Teste

Test Drive Toyota Auris Hybrid facelift

Fotocredit: 

Auto-TestDrive
 
Drumul spre noua eră a mașinilor electrice și hibrid pare să nu mai aibă cale de întoarcere, fapt pentru care marii constructori de automobile se întrec în a ne prezenta strategii care mai de care mai ambițioase în acest sens și ce includ inevitabil sintagma "după anul 2020...".
 
Toyota a fost fără doar și poate primul mare constructor ce a apropiat consumatorii de conceptul mașinilor "verzi" prin deja legendarul Prius și mai apoi prin versiunile hibrid dedicate modelelor de volum Yaris și Auris. Succesul acestora pe piața din Europa nu a întârziat să apară, iar anul 2017 pare să marcheze o adevărată explozie a vânzărilor cu creșteri de aproape 60% pe segmentul mașinilor hibrid vândute de Toyota - dacă stăm să ne uităm la primul trimestru al anului curent.
 
Unul dintre cele mai apreciate modele Toyota este compacta Auris în versiune Hybrid, model a cărei actuală generație a fost lansată în 2012 și asupra căreia s-a operat un facelift în anul 2015.
 
Iar dacă în 2013 testam versiunea sa pre-facelift, lansarea Programului Rabla 2017 cu numeroasele sale bonusuri acordate mașinilor hibrid ne-a făcut să abordăm din nou "subiectul" Toyota Auris Hybrid, de data aceasta în versiunea sa upgradată.
 
Ne vom ocupa așadar în review-ul de mai jos de Toyota Auris HSD, nivel de echipare Sol.
 
1. Prezentare generală
 
Prezentată acum doi ani, noua Toyota Auris facelift a venit cu modificări evidente la nivelul blocurilor optice față spate, un refresh estetic minor la nivelul interiorului, dar și noi tehnologii de siguranță reunite sub umbrela Toyota Safety Sense.
 
Oferită atât în vesiunea de caroserie hatchback, cât și în varianta break Sports Tourer, Auris Hybrid este propulsată de un sistem HSD (Hybrid Synergy Drive) compus dintr-un motor pe benzină VVT-i de 1.8 litri și un motor electric, ambele furnizând un total combinat de 136 de CP. Cuplul motor este furnizat către roțile față cu ajutorul unei cutii de viteze automate de tip CVT.
 
Test Drive Toyota Auris Hybrid facelift (01)
 
Nivelurilor de echipare clasice la Toyota (Terra, Luna și Sol) li se adaugă în configuratorul pentru Auris Hybrid versiunile Sol+ și MY17.
 
Prețul de start pentru Toyota Auris Hybrid este de 21.280 euro, TVA inclus, suma putând fi scăzută în această perioadă cu peste 2.000 de euro grație Programului Rabla (6.500 RON tichet Rabla, 1.700 RON bonus pentru mașinile hibrid și alți 1.000 RON pentru faptul că modelul nu emite CO2 în cantitate mai mare de 98 g/km).
 
2. Performanțe, comportament rutier şi consum
 
Motor
 
Cifrele de putere și cuplu în cazul Auris HSD arată astfel - motorul termic furnizează 99 de CP și 142 Nm cuplu motor maxim, iar motorul electric 80 de CP și 207 Nm cuplu motor. Valoarea combinată a puterii se oprește la 136 de CP.
 
Test Drive Toyota Auris Hybrid facelift (03)
 
Cifrele de mai sus permit versiunii hibrid a lui Auris să accelereze de la 0 la 100 de km/h în 10.9 secunde, dar și să atingă 180 de km/h viteză maximă.
 
Faceliftul aplicat în 2015 nu aduce așadar nicio schimbare la nivelul sistemului de propulsie, șoferul având la dispoziție în continuare cele trei moduri de rulare - EV, ECO și POWER. Primul mod permite rularea doar cu ajutorul motorului electric pe distanțe ce în mod real nu depășesc 4-5 km, cel de-al doilea combină în cel mai eficient mod aportul ambelor soluții de propulsie, iar modul POWER oferă cele mai bune prestații dinamice cu sacrificarea evidentă a economiei de combustibil.
 
Test Drive Toyota Auris Hybrid facelift (02)
 
Modul ECO va fi fără doar și poate cel mai utilizat în traficul de zi cu zi, acesta știind să gestioneze într-un mod cât mai eficient utilizarea soluției de propulsie hibridă și implicit un cât mai scăzut consum de combustibil. Plecările de pe loc se vor face aproape întodeauna cu ajutorul motorului electric, cu condiția ca bateria ce-l alimentează să fie încărcată peste un anumit nivel.
 
În acest mod dinamica mașinii pare cu mult sub nivelul unei motorizări clasice 1.6 VVT-i de la Toyota, în condițiile în care pedala de accelerație nu este apăsată brusc până la podea. În această situație sunt utilizate aproape toate resursele disponibile de propulsie și permit celui aflat la volan să rezolve mai toate situațiile ce necesită reprize de accelerație susținute.
 
Maximul de dinamism oferit de motor se poate obține în modul de rulare POWER, situație în care consumul de benzină va urca la valori nedemne de o mașină hibrid.
 
Transmisie
 
Toyota a ales să meargă în continuare alături de soluția transmisiei CVT, cutia cu variație continuă fiind însă special modificată pentru a putea administra în cel mai eficient mod ansamblul hibrid ce propulsează Auris. Astfel, turometrul clasic a fost înlocuit cu un indicator ce afișează clar situațiile de rulare - acul indictor plimbându-se între zonele ce indică încărcarea bateriei, mersul eco și situația de full-power.
 
Test Drive Toyota Auris Hybrid facelift (04)
 
Schimbătorul de viteze a rămas la "stadiul" de joystick, faceliftul lui Auris aducându-i însă schimbarea culorii din albastru în negru.
 
Sistem de frânare
 
Auris Hybrid beneficiază de discuri ventilate pe puntea față și de discuri normale pe puntea spate, ansamblu de frânare echilibrat și suficient de puternic pentru a nu genera suprize neplăcute.
 
În plus, poziția B ce poate fi selectată cu ajutorul joystickului de care vorbeam mai sus permite efectuarea unei frâne de motor mult mai eficiente, situație în care bateria ce alimentează motorul electric se încarcă evident mai rapid.
 
Test Drive Toyota Auris Hybrid facelift (05)
 
Fiind încă sfârșit de iarnă la vremea testului nostru, jantele din aliaj ușor pe 17 inch veneau încălțate cu anvelope de sezon Kleber Krisalp HP3. Acestea oferă o aderență foarte bună pe asfaltul uscat, la temepraturi apropiate de pragul înghețului, însă s-au dovedit a fi puțin cam zgomotoase la viteze mari.
 
Consum
 
Consumul oficial declarat de Toyota în cazul Auris HSD indică 3.4 l/100km în regim urban sau extraurban și valoarea de 3.5 l/100km în regim de rulare mixt.
 
Din acest punct de vedere, experiența de condus în cazul lui Auris Hybrid este una însă foarte specială. Într-un București aglomerat se pot obține în mod real valori de consum de sub 5 l/100km cu condiția ca distanțele în care se folosește frâna de motor să fie considerabile. Astfel, bateria se încarcă des și la niveluri bune, permițând rularea ulterioară în modul electric.
 
Situația se schimbă însă în aglomerația foarte mare, rularea în "stil de melc" cu foarte multe opriri golind rapid bateria sub nivelul la care mai poate susține rularea eco. Motorul termic intervine în acest caz pentru a funcționa și ca generator electric și evident consumul sare spre valori de 6-7 l/100km.
 
Cheia unui cât mai bun consum urban cu o Toyota Auris HSD este așadar anticiparea traficului și utilizarea frânei de motor cât mai des cu putință.
 
Testul de consum extraurban ne-a condus pe traseul București-Ploiești și retur în configurația A3-DN1. Pe autostradă consumul mediu s-a oprit la 6.3 l/100km, întoarcerea pe DN1 scăzând ulterior consumul până la 5.1 l/100 km.
 
Comportament rutier
 
Japonezii au setat suspensiile lui Auris pe un mod ceva mai dur față de Corolla, iar acest lucru se simte pe drumurile cu asfalt mai prost sau la trecerile peste linii de tramvai sau guri de canal. Nu însă atât de tare încât să deranjeze.
 
Test Drive Toyota Auris Hybrid facelift (06)
 
Reversul situației se vede pe drumurile virajate acolo une Auris Hybrid se comportă mai bine decât te-ai fi așteptat de la o mașină "verde", gândită în principal pentru economia de combustibil și protejarea mediului.
 
Poate ar fi fost necesar mai mult feedback din partea sistemului de direcție, însă Toyota stă mult mai bine la acest capitol în comparație cu asiaticii de la Hyundai sau Kia.
 
Comportament în mediul urban
 
Vizibil mai scurtă decât Corolla, cu ai săi 4.330 de mm lungime, Toyota Auris nu pune niciun fel de probleme în traficul urban. Aventurile prin oraș sunt și mai plăcute dacă luăm în considerare faptul că mare parte din distanțe pot fi acoperite în modul de rulare electric, ceaa ce înseamnă deranj zero venit din partea motorului termic.
 
"Suplimentul" adus de senzorii de parcare față/spate și de camera video pentru marșarier vine să asiste toate manevrele delicate și-l considerăm a trebui bifat obligatoriu din lista de dotări opționale. Dacă amintim aici și sistemul de parcare automată, Auris este fără doar și poate o mașină ce poate fi utilizată zi de zi în naveta urbană.
 
Poziția la volan și vizibilitatea
 
Poziția la volan este similară cu ceea ce oferă sedanul Corolla, șoferul beneficiind de un scaun cu suficient de mult sprijin lateral și având acces rapid la toate comenzile esențiale. Oglinzile laterale generoase compensează proasta vizibilitate prin lunetă, Auris hatchback oferind unul dintre cele mai mici câmpuri vizuale în această zonă. Nimic de speriat însă, dacă aveți o cameră pentru marșarier.
 
3. Confort interior și siguranță
 
Faceliftul din 2015 a adus la interior unele mici modificări, remarcându-se schimbarea formei gurilor de ventilație laterale sau un upgrade adus comenzilor ce însoțesc lateralele ecranului central - parte componentă a sistemului de infotainment Toyota Touch 2. Chiar dacă integrarea ecranului pe planșa de bord și joystickul cutiei CVT insuflă un evident aer futurist, japonezii preferă să nu renunțe însă la tradiționalismul caracteristic și acest lucru se simte.
 
Test Drive Toyota Auris Hybrid facelift (07)
 
Materiale și calitatea asamblării
 
Nu sunt prea multe de reproșat la acest capitol, Toyota făcându-și bine temele atunci când vine vorba de materialele utilizate și de asamblarea acestora. Poate că în partea inferioară a consolei centrale găsești cev amai mult plastic tare, însă nimeni nu stă să pipaie zilnic zona respectivă. 
 
Spațiu interior
 
Locurile din față se ridică fără probleme la nivelul de top al clasei compacte atunci când vine vorba de spațiu și confort, iar bancheta spate poate găzdui până la trei pasageri chiar și pe distanțe lungi.
 
Test Drive Toyota Auris Hybrid facelift (08)
 
Cei 360 de litri oferiți de portbagaj pentru bagaje ni s-au părut însă cam puțini, la acest capitol Auris fiind depășită de multe dintre modelele rivale. Toyota compensează prin locurile de depozitare amplasate în portiere sau în consola centrală, acolo unde pot fi ținute doze sau sticle de apă de dimensiuni diverse.
 
Antifonare
 
Călătoriile la viteze mici prin oraș sau în afara acestuia sunt un "deliciu" la bordul unui Auris Hybrid, utilizarea motorului electric făcând din compacta Toyota un partener de drum mai mult decât silențios. În cazul mașinii testate situația se schimba destul de tare la viteze de peste 90-100 de km/h, atunci când anvelopele de iarnă și mai ales barele de pe plafon generau un zgomot peste limita decenței.
 
Infotainment
 
Ecranul sistemului de infotainment Toyota Touch 2 afișează aceeași grafică ușor rudimentară, interfața acestuia primind însă câteva meniuri dedicate sistemului de rulare hibrid. Afișate și pe ecranul central dintre ceasurile de bord, informațiile în cauză îți prezintă într-un mod sugestiv modul de rulare și cum funcționează soluțiile de propulsie, în mod real.
 
Test Drive Toyota Auris Hybrid facelift (09)
 
Sisteme de siguranță activă și de asistență a șoferului
 
Toyota Safety Sense oferă din ce în ce mai multe sisteme dedicate siguranțe active, Auris HSD fiind unul dintre cele mai bine dotate modele din clasa sa, la acest capitol. Te ajută așadar un sistem de frânare automată, sistemul de avertizare la părăsirea benzii de rulare, un sistem ce recunoaște semnele de circulație sau asistentul de fază lungă.
 
Euro NCAP
 
Testată în 2013, Toyota Auris a obținut maximul de cinci stele din partea Euro NCAP. "Suplimentul" de sisteme de siguranță activă și de asistență a șoferului oferit cu ocazia faceliftului din 2015 nu are cum să nu mențină mașina niponă la același nivel și în momentul de față, chiar dacă organizația cu sediul la Bruxelles și-a înăsprit drastic criteriile după care acordă mult râvnitele stele.
 
4. Buget/Prețuri
 
Cea mai ieftină Toyota Auris Hybrid costă așadar 21.280 de euro, TVA inclus - în nivelul de echipare de bază Terra.
 
Dacă alegeți să achiziționați mașina prin programul Rabla 2017, este bine de știut faptul că puteți beneficia de o reducere de până la 9.200 de RON - o sumă deloc de neglijat.
 
Nivelurile de bază superioare (Luna, Sol și SOl+), precum și inedita veriune MY17 aduc un plus evident de dotări, dar și un preț ce crește cu până la circa 2.400 de euro.
 
Test Drive Toyota Auris Hybrid facelift (10)
 
Mașina din testul nostru era echipată în versiunea Sol și v-ar scoate din buzunar cel puțin 24.136 de euro, TVA inclus. Lista de dotări este însă una foarte lungă și include printre altele pachetul Safety Sense, sistemul de comutare automată afazei lungi sau sistemul de infotainment Toyota Touch 2. Doar vopseaua metalizată alb sidefat se plătește suplimentar și costă 466 de euro.
 
Lista completă de dotări standard pentru mașina din test o puteți descărca de AICI.
 
Toyota Auris HSD are o garanție de 6 ani, în limita a 200.000 de kilometri. Garanția pentru bateria sistemului hibrid este de 5 ani în limita a 100.000 de km, aceasta putând fi prelungită ulterior în fiecare an dacă este efectuată o verificare Toyota Hybrid Health Check (HHC). Acest lucru nu mai este valabil dacă mașina depășește vârsta de 10 ani.
 
5. Concluzii
 
Auris HSD este de departe cel mai accesibil model hibrid din clasa sa, experiența acumulată de Toyota în acest segment începând să se vadă din ce în ce mai tare și în cifrele de vânzări ce cresc amețitor în Europa.
 
Faceliftul din 2015 a rafinat și mai tare modelul compact nipon, iar deschiderea din ce în ce mai mare a clientelei din România spre modelele "verzi" se va vedea cu siguranță în numărul din ce în ce mai mare de exemplare pe care le vom vedea pe stradă. 
 
"Cireașa de pe tort" vine din partea Programului Rabla care permite la ora actuala achiziția unui Auris Hybrid în schimbul a mai puțin de 20.000 de euro. Puteți oare să refuzați un asemenea chilipir?
 
Toyota Auris Hybrid Sol
 
Puncte pozitive
  • Sistemul hibrid ce permite o economie reală de combustibil
  • Ținuta de drum
  • Spațiul interior
  • Prețul
Puncte negative
  • Conservatorisnul interiorului
  • Interfața sistemului de infotainment


Date tehnice Toyota Auris Hybrid Multidrive S Sol
 
Motor termic: benzină aspirat, patru cilindri, 1.8 litri VVT-i EURO 6
Cilindree: 1.798 cmc
Putere: 99CP la 5.200 rpm
Cuplu maxim: 142 Nm, la 4.000 rpm
 
Motor electric
Putere: 82CP
Cuplu maxim: 207 Nm
 
Putere totală combinată: 136 CP
 
Cutie de viteze: automată CVT - Multidrive S
0-100 km/h: 10.9 s
Viteză maximă: 180 km/h
Volum portbagaj: 360 litri
Greutate: 1.385 kg
Preţ de pornire în România: 21.280 euro, TVA inclus
Preţ model testat: 24.602 euro, TVA inclus
 

Nota generală: 

7

Comportament rutier: 

7

Interior: 

6

Motorizare: 

8

Prețuri: 

7

Euro NCAP: 

5
 
 
 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: