Fotocredit:
BMW
BMW a dezvăluit astăzi noul Seria 6 Gran Turismo, model de nișă care vine să înlocuiască "bătrânul" Seria 5 GT și promite să fie soluția perfectă pentru clienții ce doresc o mașină confortabilă, extrem de spațioasă și care să impresioneze în același timp prin exteriorul său cu alură de coupe.
Urmând a fi prezentat în premieră mondială cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, în luna septembrie, noul BMW Seria 6 Gran Turismo preia mare parte din elementele de design cu care ne-a impresionat cea mai recentă generație Seria 5, mai ales daca-i privim partea din față. Evident, lucrurile se schimbă o dată cu alunecarea privirii spre spatele mașinii, alura evidentă de coupe îmbinându-se cu masivitatea creată de dimensiunile mașinii și de cele ale elementelor blocurilor optice spate. Se disting în mod deosebit portierele fără ramă superioară, gurile de ventilație plasate în aripile față sau difuzorul de aer găzduit în partea inferioară a barei spate.
Interiorul noului Seria 6 GT preia la rândul său atât formele planșei de bord de pe noul Seria 5, dar și toate tehnologiile prezentate cu ocazia lansării sedanului de clasă medie. Plusul evident vine din posibilitățile de organizare a spațiului interior în zona banchetei spate, șoferul și pasagerii având la dispoziție un volum al portbagajului ce variază între 610 și 1.800 de litri. Ampatamentul ce ajunge la nu mai puțin de 3.070 mm oferă garanția unui spațiu imens pentru pasagerii de pe bancheta spate, aceștia având la dispoziție și multiple posibilități de reglare electrică a acesteia, dar și un sistem multimedia cu ecrane plasate în zona tetierelor scaunelor față.
Dacă tot a venit vorba de dimensiuni, noul Seria 6 Gran Turismo este cu 87 de mm mai lung decât predecesorul său (5.091 mm), este la fel de lat (1.902 mm) și cu 21 de mm mai puțin înalt (1.538 de mm). Linia profilului lateral a dus și la scăderea înălțimii la nivelul marginii portbagajului, cu 64 de mm. Schimbările dimensiunilor adăugate utilizării unei platforme tehnice ce utilizează din abundență aluminiul și oțelul de înaltă rezistență au permis scăderea greutății totale a mașinii cu circa 150 de kg.
Lansarea pe piață a noului BMW Seria 6 GT va aduce în configuratorul BMW trei versiuni de motorizare - BMW 630i Gran Turismo (2.0 TwinPower Turbo, 4 cilindri, 258 CP și 400 Nm cuplu motor maxim), BMW 640i Gran Turismo (3.0 TwinPower Turbo, 6 cilindri în linie, 340 CP și 450 Nm cuplu motor maxim) și BMW 630d Gran Turismo (3.0 TwinPower Turbo diesel, 6 cilindri în linie, 265 CP și 620 Nm cuplu motor maxim). Ultimele două pot fi cuplate și la sistemul de tracțiune integrală xDrive, în timp ce transmisia automată Steptronic cu opt rapoarte este oferită standard.
Sistemele de siguranță activă și de asistență a șoferului aflate în echiparea noului BMW Seria 6 Gran Turismo utilizează camera stereo standard, precum şi senzorii radar şi cu ultrasunete - disponibili opţional - pentru a monitoriza mediul înconjurător al automobilului. În echiparea standard figurează Collision and Pedestrian Warning (avertizare de coliziune şi pietoni) cu City Collision Mitigation (atenuare a coliziunii în oraş), în timp ce lista de opţionale include versiunea nouă şi îmbunătăţită a tempomatului activ cu funcţie Stop & Go, operaţional la viteze cuprinse între 0 şi 210 km/h.
Asistentul de direcţie şi menţinere a benzii (activ în acelaşi interval de viteză) reprezintă un alt pas pe drumul spre condusul autonom. Utilizează marcajele rutiere şi vehiculele din faţă pentru orientare şi ajută conducătorul să menţină automobilul pe banda detectată. Sistemele de avertizare la părăsirea şi la schimbarea benzii, avertizarea de coliziune laterală şi asistentul de evitare prin schimbarea benzii îmbunătăţesc şi ele confortul şi siguranţa prin faptul că ajută conducătorul cu manevrele de corecţie a direcţiei. Sistemele de avertizare la trafic transversal, la prioritate, la intersecţie şi la sens unic contribuie şi ele la evitarea situaţiilor potenţial periculoase. Iar BMW Seria 6 Gran Turismo poate fi comandat şi cu facilitate Remote Control Parking (parcare controlată prin cheia cu display).
Primele comenzi pentru noul BMW Seria 6 Gran Turismo vor putea fi plasate în luna noiembrie 2017.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: