Știri

Toyota va lansa un SUV compact bazat pe conceptul C-HR

Fotocredit: 

Toyota
SUV Toyota bazat pe C-HR
Toyota a confirmat faptul că va lansa pe piața europeană un crossover hybrid bazat pe conceptul C-HR, mașina de serie urmând a avea premiera mondială chiar luna viitoare, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva. Noul model va fi construit în fabrica Toyota din Turcia, acolo unde se mai asamblează și Corolla și Verso și va beneficia de noua platformă TNGA.
 
Va fi pentru prima oară când fabrica turcească va asambla un model Toyota hydrid, aceasta devenind asftel ce-a de-a treia uzină Toyota din Europa ce poate produce modele de acest gen, după fabricile din Derbyshire (Marea Britanie), unde se asamblează Auris Hybrid și Auris  Touring Sport Hybrid și cea din Franța, unde se fabrică Yaris Hybrid.
 
Motorul hybrid va fi însă asamblat în Țara Galilor, acolo unde Toyota deține o facilitate de producție în orașul Deeside.
 
Noul crossover Toyota va intra în bătălia SUV-urilor din segmentul C, având greua misiune de a se lupta cu modele consacrate precum Renault Kadjar, Nissan Qashqai, Mazda CX-5, Ford Kuga sau VW Tiguan. Japonezii speră ca avantajului sistemului hybrid să cântărească destul de tare în decizia de alegere a viitorilor clienți.
 
În vederea începerii producției în fabrica din Turcia, Toyota a făcut investiții importante, cifrate pentru început la aproximativ 350 milioane de euro. Investițiile cumulate pe viitor vor atinge 1.7 miliarde de euro și vor permite mărirea capacității de producție de la 150.000 la 280.000 de vehicule anual, precum și angajarea în fabrică a altor 1.000 de muncitori.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: