Fotocredit:
Suzuki
Suzuki va lansa noua generație Swift Sport în luna septembrie a acestui an, cu ocazia Salonului Autode la Frankfurt. Anunțul japonezilor vine însoțit și de prima fotografie oficială a celui mai sportiv model din gama Swift.
Este ușor de remarcat designul mult mai agresiv al noului Swift Sport, diferențele față de versiunea normală a modelului de clasă mică nipon fiind foarte clare la nivelul barei față, al pragurilor laterale sau atunci când vorbim de estetica și dimensiunile jantelor din aliaj ușor. Evident, interiorul va fi la rândul său schimbat în direcția sportivității, cu scaune ce vor oferi o susținere laterală sporită, un volan sport sau elemente desenate "în aceeași notă".
Sub capota micului Swift Sport va sta, după toate probabilitățile, un propulsor Boosterjet de 1.4 litri, capabil să producă cel puțin 140 de CP - valoare oferită la ora actuală de versiunea montată pe Vitara S.
Modificările tehnice vor atinge și șasiul sau sistemul de frânare, ambele fiind upgradate pentru a putea susține prestații dinamice sportive.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: