Fotocredit:
Lexus
Lexus a anunțat cu mândrie marcarea unei pietre de hotar importantă în istoria sa - un milion de automobile hibrid comercializate în 11 ani, din momentul în care primul model RX 400h a ajuns la dealeri în aprilie 2005. Mașina aniversară este un Lexus NX 300h care a fost livrat la Milano unui client italian de însuși Alain Uyttenhoven, șeful Lexus Europa.
Lexus a lansat primul SUV premium hibrid - RX 400h - în 2005, ulterior livrând în toate segmentele de piață în care activează modele care mai de care mai spectaculoase, de la primul sedan hibrid, GS 450h, și până la sportivul coupe RC 300h. La ora actuală compania japoneză vinde nu mai puțin de 10 modele hibrid, fiind producătorul premium cu cele mai multe astfel de mașini în portofoliu. Europa este în acest moment cea mai mare piață pentru mașinile hibrid Lexus, un procent de 64% din totalul vânzărilor de pe vechiul contnent fiind modele hibrid. Procentul acestora crește și mai tare dacă ne uităm la Europa de Vest, acolo unde clienții aleg în proporție de 95% versiunile hibrid ale mașinilor Lexus.
Iată cum s-au vândut automobilele Lexus hibrid, de-a lungul celor 11 ani scurși de la lansarea primului asemenea model:
În funcție de regiune:
Piața
|
Din 2005 (aprox.)
|
În 2015
|
America de Nord
|
345.500
|
38.540
|
Europa
|
237.500
|
40.629
|
Japonia
|
225.000
|
31.420
|
China/Hong Kong
|
97.000
|
21.120
|
Asia de Est
|
62.000
|
11.151
|
Oceania
|
19.500
|
3.535
|
Asia
|
8.500
|
1.294
|
Altele
|
5000
|
1.343
|
În funcție de model:
Model
|
Din 2005 (aprox.)
|
RX
|
335.000
|
CT
|
267.000
|
ES
|
118.000
|
HS
|
67.000
|
NX
|
63.000
|
GS 450h & 300h
|
53.000
|
IS
|
51.500
|
LS
|
41.000
|
RC
|
38.000
|
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: