Știri

Aproape 95.000 de mașini noi au fost înmatriculate în România, în 2016

Fotocredit: 

Auto-TestDrive
Dacia Logan MCV
Anul 2016 a marcat înmatricularea a circa 95.000 de automobile noi în România, valoarea fiind cu aproape 17% mai mare față de totalul din 2015 (94.919 unități față de 81.162 cu un an înainte). Primele branduri, după numărul de înmatriculări, continuă să fie Dacia, SKODA și Volkswagen.
 
În ciuda faptul că a continuat să rămână liderul pieței din România, Dacia și-a încetinit ritmul de creștere față de 2015, cele 27.597 de unități reprezentând un plus de doar 2.86% față de numărul celor înmatriculate în anul precedent. Cu toate acestea, constructorul autohton continuă să dețină aproape o treime din piața mașinilor noi, în România (29% mai exact). Rămâne de văzut dacă noua gamă de modele facelift Logan și Sandero și o eventuală generație complet nouă Duster vor redeschide apetitul românilor pentru Dacia.
 
Podiumul înmatriculărilor de mașini noi este completat de SKODA (8.677 de exemplare) și Volkswagen, cu cele 8.339 de unități.
 
În topul zece, se remarcă performanțele excelente obținute de Opel (creștere de 54.17%, 5.103 unități înmatriculate) și de Renault (+41.02%, 6.910 automobile înmatriculate), constructorul francez mutând astfel astfel Ford de pe locul patru pe cinci.
 
Clasamentul producătorilor premium a respectat și în România ordinea stabilită în 2016 la nivel global, Mercedes-Benz fiind lideri cu cele 3.695 de automobile noi înmatriculate. La mare distanță se clasează pe locul doi BMW (2.771 exemplare) și Audi (1.834 exemplare).
 
Iată cum arată topul primelor 10 mărci în funcție de numărul de automobile noi înmatriculate anul trecut în România:
 
Marca
2016
2015
Variaţia
1. Dacia
27.597
26.840
+2.82%
2. Skoda
8.677
7.514
+15.48%
3. Volkswagen
8.339
7.184
+16.08%
4. Renault
6.910
4.900
+41.02%
5. Ford
6.834
5.749
+18.87%
6. Opel
5.103
3.310
+54.17%
7. Mercedes-Benz
3.695
2.742
+34.76%
8. Hyundai
3.345
2.742
+21.99%
9. Toyota
3.089
2.863
+7.89%
10. BMW
2.771
1.973
+40.45%
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: