Știri

Grupul Volkswagen va investi masiv în dezvoltarea noilor generații de soluții propulsoare

Volkswagen id crozz
Volkswagen va investi aproape 20 de miliarde de euro în dezvoltarea noilor sale generații de motoare termice și sisteme de propulsie hibrid și electrice, dat fiind orizontul dificil anunțat de reglementările din ce în ce mai stricte legate de emisiile de noxe.
 
În următorii cinci ani vor fi cheltuite astfel circa 10 miliarde de euro în scopul de scădea cu 10-15% consumul de combustibil al motoarelor TSI și TDI, în timp ce alte nouă miliarde de euro vor fi investite în dezvoltarea platformelor ce includ soluții de propulsie hibrid și electrice.
 
"Chiar dacă motoarele termice moderne vor mai avea un cuvând greu de spus în următorii 20 de ani, este clar faptul că viitorul va fi dominat de mașinile electrice", a declarat pe acest subiect CEO-ul Grupului VW - Matthias Mueller, cu ocazia conferinței Motor Symposium, desfășurate la Viena.
 
Scandalul Dieselgate a zguduit din temelii avândul marilor constructori de automobile în direcția dezvoltării de motoare diesel, marea majoritate a acestora îndreptându-și atenția rapid spre tehnologiile hibrid și electrice. Grupul Volkswagen nu face excepție, ultimul an marcând devăluirea unui număr impresionant de autopmobile concept cu propulsie electrică dezvoltate sub logo-urile VW, Audi sau SKODA.
 
Până în anul 2020, numărul versiunilor de motorizare clasică va scădea cu circa 40 de procente în cazul modelelor de serie mare produse de mărcile de sub umbrela grupului german.
 
Sursa: Automotive News
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: