Știri

WRC - Sebastien Ogier a câştigat Raliul Portugaliei

Fotocredit: 

wrc.com
Sebastien Ogier - Portugalia
 
Sebastien Ogier a câştigat în Portugalia al treilea raliu consecutiv pentru Volkswagen, noul Polo WRC aducându-l pe francez în postura de favorit în ediţia de anul acesta a Campionatului Mondial de Raliuri.
 
În primele două zile de concurs Ogier s-a luptat cu pilotul echipei Citroen, Dani Sordo, care a fost însă nevoit să abandoneze după un accident în speciala cu numărul şase. Deasemenea norvegianul Mads Ostberg a abandonat în prima zi, după ce conducea ostilităţile, concurând apoi doar datorită regulii de Super-Rally, specifică WRC.
 
Trecând şi peste o mică problemă tehnică la ambreiaj, Sebastien Ogier a reuşit să câştige şi power-stage-ul aducător de puncte bonus, confirmând încă o dată că este omul momentului în WRC.
 
Pe locul doi s-a clasat Mikko Hirvonen (Citroen DS3), la un ecart de peste 58 de secunde, al treilea sosind colegul lui Ogier de la VW, Jari-Matti Latvala, la peste patru minute de francez.
 
În clasamentul general din 2013 Sebastien Ogier este lider detaşat, cu 54 de puncte avans faţă de finlandezul Mikko Hirvonen.
 
La categoria WRC2 câştigătorul a fost finlandezul Esapekka Lappi, pilotând o Skoda Fabia de uzină.
 
Clasamentul final din Raliul Portugaliei arată astfel:
 
1. Sebastien Ogier - Volkswagen 4:07:38.700
2. Mikko Hirvonen - Citroen +00:58.200
3. Jari-Matti Latvala - Volkswagen 04:04.500
4. Evgeny Novikov - Ford 05:27.700
5. Nasser Al-Attiyah - Ford 07:43.500
6. Andreas Mikkelsen - Volkswagen 09:39.800
7. Martin Prokop - Ford 15:04.200
8. Mads Ostberg - Ford 15:43.600
9. Khalid Al Qassimi - Citroen 15:56.900
10. Esapekka Lappi - Skoda 16:21.000
 

Etichete: 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: