Știri

BMW va aduce la Geneva două concepte - i3 Coupe şi i8 Spyder

Fotocredit: 

BMW
BMW i3 Coupe
 
Cele două concepte vor să arate implicarea din ce în ce mai mare a constructorului bavarez pentru extinderea gamei BMW i.
 
Ambele modele sunt construite pe baza platformei eDrive, care înseamnă zero emisii poluante. Combinaţia de motor electric, acumulatori Li-Ion şi şasiu special conceput stă la baza viitoarelor modele i.
 
BMW a studiat cele două mari probleme cu care se confruntă un proprietar de automobil electric - autonomia redusă şi lipsa unei infrastructuri eficiente de încărcare a bateriilor. Concluziile germanilor au fost următoarele:
- distanţa parcursa cu o maşină electrică este în mare cam aceeaşi cu cea parcursă cu un automobil convenţional - în medie 40 de km pe zi
- posesorii îşi încarcă automobilele electrice de 2-3 ori pe săptămână - deobicei acasă sau la locul de muncă
- iniţial peste 70 de procente dintre cei care au participat la teste spuneau că este foarte important să poată încarca bateriile automobilelor de la staţiile publice, dar în final doar 10 % dintre încărcări s-au făcut la aceste puncte
 
Bazându-se pe aceste studii, BMW a gândit modelul i3 ca fiind unul care necesită 2-3 încărcări pe săptămână, autonomia maximă atingând chiar şi 160 de km, la utilizarea de zi cu zi în oraş. Acest lucru este posibil datorită unui acumulator special Li-Ion, care nu este influenţat foarte mult de fluctuaţiile de temperatură, aşa cum fac bateriile obişnuite. Economie s-a fact şi la capitolul consumului de energie necesar încălzirii habitaclului sau prin folosirea LED-urilor în locul becurilor clasice.
 
Un sistem special creat, denumit BMW i ConnectedDrive, va oferi şoferului în mod real un calcul al autonomiei, bazat pe modul de utilizare a maşinii. Sistemul este permanent conectat la internet, pentru a lua în calcul toti parametri care apar de-a lungul rutei setate de cel care se află la volan. Deasemenea vor fi oferite informaţii despre cele mai apropiate staţii de reîncărcare sau de cât timp este nevoie să reîncarci bateriile pentru drumul de întoarcere.
 
Şoferul poate alege între 3 moduri de condus - COMFORT, ECO PRO şi ECO PRO+. Computerul va recomanda conducătorului auto ce mod să aleagă, în funcţie de trafic.
 
În modul ECO PRO+, viteza lui BMW i3 este limitată la 90 de km/h, iar anumiţi consumatori, cum ar fi încălzirea sau aerul condiţionat, sunt opriţi automat, pentru a economisi energia electrică.
 
BMW va oferi pentru i3 şi o variantă cu un motor clasic, de motocicletă, care va furniza suplimentar energia electrică pentru acumulator.

Etichete: 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: