Fotocredit:
Lexus
Salonul Auto de la Geneva a găzduit premiera mondială a noului Lexus LS 500h, versiunea hibridă a luxosului sedan japonez, ajuns anul acesta la cea de-a cincea sa generație. Propulsat de un motor V6 de 3.5 litri și de două unități electrice, noul LS 500h se alătură în gama japonezilor deja existentului LS 500, ce a constituit atracția standurilor Lexus de la Detroit, în luna ianuarie.
Așadar, noul Lexus LS 500h beneficiază de cea mai nouă generație a tehnologiei "Multi Stage Hybrid System", materializată în cazul luxosului sedan printr-o "tripletă" compusă dintr-un motor V6 Dual VVT-i de 3.5 litri și două propulsoare electrice, capabile să furnizeze o putere combinată ce ajunge la 354 de CP. Cuplul motor este livrat către roți prin intermediul unei cutii de viteze automate CVT cu 10 pseudo-rapoarte, ușor modificată pentru a se mula și mai bine pe arhitectura de propulsie hibridă.
Lexus promite un și mai mare grad de rafinament la rulare, combinat cu performanțe demne mai degrabă de limuzine ce au sub capotă motoare termice de cilindree și putere mult mai mari. Astfel, accelerația de la 0 la 100 de km/h se face în doar 5.4 secunde, Lexus LS 500h fiind capabil să ruleze în modul 100% electric la viteze de până la 140 de km/h.
Motoarele electrice sunt alimentate de o baterie Li-Ion care este cu 20% mai mică decât vechea baterie pe bază de Nichel utilizată de LS 600h. Spațiul câștigat se răsfrânge într-un plus de 25 de litri la nivelul portbagajului, în timp ce densitatea de energie furnizată este la rândul său mai mare.
Față de "obișnuitul" LS 500, ce va putea fi comandat în Europa doar în versiunea de tracțiune integrală, hibridul LS 500h va putea fi configurat atât cu AWD, cât și în varianta cu tracțiune spate.
Ca și versiunea LS 500, noul LS 500h este construit pe platforma Lexus Global Architecture – Luxury, soluție tehnică ce a permis coborârea centrului de greutate și distribuția mult mai bine optimizată a maselor între punți, capitole ce influențează în mod direct comportamentul dinamic al mașinii. Versiunile de echipare superioare vor oferi în standard și suspensiile pneumatice adaptive, pentru asigurarea confortului absolut pentru șofer și pasageri.
Versiunea hibrid va oferi toată suita de sisteme de siguranță Lexus Safety System +, disponibilă și pe versiunea LS 500.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: