Știri

Noul Audi A8 va fi lansat în 2017, iar în 2018 vom vedea primul automobil electric de serie Audi

Fotocredit: 

Audi
Audi prologue
Audi a confirmat lansarea noii generații A8 pentru anul 2017, vestea venind chiar de la CEO-ul companiei germane, Rupert Stadler. Noul A8 va fi primul automobil din portofoliul Audi care va avea capabilități de conducere autonomă, putând să se conducă singur pe autostradă, în condiții de trafic aglomerat, la viteze de până la 60 de km/h.
 
Anunțul a fost făcut cu ocazia Adunării Anuale a Acționarilor Audi, Stadler menționând totodată faptul că în anul 2025 Audi va fi capabilă să lanseze primul automobil 100% autonom.
 
În viitor, Audi va pune accent nu numai pe automobilele autonome, dar și pe mașinile electrice, constructorul din Ingolstadt fiind hotărât să lanseze câte un astfel de model în fiecare an, începând cu 2018. Primul automobil 100% electric va fi un SUV de mari dimensiuni, prefigurat de conceptul e-tron quattro, și care va fi capabil de o autonomie de 500 de km.
 
În 2016 au fost sau vor fi lansate nu mai puțin de 20 d emodele noi sau updatate, printre care se numără noul Q2, cel mai mic SUV al familiei Q, noile SQ7 TDI și Q7 e-tron quattro, dar și noua generație Audi A5 Coupe, ce va avea premiera mondială la începutul lunii iunie. Producția de automobile va fi impulsionată anul acesta și prin inaugurarea noii fabrici din San Jose Chiapa, Mexic - toate modelele asamblate aici urmând a ajunge pe piața NAFTA.
 
Primele patru luni din 2016 au însemnat peste 620.000 de automobile vândute de Audi, în creștere cu 4.9% față de aceeași perioadă din 2015, lucru ce permite companiei germane să fie mai mult decât optimistă în perspectiva întregului an în curs.
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: