Fotocredit:
Auto-TestDrive
Pe piața din Europa, vânzările de SUV-uri dețin anul acesta, în premieră, primul loc în topul defalcat pe categorii de automobile. După ce în 2015 mașinile cu abilități mai mici sau mai mari de a se desfășura în off-road au detronat compactele la capitolul vânzări, iată că 2016 regăsește și segmentul clasei mici sub cel al SUV-urilor.
Așasar, după ce în ultimii 20 de ani au dominat lejer piața auto europeană, mașinile compacte se văd depășite la vânzări de rudele lor cu gardă la sol mai mare. Totuși, nume precum Golf, Focus sau Megane continuă să vândă bine, la fel ca și Peugeot 308, mașină ce are la rândul său în spate un pedigree respectabil.
Despre Peugeot 308 o să vă vorbim în review-ul de mai jos, testat în cea mai puternică versiune a sa pe benzină (dacă scoatem din ecuație performantul GTi) – 1.2 PureTech Turbo, de 130 de CP.
1. Prezentare generală
Peugeot a lansat noua generație 308 în 2013, anul următor aducând modelului francez titlul de “Mașina Anului 2014”. Nu era o premieră pentru compacta cu sigla leului din Sochaux, “bunicul” 307 obținând aceeași distincție în 2002.
Față de vechiul model pe care-l înlocuia, noul 308 a ales calea “germanizării” atunci când vorbim de liniile (poate prea) simple ale exteriorului, ce aduc din lateral cu Golf, interiorul venind cu ineditul concept i-Cockpit, lansat în premieră pe fratele mai mic 208. Nu lipsesc însă tușele caracteristice Peugeot, blocurile optice primind doza necesară de “chic” franțuzesc, remarcat mai ales la elementele ce compun designul stopurilor.
Până la prezentarea unei versiuni facelift, de așteptat a se naște anul viitor, să vedem cam în ce constă oferta Peugeot 308 în România: trei unități pe benzină de 1.2 litri – 1.2 PureTech aspirat, 82 CP, 1.2 PureTech Turbo de 110 CP și 1.2 PureTech Turbo de 130 C, respectiv trei motoare diesel – 1.6 BlueHDi de 99 CP, 1.6 BlueHDi de 120 de CP și 2.0 BlueHdi de 150 de CP. În funcție de versiunea de motorizare și nivelul de echipare, propulsoarele livrează cuplul motor la roțile față prin intermediul unei cutii de viteze manuale cu cinci sau șase trepte sau al uneia automate EAT6, cu șase rapoarte.
Clienții pot alege 308 într-unul din cele trei niveluri de echipare cunoscute la Peugeot – Access, Active sau Allure, prețul de start fiind de 13.936 de euro, TVA inclus – în configurația 1.2 PureTech 82 CP, Access.
Ce am testat noi timp de un weekend? Un Peugeot 308 1.2 PureTech Turbo EAT6, de 130 CP și echipat generos pornind de la nivelul Allure.
2. Performanțe, comportament rutier şi consum
Motor/Transmisie
Cea mai puternică versiune a noului propulsor PureTech turbo pe benzină, în trei cilindri, pune la dispoziția celui aflat la volan 130 de CP ce pot fi folosiți în totalitate undeva pe la 5.500 rpm, precum și 230 de Nm cuplu maxim, disponibil încă de la 1.750 rpm Cum mașina din test era dotată cu o cutie automată EAT6, dar și cu jante pe 17 inch, valoarea reprizei de accelerație de la 0 la 100 de km/h se oprește la 9.8 secunde, în timp ce viteza maximă nu depășește 200 de km/h.
Au trecut prin mâinile noastre și celelalte două versiuni de motorizare 1.2 PureTech (cu ocazia testelor cu Citroen C4 Cactus și Peugeot 2008 facelift), așa că eram pregătiți pentru “oferta” unității în trei cilindri. Cu un sunet inconfundabil, motorul de 130 de CP s-a dovedit a fi simțitor mai fâșneț față de fratele său cu 20 de cai mai puțin puternic, mai ales grație suplimentului de cuplu motor. Chiar dacă sprintul de la 0 la 100 de km/h nu impresionează prin valoarea sa, motorul își arată avantajele pe reprizele de accelerație din plaja de viteză 60-100 de km/h, acolo unde oferă șoferului resurse mai mult decât suficiente pentru depășiri.
Cutia de viteze automată EAT6, de nouă generație, este la ani lumină mai sus față de ciudata unitate robotizată promovată ani la rând pe mașinile Peugeot sau Citroen. Acesta citește cu acuratețe dorințele celui aflat la volan, știind să retrogradeze o treaptă sau două la apăsarea totală a pedalei de accelerație, dar și să urce rapid în treptele superioare la rularea cuminte și graduală spre viteze mulate pentru mersul pe autostradă.
Nu este însă nici cea mai rafinată cutie automată cu care ne-am întâlnit, schimbările de rapoarte fiind mereu resimțite, într-o măsură mai mică sau mai mare. Să nu uităm nici modurile Sport și Winter ce pot fi alese prin apăsarea a două butoane dedicate, fiecare dintre ele schimbând în concordanță setările transmisiei.
Peugeot 308 este o mașină foarte bine antifonată, zgomotul propulsorului nefiind în măsură să afecteze confortul călătoriilor. Deranjează mai degrabă zgomotele produse de anvelope, și asta doar pe astfaltul nu foarte neted.
Comportament rutier
Cu ocazia prezentării sale în premieră, oficialii Peugeot vorbeau despre noua platformă modulară pe care este construit 308, unul dintre punctele cheie la care s-a lucrat fiind trenul de rulare. În practică se simte saltul față de vechea generație, mai ales atunci când vorbim de confortul oferit pasagerilor de către o suspensie ce știe să filtreze bine neregularitățile asfaltului. Puține sunt momentele în care călătoriile la bordul unui 308 “zguduie” la propriu, și asta doar atunci șoferul nu vede sau nu vrea să vadă obstacolele de pe drum, de genul liniilor de tramvai sau gurilor de canal montate “românește”.
Confortul obținut nu răpește foarte mult din stabilitatea abordării virajelor, 308 fiind una dintre cele mai bune mașini din segmentul său la acest capitol. Spatele stă mai mereu acolo unde dorește șoferul, iar subvirarea se simte accentuat doar atunci când se întrece orice limită a decenței pe curbele strânse.
Ca și în cazul lui 2008 însă, criticăm direcția puțin artificială, ce nu comunică foarte bine cu șoferul atunci când se gândesc trasele de abordat. Regretăm acest lucru, dat fiind faptul că i-Cockpit ne-a convins încă o dată prin eficiența organizării postului de condus dată de volanul cu un diametru mic și așezarea ceasurilor de bord “peste volan”. Și dacă tot am adus aminte de ceasurile de bord, ideea așezării pe invers a turometrului este una originală, dar total ineficientă, renunțând după scurtă vreme la a-i mai urmări indicațiile. Nici designul acelor ce indică nivelul de combustibil și temperatura apei nu este cel mai fericit, din postura șoferului poziția reală fiind puțin distorsionată.
308 este o mașină ce poate fi folosită cu ușurință ca și mijloc de navetă urbană, lungimea ce nu sare de 4.3 metri, ușurința manevrării volanului sau sistemele de asistență la parcare făcând din compacta franceză un prieten adevărat de aventură prin orașele aglomerate.
Putem adăuga la acest capitol și contribuția majoră adusă de farurile full LED oferite în standard pe nivelul de echipare Allure, călătoriile pe timpul nopții fiind radical ușurate de iluminarea impecabilă a asfaltului și a împrejurimilor.
Consum
Cifrele oficiale communicate de Peugeot pentru versiunea testată de noi indică un consum urban de 6.4 l/100km, 4.3 l/100km pentru mediul extraurban și 5.1 ca și valoare mixtă.
Când am plecat la drum așteptările optimiste ne erau foarte mari, mai ales datorită promovării propulsorului 1.2 PureTech Turbo drept un “campion” al economiei. După ceva mai bine de 300 de km rulați în afara Bucureștiului nu am reușit însă să coborâm sub 6.2 l/100km ca și consum, o valoare dezamăgitoare. Am fost mai mulțumiți de consumul urban, cei 8.0 l/100km fiind datorați mai ales unui eficient sistem Stop&Start.
3. Confort interior și siguranță
Interiorul noului Peugeot 308 nu mai are absolut nimic în comun cu ceea ce vedeam la generația precedentă. Revoluția vine din partea conceptului i-Cockpit, o ingenioasă modalitate de organizare a postului de conducere și a planșei de bord. S-a renunțat astfel la majoritatea butoanelor fizice de pe consola centrală, toate funcțiile fiind controlate prin intermediul ecranului tactil din centrul planșei de bord. Volanul de mici dimensiuni, amplasat mai jos decât în mod normal și perfect echilibrat ca și formă, precum și ceasurile de bord amplasate mai sus completează “filozofia” i-Cockpit.
Părțile bune aduse de ergonomie nu pot fi contestate sub nicio formă, mai puțin însă renunțarea la orice modalitate de control a sistemului de climatizare automată prin butoane fizice. Am criticat acest lucru și la C4 Cactus și nu avem cum să n-o facem și la 308. Spre deosebire de 2008, care combină reglajul fizic cu cel tactil pentru climă, la 308 este foarte dificil și nu de puține ori chiar periculos să reglezi temperatura sau setările climatizării prin intermediul meniului sistemului tactil.
Capitolul de mai sus este și singurul ce aduce o bilă neagră la interior, calitatea materialelor, nivelul fărăr cusur al asamblării, dar și confortul oferit de scaunele față și bancheta spate fiind unele dintre cele mai bune din segmentul în care luptă 308. Nivelul superior de echipare Allure, precum și opționalele bifate pentru mașina de test plusau prin scaunele Dynamic îmbrăcate în piele și Alcantara sau cu acoperișul panoramic.
Oferta de spațiu tinde spre limitele superioare ale clasei compacte, atât pentru locurile din față, cât și pentru bancheta spate, acolo unde însă acoperișul panoramic răpește ceva centimetri din libertatea de mișcare a capului pentru pasagerii mai înalți decât media. Peugeot 308 oferă ceva spații de depozitare la interior, fără a fi foarte generos la acest capitol, dar se revanșează prin volumul portbagajului, a cărui valoare de 470 de litri plasează modelul francez undeva spre vârful ierarhiei din clasa sa.
Generația actuală Peugeot 308 a obținut din partea Euro NCAP maximul de cinci stele, fiind testat de către organizația intependentă cu sediul la Bruxelles în anul 2013.
4. Buget/Prețuri
Prețul de intrare în gamă pentru Peugeot 308 este situat cu puțin sub pragul de 14.000 de euro, o valoare foarte competitivă pe piața din România, și asta chiar dacă nu luăm în calcul eventualele promoții sau discounturi ce pot fi acordate punctual de către dealeri.
Ce primiți în schimbul acestei sume? Un motor 1.2 PureTech aspirat, care nu este foarte agil dar nici nu este cel mai leneș propulsor pe care l-am testat, dar și dotările standard corespunzătoare nivelului de echipare de bază – Access. Putem enumera aici, printre altele, cele șase airbaguri, ABS și ESP, aerul condiționat manual, tempomatul, geamurile electrice față, computerul de bord sau radio CD-ul MP3 cu șase boxe.
Mașina din test, echipată pe nivelul Allure și cu ceva opționale pe deasupra, cere din buzunarul amatorilor nu mai puțin de 23.318 euro, în condițiile în care prețul de start pentru o asemenea versiune “standard” Allure este de 21.172 de euro, TVA inclus. Cel mai generos nivel de echipare aduce foarte multe în plus – faruri full LED, senzori de parcare față/spate, frână de mână electrică, jante din aliaj pe 16 inch, sistem de climatizare automată, cotieră față/spate, computer de bord cu ecran mai mare sau un sistem de infotianment cu ecran tactil de 6 inch și conexiuni USB și Bluetooth. Și sunt doar câteva dintre dotările standard.
Prețul poate părea mare, dar ai în garaj un 308 cu motor de 130 de CP, cutie automată și dotat peste medie.
Garanţia oferită în România de Peugeot pentru 308 este de 4 ani în limita a 100.000 kilometri.
5. Concluzii
Chiar dacă nu a mai venit cu un design care să uimească prin fanteziile estetice extravagante cu care ne obișnuiseră oamenii de la Peugeot, noul 308 s-a dovedit un pariu câștigător pentru francezi, fiind, alături de 208, un pilon fără de care compania cu sediul central în Sochaux ar fi avut mari probleme în Europa. Iar suportul adus de noul 2008 și de recent prezentatele 3008 și 5008 îi poate lăsa pe mai marii Peugeot să se concentreze pe strategiile de viitor.
308 impresionează prin echilibrul ce tinde spre perfecțiune atunci când vorbim de trenul de rulare, prin gama de motorizări ce acoperă cam toate gusturile clienților, dar mai ales prin atmosfera de la interior ce garantează călătorii mai mult decât plăcute. Latura practică nu a fost deloc sacrificată, putându-se pleca în vacanțe cu un 308 încărcat în portbagaj cu “cățel și purcel”.
Alegerea unei linii estetice a caroseriei ce nu de puține ori a fost asemănată cu “legenda din Wolfsburg” face însă ca 308 să fie o prezență discretă pe șosele, fără să atragă prea multe priviri admirative.
Peugeot 308 1.2 PureTech Turbo 130 EAT6 Allure
Puncte pozitive:
· Motorul turbo cu suficiente rezerve de putere și cuplu
· Comportamentul dinamic
· Ansamblul i-Cockpit
· Interiorul spațios
· Calitatea materialelor și a asamblării
Puncte negative:
· Lipsa feedback-ului din partea sistemului de direcție
· Lipsa comenzilor fizice pentru climatizarea automată
· Turometrul inversat
· Consumul în regim extraurban
Date tehnice Peugeot 308 1.2 PureTech 130 EAT6 ALLURE
Motor: benzină turbo, trei cilindri, 1.2 litri PureTech EURO 6
Cilindree: 1.199 cmc
Putere: 130 CP la 6.250 rpm
Cuplu maxim: 230 Nm la 1.750 rpm
Cutie de viteze: automată, EAT6
0-100 km/h: 9.8 s
Viteză maximă: 200 km/h
Volum portbagaj: 470 litri
Greutate (fără șofer): 1.150 kg
Preţ de pornire în România: 21.172 euro, TVA inclus
Preţ model testat: 23.318 euro, TVA inclus
Conținut Auto-TestDrive recomandat: