Știri

BMW Cruise M Bike Limited Edition - un tribut adus noului M2 Coupe

Fotocredit: 

BMW
BMW Cruise M Bike Limited Edition
Pentru a marca lansarea pe piață a noului M2 Coupe, BMW a pregătit o serie de produse de marketing adiacente, printre care se numără și bicicleta BMW Cruise M Limited Edition. Urmând a fi construită într-o ediție limitată la doar 1.500 de exemplare, bicicleta specială Cruise M va costa 1.400 de euro.
 
BMW Cruise M Bike Limited Edition este vopsită în albastrul tradițional "Long Beach", nuanță în care noul BMW M2 Coupe a fost prezentat în imaginile oficiale de lansare, și va oferi clienților săi o serie de tehnologii de ultimă oră din lumea ciclismului - un cadru din aluminiu cu design special, șaua din fibră de carbon sau sistemul de frânare hidraulic furnizat de Shimano. Roțile pe 28 de inch sunt numai bune pentru aventurile din afara șoselelor.
 
Fiecare dintre exemplarele ediției limitate vor avea marcat numărul din seria celor 1.500 de unități fabricate.
 
BMW are în portofoliul actual o serie impresioanntă de biciclete, cu prețuri cuprinse între 450 și 3.100 de euro, cea mai scumpă dintre ele fiind Cruise e-Bike, ce beficiază și de ajutorul unui motor electric alimentat de la o baterie de 400 Wh.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: