Fotocredit:
BMW
BMW a prezentat astăzi noul M5 Competition - versiune ce vine cu un plus de performanțe și dotări față de modelul normal M5 și care devine totodată cel mai puternic BMW de serie construit vreodată. Astfel, V8-ul de sub capota sedanului M5 Competition livrează 625 de CP și poate accelera mașina de la 0 la 100 de km/h în doar 3.3 secunde.
Modificat tehnic pentru a furniza un plus de 25 de CP față de un M5 "obișnuit", propulsorul V8 de 4.4 litri cu tehnologie M TwinPower Turbo livrează și 750 Nm cuplu motor maxim - valoare disponibilă pe o plajă mai largă de turații (1.800-5.800 rpm). În consecință, noul M5 Competition este cu o zecime de secundă mai rapid decât M5 pe sprintul 0-100km/h, fiind cu 0.3 secunde mai rapid pe sprintul de la 0 la 200 de km/h (10.8 secunde).
de livrarea cuplui motor la toate cele patru roțile se ocupă o cutie de viteze automată M Steptronic special modificată pentru a oferi cele mai bune prestații în combinație cu sistemul de tracțiune integrală M xDrive.
Specificațiile noului BMW M5 Competition includ un sistem de evacuare upgradat, cu țevile de eșapament fabricate din fibră de carbon, o gardă la sol coborâtă cu 7 mm, jante din aliaj pe 20 de inch cu design Y bi-color, precum și o serie de incripții ce face trimitere la versiunea Competition.
Interiorul punctează la rândul său prin elemente distinctive clare, pe lista acestora numărându-se repere din aluminiu și fibră de carbon, piele Merino Aragon sau centuri de siguranță personalizate.
Lansarea noului M5 Competition inaugurează și o nouă regulă impusă în cadrul diviziei BMW M GmbH - pe viitor toate vârfurile de gamă din portofoliul M urmând a deveni modelel de sine stătătoare în oferta adresată clienților.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: