Teste

Test Drive BMW X3 xDrive20d

Fotocredit: 

Auto-TestDrive
 
În orice portofoliu de modele afișat de marii constructori de automobile găsești "vedete" ce atrag privirile la marile saloane dedicate sau pe stradă, dar și câte un cal de povară ce duce greul vânzărilor și adună grosul clienților în statisticile de la fiecare final de an. 
 
BMW X3 a devenit de-a lungul anilor unul dintre modelele, fără de care bavarezii nu ar putea puncta serios în lupta cu Mercedes-Benz și Audi la capitolul vânzări, dat fiind apetitul din ce în ce mai mare al clienților pentru segmentul SUV-urilor. 
 
Ajuns acum la cea de-a treia sa generație, X3 se vrea a fi mai atrăgător ca niciodată, BMW adăugând în rețeta sa constructivă cam tot ceea ce are mai bun la nivel tehnologic. Noul BMW X3 ne-a fost partener de teste la finele anului 2017, în versiunea ce cu siguranță va fi aleasă de majoritatea clienților din România - xDrive20d.
 
1. Prezentare generală
 
Prezentat în vara lui 2017 și lansat oficial pe piața din România în luna octombrie a aceluiași an, noul BMW X3 vine cu plusuri semnificative față de generația precedentă, mai ales când vine vorba de designul exterior și de arhitectura interiorului. Practic, ar trebui să uitați cam tot ceea ce știați despre vechiul X3, diferențele dintre vechiul și noul model fiind imense. Drept dovadă, BMW a sintetizat mai mult decât sugestiv schimbul de generații în filmul de mai jos:
 
 
La nivelul designului impresionează masivitatea creată de elementele ce definesc partea frontală, "rinichii" grilei radiatorului și farurile ce încorporează desenul inconfundabil al luminilor de zi BMW ieșind în evidență la orice întrâlnire "face to face" cu noul X3. Desenul profilului lateral păstrează liniile consacrate de generația precedentă, în timp ce spatele îți aduce aminte de fratele mai mic X1 prin desenul blocurilor optice.
 
Test Drive BMW X3 xDrive20d (01)
 
Interiorul noului BMW X3 impresionează poate și mai mult decât liniile caroseriei, noua generație a SAV-ului bavarez preluând arhitectura estetică și tehnologiile ce până mai ieri nu puteau fi "atinse" decât la bordul noilor Seria 7 și Seria 5. Un plus important este adus și de mărirea ampatamentului cu 50 de mm - lucru ce se răsfrânge pozitiv la nivelul spațiului oferit pasagerilor de pe bancheta spate.
 
Oferta de versiuni ale noului BMW X3 cuprinde în configuratorul din România cinci variante de motorizare, toate cuplate în standard la o cutie de viteze automată și la sistemul de tracțiune integrală xDrive. Puteți alege așadar între versiunile X3 xDrive20i (2.0 benzină, 184 CP), X3 xDrive30i (2.0 benzină, 252 CP), X3 xDrive20d (2.0 diesel, 190 CP), X3 xDrive30d (3.0 diesel, 265 CP) și X3 M40i (3.0 benzină, 360 CP).
 
Prețul noului BMW X3 pleacă de la 44.744 de EURO, TVA inclus - în versiunea X3 xDrive20i.
 
Modelul testat de noi - BMW X3 xDrive20d - are un preț de start de 47.838 de EURO.
 
2. Performanțe, comportament rutier şi consum
 
Motor
 
Propulsorul TwinPower Turbo diesel de 2.0 litri în varianta de 190 de CP este poate unul dintre cele mai bine vândute motoare BMW în România, în combinație cam cu orice model din oferta actuală a nemților. L-am mai încercat la vremea testelor cu X4 și Seria 3 Touring, intersectându-ne din nou cu el sub capota noului X3.
 
Test Drive BMW X3 xDrive20d (16)
 
Oferind 190 de CP la 4.000 rpm și un cuplu motor ce atinge valoarea maximă de 400 Nm pe plaja de turație 1.750-2.500 rpm, propulsorul îți oferă resurse suficiente pentru a nu face de rușine sigla alb-albastră de pe capota mașinii. Motorul își arată însă limitele mai ales la viteze de peste 100 de km/h, sprinturile pe autostradă adunându-ți ceva reproșuri în minte legate de existența în configurator a versiunii diesel în șase cilindri. Diferența de performanță costă însă, pentru versiunea xDrive30d trebuind să scoți din buzunar un plus de peste 7.500 de EURO...
 
Cifrele reci de performanță arată că BMW X3 poate accelera de la 0 la 100 de km/h în 8.0 secunde, iar viteza maximă ajunge la 213 km/h. Spre comparație, un Mercedes-Benz GLC 250 d 4MATIC (204 CP) "face suta" în 7.6 secunde și poate atinge 222 de km/h.
 
Transmisie
 
BMW a făcut din transmisia Steptronic un "must-have", cutia automată cu opt rapoarte fiind una dintre cele mai apreciate astfel de agregate de pe piață. Noul X3 vine în standard cu astfel de cutie și face ca interacțiunea dintre șofer și motor să fie una deplină. Puține sunt momentele în care cutia de viteze nu răspunde fidel la ceea ce vrei să faci, cei mai pretențioși având la dispoziție și padelele pentru schimbarea manuală a treptelor.
 
Test Drive BMW X3 xDrive20d (02)
 
Sistem de frânare
 
Când trebuie să oprești în siguranță un "bolid" ce cântărește cel puțin 1.8 tone ai vrea ca inginerii BMW să fi gândit un sistem de frânare pe măsură. Weekendul de test ne-a permis să punem X3-ul în situații limită diverse, iar frânele s-au achitat fără ezitare de sarcini.
 
Test Drive BMW X3 xDrive20d (03)
 
În prag de iarnă mașina testată fusese echipată cu anvelope de sezon Pirelli Scorpion Winter, gumele italienești făcând față cu brio condițiilor de aderență date de ploaie și temperaturi la limita pragului de îngheț.
 
Consum
 
În cazul lui BMW X3 xDrive20d valorile oficiale de consum indică 5.4 l/100km în regim de rulare mixt, 5.2 l/100km în mediul extraurban și 5.8 l/100km în regim de rulare urban.
 
Într-un București ce ne-a oferit "bucuria" haosului de vineri seară și ceva relaxare în zilele de sâmbătă și duminică consumul afișat de X3 s-a stabilizat în jurul valorii de 10 l/100km. Pe traseul ce tinde să devină un obicei în testele de consum extraurban (București-Ploiești pe Autostrada A3 și retur pe DN1) motorul de sub capotă a consumat 6.9 l/100km. Testat cu un an în urmă, rivalul GLC 250 d s-a dovedit a fi simțitor mai economic, fiind capabil să ofere valori de consum chiar și de sub 6 l/100km.
 
Comportament rutier
 
Noul X3 a ridicat ștacheta performanțelor dinamice, inginerii BMW reușind să atingă un și mai bun nivel în combinația dintre ținuta de drum și confort. E drept, modelul testat beneficia și de suspensia cu amortizoare adaptive - tehnologie ce tinde spre perfecțiune atunci când vine vorba de a răspunde condițiilor punctuale de drum. prin urmare, puține sunt situațiile în care simți gropile sau alte iregularități din asfalt.
 
Test Drive BMW X3 xDrive20d (04)
 
Dus la limită pe viraje, noul BMW X3 poate să reziste mult peste granițele pe care ți le-ai fi imaginat înainte de a porni la drum. Legile fizicii nu pot fi însă foarte mult păcălite și simți însă cum centrul de greutate ridicat și masa semnificativă se luptă să te tragă afară de pe trasa ideală mult mai devreme decât ar face-o într-un Seria 3 motorizat similar.
 
Ca în orice BMW de ultimă generație, ai la dispoziție cel puțin trei moduri de rulare distincte - ECO PRO, COMFORT și SPORT, fiecare știind să modifice în consecință reacțiile motorului, ale cutiei și suspensiilor, dar și modul de recuperare a energiei. Cele trei moduri de rulare personalizează și interfața grafică a ceasurilor de bord virtuale - tehnologie împrumutată de la Seria 5 și care aduce un plus extraordinar la nivelul informațiilor transmise șoferului.
 
Test Drive BMW X3 xDrive20d (05)
 
O mare bilă albă o dăm sistemului de direcție, BMW știind să păstreze acel feeling old-style atunci când vine vorba de tăria volanului. Ai parte astfel de un feedback excelent, putând să plasezi mașina pe trasa dorită.
 
Comportament în mediul urban
 
Dimensiunile noului X3 nu sunt o carte de vizită tocami potrivită pentru orașele din ce în ce mai aglomerate, însă multitudinea sistemelor de asistență trecute pe lista dotărilor standard sau opționale te ajută enorm. Camerele video plasate strategic îți oferă o perspectivă clară a împrejurimilor mașinii, un sistem de tip "bird-view" fiind capabil să afișeze pe ecranul sistemului de multimedia o imagine 3D a SAV-ului pe care-l conduci.
 
Test Drive BMW X3 xDrive20d (06)
 
Ești asistat și avertizat în consecință a ieșirile din parcare cu fața sau cu spatele, doar momentele de neatenție maximă putând genera accidente.
 
Un alt plus oferit de X3 în aventurile urbane este reprezentat de garda la sol, modelul german putând urca fără probleme borduri sau poate trece cu ușurință peste diversele obstacole din orașe.
 
Comportament în off road
 
Cei 20.4 cm cât măsoară garda la sol a noului BMW X3 îți permit să te aventurezi în teren accidentat cu ceva încredere, iar sistemul xDrive știe să managerieze eficient cam în orice situație repartizarea cuplului motor la roți și implicit găsirea celei mai bune aderențe.
 
Ne-am luptat cu ceva noroi și șleauri în apropierea "autostrăzii" București-Ploiești și am reușit să ieșim la liman fără probleme și fără ca mașina să fie atinsă în vreun fel.
 
Poziția la volan și vizibilitatea
 
La volanul lui X3 n-o sa ai prea mari probleme de vizibilitate, singurele dificultăți fiind ridicate de montanții A ce răpesc o parte din unghiurile privirii pe viraje. Poziția mai înaltă a scaunului, multiplele posibilități de reglaj, dar și ergonomia amplasarii comenzilor punctează pozitiv pe timpul călătoriilor, indiferent câte sute de kilometri ai avea de parcurs.
 
Test Drive BMW X3 xDrive20d (07)
 
3. Confort interior și siguranță
 
Vechiul X3, alături de fratele X4 erau cam ultimele modele din portofoliul BMW care păstrau vechea arhitectură a planșei de bord cu ecranul sistemului de infotainment încastrat în planșa de bord. O dată cu noua generație X3 lucrurile s-au schimbat radical am putea spune, primul contact cu habitaclul SAV-ului bavarez ducându-te cu gândul la noile generații Seria 5 și Seria 7.
 
Test Drive BMW X3 xDrive20d (08)
 
Practic, noul BMW X3 a împrumutat "fără jenă" atât liniile de design ale planșei de bord, cât și noile tehnologii afișate până acum de suratele sale amintite mai sus. Dacă scaunele nu ar fi poziționate ceva mai sus față de sol își este greu să-ți dai seama de la interior dacă te afli la bordul unui X3 sau într-un Seria 5.
 
Recunoști cu ușurință noul volan ale cărui comenzi sunt reorganizate, dar și aranjamentul clasic al comenzilor pentru climatizare sau pentru funcțiile media. Puțin cam ciudată este amplasarea butonului pentru încălzirea volanului.
 
Materiale și calitatea asamblării
 
Este greu să găsești un cusur atunci când vine vorba de alegerea materialelor folosite sau de calitatea asamblării lor. Modelul testat de noi afișa astfel tapițeria din piele bej de cea mai bună calitate, elemente ce imită textura lemnului pe planșa de bord sau pe fețele de uși, dar și câteva repere finisate în aluminiu și marcate sugestiv cu "X"-ul specific familiei din care face parte X3.
 
Test Drive BMW X3 xDrive20d (09)
 
Dacă stai să cauți acul în carul cu fân ai putea să critici plasticul din partea inferioară a portierelor, acolo unde ar fi fost loc de mai bine. Nici spațiile de depozitare din portiere nu sunt tapițate cu materiale care să atenueze zgomotele produse de obiectele plasate în ele.
 
Spațiu interior
 
Șoferul și alți trei pasageri dispun de spațiu excelent atât pe scaunele față, cât și pe locurile laterale ale banchetei spate. Problema intervine la nivelul locului din mijloc de pe banchetă, tunelul median tipic BMW reprezentând o reală problemă pentru picioare.
 
Test Drive BMW X3 xDrive20d (10)
 
Porbagajul pune la dispoziție 550 de litri pentru depozitarea bagajelor, o valoare ce se aliniază la standardele segmentului din care face parte X3. La nevoie cotiera spate poate permite transportul schiurilor sau al obiectelor mai lungi prin intermediul spațiului de legătură între portbagaj și habitaclu.
 
Numeroase alte spații de dpozitare se regăsesc în portiere sau în consola centrală, noul BMW X3 fiind și din acest punct de vedere un excelent partener în călătoriile de vacanță. 
 
Antifonare
 
Jos pălăria în fața BMW pentru nivelul atins în privința antifonării, puține fiind zgomotele ajunse la interior din partea motorului, a anvelopelor sau a vântului ce lovește caroseria la viteze mari.
 
Infotainment
 
BMW pune la dispoziție unul dintre cele mai complete și mai mature sisteme dedicate infotainmentului. În versiunea sa superioară - Professional - ai la dispoziție un ecran tactil de mari dimensiuni ce afișează o interfață grafică extrem de intuitivă, un sistem de navigație performant, dar și numeroase funcții de conectivitate. Nivelul de interacțiune poate fi suplimentat prin adăugarea controlului prin gesturi pentru funcții precum volumul audio, prin adăugarea ceasurilor de bord digitale sau prin Head-Up Display-ul color. Nu lipsește din configurator cheia inteligentă cu afișaj color prin intermediul căreia poți controla de la distanță o serie de funcții ale mașinii. Aceeași cheie te ține la curent cu statusul securității mașinii.
 
Test Drive BMW X3 xDrive20d (11)
 
Tehnologia BMW Connect ține noul X3 conectat în permanență la internet, șoferul și pasagerii având acces astfel la o sumedenie de servicii și aplicații de infotainment online.
 
Audiofilii au la dispoziție un sistem dedicat produs de Harman Kardon, sunetul produs de acesta fiind incredibil de bun. Combinată cu linștea asigurată de antifonare, calitatea audio îți poate transforma radical călătoriile. 
 
Sisteme de siguranță activă și de asistență a șoferului
 
Noul BMW X3 beneficiază de cele mai noi tehnologii dedicate siguranței active și asistenței șoferului, parte dintre ele fiind disponibile însă pe lista de opționale. Dacă vă preocupă însă acest capitol și le bifați pe toate veți avea la dispoziție tehnologii precum sistemul de avertizare frontală și frânare automată (ce include și detecția pietonilor), un performant pilot automat adaptiv sau tehnologia ce știe să păstreze banda de circulație.
 
Test Drive BMW X3 xDrive20d (12)
 
În "țările cu apă caldă" noul X3 poate recunoaște semnele și avertizările rutiere, putându-le combina cu informațiile punctuale din trafic în obținerea celor mai eficiente rute de navigație. Mai mult, setările cutiei de viteze pot fi modificate în funcție de traseul ce urmează a fi abordat. Aprope nimic din ce v-am descris mai sus nu funcționează în România, cu exceptția recunoașterii semnelor de circulație (acolo unde acestea nu sunt vechi de zeci de ani).
 
Euro NCAP
 
Sfârșitul lui 2017 a marcat testarea noului X3 de către Euro NCAP, iar rezultatele s-au materializat prin maximul de cinci stele. Raportul complet întocmit de Euro NCAP îl puteți descărca de AICI.
 
4. Buget/Prețuri
 
Configurat având ca punct de plecare versiunea xDrive20d, noul BMW X3 are un preț de start de 47.838 de EURO. Venit în versiunea de echipare xLine, modelul de test "plusa" la prețul de start până la valoarea de 52.776 de EURO, iar dotările opționale adăugate duceau prețul său final la 75.363 de EURO, TVA inclus.
 
Test Drive BMW X3 xDrive20d (13)
 
Sumele afișate mai sus te amețesc de-a binelea, însă acesta este nivelul la care se ajunge în segment. GLC, Q5 sau noul XC60 o să vă scoată din buzunar cam aceleași sume, în funcție de dotări.
 
X3 este vândut cu pachetul Service Inclusive în standard, lucru ce asigură o garanție de 5 ani sau 100.000 de kilometri, precum și serviciile de bază gratuite la revizii.
 
5. Concluzii
 
Se spune că este mult mai greu să te menții în top decât să ajungi acolo. După ce s-a vândut în peste 1.5 milioane de exemplare din 2002 și până astăzi, BMW X3 va avea o misiune extrem de grea în lupta sa cu rivali din ce în ce mai bine pregătiți. 
 
În arenă au intrat nume noi precum Jaguar F-PACE sau Alfa Romeo Stelvio, însă bavarezul fabricat la Spartanburg are toate șansele să rămână unul dintre cele mai bine vândute SUV-uri premium compacte grație schimbărilor notabile aduse de cea de-a treia sa generație.
 
Noul X3 rămâne un BMW veritabil și-ți oferă un mix excelent între confort și soliditate, iar versiunea xDrive20d se va dovedi cu siguranță un best seller atunci când vine vorba de clienții din România.
 
BMW X3 xDrive20d xLine
 
Puncte pozitive:
Ținuta de drum
Antifonarea
Atmosfera unui interior complet schimbat
Ergonomia comenzilor
Tehnologiile de la bord
 
Puncte negative:
Resursele motorului
Consumul nu foarte mic
Prețurile dotărilor opționale


Date tehnice BMW X3 xDrive20d xLine
 
Motor: diesel, patru cilindri, 2.0 litri TwinPower Turbo EURO 6
Cilindree: 1.995 cmc
Putere: 190 CP la 4.000 rpm
Cuplu maxim: 400 Nm, între 1.750 și 3.000 rpm
0-100 km/h: 8.0 s
Viteză maximă: 213 km/h
Volum portbagaj: 550 litri
Greutate (fără șofer): 1.825 kg
Preţ de pornire în România: 47.838 euro, TVA inclus
Preţ model testat: 75.363 euro, TVA inclus
 

Nota generală: 

7

Comportament rutier: 

8

Interior: 

8

Motorizare: 

6

Prețuri: 

6

Euro NCAP: 

5
 
 
 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: