Știri

Volkswagen up! GTI va deveni realitate începând cu primăvara lui 2018

Fotocredit: 

Volkswagen
Volkswagen up! GTI
Volkswagen up! GTI va deveni în curând realitate, constructorul german dezvăluind astăzi primele imagini ale noului model ce va fi lansat pe piață în 2018. Acesta va putea fi admirat sub forma unui concept foarte apropiat de modelul de serie cu ocazia întâlnirii anuale a fanilor GTI ce are loc pe malul lacului Worthersee, în perioada 24-27 mai.
 
Micul model sportiv va avea sub capotă un motor 1.0 TSI ce dezvoltă 115 CP și 200 Nm cuplu motor maxim, fiind capabil să accelereze de la 0 la 100 de km/h în 8.8 secunde și să atingă 197 de km/h viteză maximă. Pe lângă puterea motorului, un factor important ce duce la performanțele dinamice este și greutatea mașinii, noul Volkswagen up! GTI cântărind doar 997 de kg.
 
 
Urmând a putea fi configurat într-una din cele patru culori specifice GTI (alb, roșu, gri sau negru) sau în noua nuanță de albastru "costa azul", noul up! GTI poate fi rapid recunoscut drept un mebru cu drepturi depline al legendarei familii de mașini sportive VW prin grila radiatorului cu textură în formă de fagure, dunga roșie ce unește cele două faruri și bineînțeles nelipsitul logo GTI plasat în imediata vecinătate a acesteia. Imaginea sportivă este completată de dungile duble de pe laterale, de capacele oglinzilor vopsite în negru, un eleron sau de jantele din aliaj pe 17 inch cu un design special. Garda la sol este coborâtă cu 15 mm.
 
La interior sunt ușor de recunoscut scaunele cu celebra tapițerie textilă în pătrațele, volanul sport sau schimbătorul de viteze cu logo-ul GTI.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: