Fotocredit:
Porsche
O echipă de procurori din Stuttgart a demarat o anchetă preliminară împotriva unor angajați ai Porsche și Bosch, pe tema scandalului Dieselgate. Procurorii germani vor să afle în ce măsură anumiți ingineri de la Porsche au fost implicați în dezvoltarea softului ce păcălea testele de emisii poluante, dar și cât a contribuit compania Robert Bosch la întreaga "afacere".
Investigația judiciară din Germania îndreptată împotriva Porsche continuă seria interminabilă de anchete ce au vizat Volkswagen și Audi, constructorul de mașini sport fiind recent arătat cu degetul pe seama emisiilor de NOx mult peste limitele legale al motoarelor 3.0 diesel montate sub capota SUV-ului Cayenne.
Cât despre implicare conaționalilor de la Bosch în scandalul Dieselgate, este aproape dovedit faptul că inginerii companiei gemrane au creat așa numita unitate EDC17, utilizată în managementul motoarelor TDI din familia EA189. Softul dezvoltat de "specialiștii" VW, Audi și Porsche era instalat în respectiva unitate de control, contribuind astfel la obținerea unor rezultate în limitele legale în testele oficiale de emisii poluante.
"Investigăm trei angajați ai Bosch, toți trei manageri poziționați la nivel înalt în structurile de management mediu", a declarat Jan Holzner, procuror implicat în ancheta din Stuttgart.
Sursa: Automotive News
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: