Mercedes-Benz a înregistrat în anul 2016 cele mai bune rezultate de vânzări din istoria sa, constructorul din Stuttgart raportând livrarea a nu mai puțin de 2.083.888 de mașini în întreaga lume. Valoarea este cu 11.3% mai mare față de cea din 2015 și plasează Mercedes-Benz peste BMW și Audi în clasicul clasament al celor "trei mari" din piața premium.