Știri

Noile modele Volvo din familia 90 vor fi capabile să comunice între ele

Fotocredit: 

Volvo
Volvo Car2Car
Volvo va dota noile sale modele din familia 90 (S90, V90, V90 Cross Country și XC90) cu tehnologii capabile să asigurea comunicarea la distanță între diferite automobile din trafic, acest lucru permițând șoferilor să fie atenționați din vreme asupra diferitelor probleme apărute pe șosea.
 
Până la sfârșitul anului 2016, toate modelele amintite mai sus vor primi la bord această tehnologie, conform vice-președintelui Departamentului de Cercetare-Dezvoltare Volvo, Peter Mertens. 
 
Soluția oferită de Volvo a fost dezvoltată împreună cu co-naționalii de la Ericsson și are la bază informațiile primite de la mașinile dotate cu acest sistem și stocate în cloud. O serie de senzori amplasați "strategic" în punctele cheie ale mașinii (pe sistemul de direcție, cel de frânare sau pe pedala de accelerație) trimit informații legate de condițiile de drum, în timp ce activarea luminilor de avarie pre-semnalizează eventualele blocaje de trafic cauzate de accidente sau de alte situații potențial periculoase.
 
Constructorul suedez nu este singurul mare constructor de automobile ce lucrează la asemenea tehnologii, Mercedes-Benz anunțând faptul că noul E-Class va fi primul model de serie ce va oferi un sistem asemănător, ca și dotare opțională integrată în sistemul de infotainment COMAND Online și care este deja disponibilă în SUA, China, dar și în 20 de țări europene.
 
Japonezii de la Toyota oferă un sistem similar pe un model vândut în Țara Soarelui Răsare, însă transmiterea datelor între automobile se bazează pe o infrastructură de comunicații ce funcționează la 760 de MHz și nu pe o conexiune la internet.
 
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: