Toyota hibrid

Toyota și Lexus au vândut peste 920.000 de mașini în Europa, în 2016. Una din trei a fost un model hibrid

Toyota - cifre vanzari 2016
Toyota Motor Europe (TME) a raportat un volum de vânzări de 928.500 de exemplare Toyota și Lexus livrate clienților de pe vechiul continent în 2016, valoare cu 6% mai mare față de cea din 2015. Câștigul cel mai important este adus însă de creșterea uimitoare a numărului de mașini hibrid vândute, anul ce tocmai s-a încheiat aducând un plus de 41% la capitolul vânzări, pentru cele 15 modele "verzi" comercializate sub siglele celor două mărci.

Toyota "turează motoarele" dezvoltării tehnologiilor sale hibrid

Toyota Hybrid Synergy Drive
Toyota își va extinde activitățile de dezvoltare a tehnologiilor sale hibrid, constructorul japonez având drept target introducerea pe piață a noi versiuni pentru unitățile sale compuse dintr-un motor pe benzină și altul electric. Motivul principal al tuturor acestor eforturi - noile reglementări de mediu, mult mai stricte și care impun emisii de noxe cu mult sub pragurile actuale acceptate.

Toyota a vândut până acum peste 9 milioane de automobile hibrid

Noua Toyota Prius hibrid
Sfârșitul lunii aprilie 2016 a însemnat pentru Toyota depășirea pragului de 9 milioane de automobile hibrid vândute în întreaga lume, prima mașină de acest tip fiind comercializată de japonezi în anul 1997. Totul a început prin lansarea modelului Coaster Hybrid EV, în august 1997, luna decembrie a aceluiași an marcând lansarea primei generații Prius.

Toyota a prezentat cea de-a patra generație Prius

Noua Toyota Prius
Toyota a dezvăluit astăzi noul Prius, mașină hibrid ajunsă astfel la cea de-a patra generație. Cu un design total schimbat și construită pe o platformă de ultimă oră noua Toyota Prius vrea să ducă mai departe succesul predecesorilor săi.
Subscribe to RSS - Toyota hibrid