Volkswagen a dezvăluit o versiune în ediție limitată a noului Polo, care vine cu un motor de 220 CP şi atinge o viteză maximă de 250 km/h - botezată R WRC.
Acesta a fost lansat pentru a completa campania VW de reintrare în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) și se va situa deasupra modelului Polo GTI în gamă. Vor fi fabricate doar 2500 de automobile.
Versiunea R WRC ca fi dotată cu jante de aliaj de 18 inch, modelul "Cagliari" inspirate direct de la modelul de raliu, o bara faţă modificată şi va veni vopsită în alb cu dungi albastre şi gri pe uşi şi capotă. Toate modelele Polo R WRC vor fi personalizate în acest mod şi vor avea sub capotă un motor turbo pe benzină de 2.0 litri în patru cilindri cuplat la o cutie de viteze manuală cu șase trepte.
220 de CP înseamnă mai mult cu 40 decât la versiunea Polo GTI dar cireaşa de pe tort este reprezentată de cuplul de nu mai puţin de 350 Nm, cu 100 Nm mai mult decât la sora mai mică GTI, suficient pentru a duce micul Polo de la 0-100 km/h în doar 6,4 secunde. Asta înseamnă cu o jumătate de secunda mai repede decat Polo GTI, și două zecimi mai repede decât noul Golf 7 GTI care a fost prezentat în toamnă la Salonul Auto de la Paris.
Deși VW nu a dezvăluit şi imagini din interiorul maşinii, se presupune că scaunele vor fi şi ele inspirate din WRC, volanul va veni îmbrăcat în Alcantara iar pedalele din aluminiu nu vor lipsi. Nu va fi un model lipsit de gadget-uri pentru că vor fi prezente standard sistemul cruise control, clima automată precum şi un sistem multimedia cu touchscreen şi navigaţie.
Polo R WRC va costa circa 34000 de euro în Germania şi se va produce doar în varianta cu volan pe partea stângă.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: