Știri

WRC - Sebastien Loeb s-a impus în Raliul Argentinei

Fotocredit: 

wrc.com
Sebastien Loeb - Argentina 2013
 
"Veteranul" Sebastien Loeb a arătat încă o dată că nu prea are egal atunci când vine vorba de WRC, câştigând Raliul Argentinei, la una dintre puţinele sale prezenţe de anul acesta în Campionatul Mondial de Raliuri.
 
Francezul, de nouă ori campion mondial consecutiv, l-a devansat pe liderul clasamentului general, Sebastien Ogier (VW Polo WRC), cu 55 de secunde. Maşina lui Ogier a suferit o pană de cauciuc în speciala a 8-a, eveniment care practic a decis ordinea finală, francezul de la VW hotărând să nu mai forţeze şi să ruleze doar pentru locul doi.
 
Al treilea s-a clasat colegul lui Ogier de la Volkswagen, Jari Matti Latvala, finlandezul câştigând proba specială Power Stage, aducătoare de puncte suplimentare în clasamentul general. Rusul Evgeny Novikov şi-a adus Ford-ul Fiesta pe locul patru la final.
 
Pentru Loeb această victorie a însemnat al 8-ulea succes în Argentina şi cea de-a 78-a victorie în WRC, un record greu de egalat în viitor. Prezenţa lui în Raliul Argentinei de anul acesta a făcut ca nu mai puţin de 80.000 de fani să fie prezenţi pe marginea traseului din ultima probă specială - El Condor.
 
În clasamentul general, Sebastien Ogier este lider, cu 120 puncte, fiind urmat de Loeb cu 68 şi Mikko Hirvonen cu 57 de puncte.
 

Etichete: 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: