Știri

Hyundai nu face față comenzilor pentru IONIQ EV

Fotocredit: 

Hyundai
Hyundai IONIQ EV
Cererea extrem de mare pentru versiunea 100% electrică a noului Hyundai IONIQ a pus constructorul sud-coreean în imposibilitatea de a face față comenzilor, acest lucru fiind cauzat de lipsa din stoc  a bateriilor fabricate de LG Chem.
 
Furnizorul de acumulatori Li-Ion nu a putut crește ritmul livrărilor către Hyundai peste pragul de 7.000 de unități comandate inițial, lucru ce crează evidente probleme în gestionarea cererilor pentru IONIQ electric.
 
Interesul pentru modelul electric s-a dovedit a genera cam de două ori mai multe comenzi față de estimările Hyundai, constructorul din Coreea de Sud fiind nevoit să crească ritmul de producție de la 1.200 la 1.800 de unități asamblate lunar. Totuși, problemele venite din partea LG Chem nu vor permite, cel puțin pentru moment, creșterea ulterioară a cadenței de producție.
 
Versiunea electrică Hyundai IONIQ este propulsată de un motor ce produce 120 de CP și 295 Nm cuplu motor, unitatea fiind alimentată de la o baterie de 28 kWh ce poate asigura o autonomie de cel mult 250 de km. Hyundai IONIQ EV poate atinge o viteză maximă de 165 de km/h.
 
Sursa: Carscoops
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: