre mainile vândute în septembrie 2016, față de aproape 40% în aceeași lună din 2015. Nici motoarele pe benzină nu stau mai bine, acestea pierzând cam 5 procente din cota de piață, de-a lungul ultimelor 12 luni încheiate.
 
Norvegia ocupă primul loc în Europa dacă ne uităm la numărul de mașini electrice, hibrid sau plug-in hybrid vândute din 2004 și până astăzi și se situează pe locul patru la nivel global, după SUA, China și Japonia, prin cele peste 121.000 de astfel de automobile înmatriculate.
 
Sursa: HybridCars
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: