Știri

WRC - Sebastien Ogier este din nou campion mondial, după victoria din Australia

Fotocredit: 

Volkswagen Motorsport
Sebastien Ogier - campion mondial 2015
Francezul Sebastien Ogier a câștigat Raliul Australiei, reușind prin această victorie să-și adjudece și un nou titlu mondial, cu trei etape înainte de încheierea sezonului 2015. Pe podiumul din Australia au mai urcat coechipierul acestuia de la Volkswagen, Jari-Matti Latvala și Kris Meeke, la volanul unui Citroen DS 3 WRC.
 
Bătălia pentru victorie a fost deosebit de strânsă și spectaculoasă, distanța în timp între primii trei clasați fiind de doar 32.6 secunde. Locul patru i-a revenit norvegianului Andreas Mikkelsen (VW Polo R WRC), pe cinci clasându-se australianul Hayden Paddon (Hyundai i20 WRC).
 
A fost cea de-a șaptea victorie din sezon pentru Sebastien Ogier, francezul reușind o serie impresionantă de evoluții ce i-a adus cel de-al treilea titlu mondial din carieră. Ogier a câștigat până acum 31 de raliuri în WRC, număr ce-i asigură deja locul doi ca număr de victorii în istoria Campionatului Mondial de Raliuri, după "legenda" Sebastien Loeb.
 
Clasamentul final al primilor 10 în Raliul Australiei a fost următorul:
 
1. S. OGIER 2:59:16.4
2. J. LATVALA +12.3
3. K. MEEKE +32.6
4. A. MIKKELSEN +38.5
5. H. PADDON +55.0
6. O. TANAK +1:38.0
7. T. NEUVILLE +2:08.3
8. D. SORDO +2:15.2
9. E. EVANS +4:33.7
10. N. AL-ATTIYAH   +11:46.5
 

 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: