Știri

Nissan X-Trail primește un nou motor diesel, de 2.0 litri

Fotocredit: 

Nissan
Nissan X-Trail 2.0 dCi 177 CP
Nissan X-Trail va putea fi configurat cu un nou motor diesel sub capotă, unitatea de 2.0 litri oferind 177 de CP și 308 Nm cuplu maxim. Noul motor se alătură astfel binecunoscutului dCi de 1.6 litri, ce dezvoltă 130 de CP, dar și benzinarului turbo DIG-T, ce furnizează 163 de CP.
 
Noul propulsor va putea fi configurat atât alături de o cutie de viteze automată cu șase trepte ce direcționează cuplul motor spre toate cele patru roți, dar și în varianta cu o cutie de viteze CVT din familia X-Tronic combinată cu varianta de tracțiune 2WD sau cu un sistem de tracțiune integrală 4WD. Cea din urmă combinație este și o premieră pentru gama X-Trail.
 
Consumul mediu anunțat de Nissan pentru noul X-Trail 2.0 dCi indică valoarea de 5.8 l/100km pentru versiunile 2WD X-Tronic și 4WD cutie de viteze manuală, respectiv 6.1 l/100km pentru versiunea 4WD X-Tronic.
 
Introducerea noului propulsor dCi în oferta X-Trail se vrea a întări și mai tare poziția de care se bucură SUV-ul Nissan în segmentul său, primele nouă luni din an marcând o creștere de 50% a vânzărilor sale, față de aceeași perioadă din 2015. Și cum studiile arată că aproape jumătate din SUV-urile comparabile ca și gabarit cu X-Trail sunt configurate în versiunile de cele mai puternice de motorizare, noul motor de 2.0 litri poate lărgi marja potențialilor clienți Nissan.
 
Pentru moment nu sunt anunțate și alte schimbări în familia X-Trail, SUV-ul vândut de Nissan fiind oferit atât într-o versiune cu cinci locuri, cât și într-una cu șapte locuri. Volumul portbagajului variază între 135 și 1.982 de litri, în funcție de configurațiile banchetelor spate.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: