Fotocredit:
Auto-TestDrive
BMW a depășit pragul de 2.000.000 de automobile vândute pe parcursul lui 2016, anul ce tocmai s-a încheiat marcând un nou record în istoria firmei bavareze, la acest capitol. Chiar dacă rivalii de la Mercedes-Benz au vândut 80.000 de unități mai mult, Grupul BMW (BMW, MINI și Rolls-Royce) continuă să rămână entitatea premium Nr.1 în lume, în materie de vânzări de automobile noi.
Astfel, totalul bifat în statistici de către cele trei branduri amintite mai sus a ajuns în 2016 la 2.367.603 unități, valoare cu 5.3% mai mare față de rezultatele din 2015. Anul 2016 reprezintă cel de-al șaselea an consecutiv în care BMW Group stabilește recorduri de vânzări.
Separat, marca BMW a livrat anul trecut clienților 2.003.359 de mașini noi, cu 5.2% mai multe față de anul precedent. SUV-urile din familia X au contorizat aproape 645.000 de unități vândute, valoare cu 22.3% mai mare față de cea din 2015. Noi recorduri în materie de creșteri ale vânzărilor au înregistrat Seria 2 (196.183 / +24,8%) și BMW Seria 7 (61.514 / +69,2%), în timp ce de la noul Seria 5 sunt așteptări extrem de mari în anul 2017.
Gama de modele electrice sau plug-in hybrid a adus în 2016 nu mai puțin de 62.000 de comenzi ferme, BMW oferind la ora actuală nu mai puțin de șapte astfel de modele, la care se va adăuga anul în curs noul 530e iPerformance.
În România au fost livrate anul trecut 2.676 de automobile BMW, cu 37.9% mai multe față de 2015. Cel mai bine vândut model continuă să rămână SUV-ul X5 (471 de unități), acesta fiind urmat de X1, X3 și Seria 3. Noul BMW Seria 7 a ajuns la 118 clienți de la noi din țară, mai bine de unul din trei exemplare vândute fiind versiunea cu ampatament lung. S-a vândut la noi și un exemplar din ediția limitată 750i NEXT 100.
BMW i a livrat 37 modele BMW i3 (dintre care 5 cu range extender) şi 6 modele BMW i8, astfel că BMW este cel mai de success producător pe piaţa automobilelor electrice. La această performanţă se adaugă succesul modeleor plug-in – BMW X5 xDrive40e iPerfromance (18 unităţi), BMW Seria 3 330e iPerformance (1 unitate), BMW 740e iPerfromance (3 unităţi) şi BMW 225xe iPerformance (3 unităţi). Din estimările interne, aproximativ unul din trei automobile plug-in (hibride sau cumplet electrice) livrate în România este un model BMW, cu un total de 62 de modele livrate în 2016.
BMW M a scris în 2016 un record în România. În total 40 de modele super sportive au ajuns la clienţi, cu 69,5% mai mult ca în anul 2015. La acestea se adaugă 103 modele BMW M Perfromance (BMW X6 M50d, BMW X5 M50d, BMW X4 M40i, şi Seria 2 M Perfromance). Cel mai de succes model a fost nou lansatul BMW M2, cu 11 unităţi, urmat de BMW X6 M cu 9 livrări, BMW M4 Coupe cu 6 automobile, BMW M4 Cabriolet şi BMW X5 M cu câte 5 unităţi şi BMW M3 cu 3 modele şi un BMW M6 Coupe. 2016 a însemnat şi livrarea a două modele speciale, ediţii limitate exclusive – un BMW M4 GTS şi un BMW M3 30 Years Edition au ajuns în România.
MINI a vândut la fel de bine în România, fiind livrate 220 de exemplare în 2016 (+37.5% față de 2015).
Iată cum au stat vânzările Grupului BMW în 2016, în funcție de mărcile ce intră în componența sa:
|
Decembrie 2016
|
față de 2015
|
Ian-Dec 2016
|
față de 2015
|
Automobile BMW Group
|
215.188
|
+0,8%
|
2.367.603
|
+5,3%
|
BMW
|
178.849
|
+1,2%
|
2.003.359
|
+5,2%
|
MINI
|
35.814
|
-1,5%
|
360.233
|
+6,4%
|
Rolls-Royce Motor Cars
|
525
|
+9,1%
|
4.011
|
+6,0%
|
BMW Motorrad
|
8.639
|
+15,2%
|
145.032
|
+5,9%
|
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: