Știri

Skoda şi-a continuat creşterea şi în 2012

Fotocredit: 

Skoda
Bilantul Skoda pentru 2012
 
Cu 939.200 de vehicule livrate, Skoda a obţinut un nou record de vânzări în 2012. În comparație cu anul 2011, livrările din întreaga lume au crescut cu 6,8 la sută (2011: 879.200). 
 
Creșterea vânzărilor stă alături de cea a veniturilor, care au fost mai mari cu 1,7 la sută, până la un record de 10,4 miliarde de euro. Cu 712 milioane de euro, profitul operaţional s-a păstrat cam la aceeaşi valoare, la un nivel ridicat. În același timp, investițiile companiei a crescut cu aproximativ 46 la sută, la 832 milioane de euro (2011: 568 milioane de euro). 
 
Cu opt modele noi sau revizuite, anul 2013 reflectă ofensiva producătorului de automobile din Republica Cehă.
 
"În 2012, am continuat strategia de creștere a Skoda", a spus președintele consiliului de administrație, Winfried Vahland, în timpul conferinței de presă anuale desfăşurată la sediul central din Mlada Boleslav. "Am realizat un nou record de vânzări, am extins gama noastră de modele și ne-am întărit poziția pe piețele internaționale de automobile, am investit în noi modele și capacități, menținându-ne un profit stabil, la un nivel ridicat, într-un mediu economic dificil. Ţin să mulţumesc întregii echipe Skoda pentru anul 2012 foarte bun", a mai declarat Vahland.
 
Winfried Vahland - Skoda
Winfried Vahland 
 
În 2013, compania cehă a lansat sau va lansa opt modele noi sau revizuite pe piață. "În general, 2013 nu va fi ușor pentru industria de automobile. Totuși, cu gama noastră de modele actuală, precum și cu vehiculele noi, alături de implicarea noastră largă la nivel internațional, avem un punct de plecare bun pentru a ne consolida poziția la nivel global", a mai spus şeful Skoda.
 

Etichete: 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: