Fotocredit:
BMW
BMW a fost nevoită să reducă sau chiar să oprească total procesele de producție din fabricile sale din Munchen și Leipzig, pe fondul unor probleme întâmpinate de un furnizor italian ce livrează bavarezilor piese pentru sistemul de direcție. UPDATE: furnizorul din Italia fabrica subansamble ce intră în componența pieselor finale construite de Bosch.
Mai mult, zilele acestea este așteptată oprirea producției și în alte două uzine pe care BMW le deține în Africa de Sud și în China din cauza lipsei temporare din stoc a respectivelor piese.
Purtătorul de cuvânt al BMW, Michael Rebstock, a declarat faptul că "nu se știe în acest moment cât va dura oprirea producției", construcotrul german urmând a reacționa rapid în fața problemei în cauză printr-o strategie de reorganizare a fluxurilor de producție. Tot Rebstock a mai vorbit despre "imposibilitatea cuantificării" financiare a opririi producției.
Problema generată de lipsa pieselor a afectat modelele BMW Seria 1, BMW Seria 2, BMW Seria 3 și BMW Seria 4, impactul asupra cifrelor totale de producție din luna mai urmând a se vedea fără doar și poate.
Sursa: Automotive News
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: