Știri

Noua generație Volkwagen Jetta a fost dezvăluită în SUA

Fotocredit: 

Volkswagen
Volkswagen Jetta 2018
Volkswagen a dezvăluit la Detroit noul Jetta, sedanul compact ajungând astfel ca cea de-a șaptea sa generație. Construit pe platforma MQB și cu un design ce aduce aminte de Passat noul Volkswagen Jetta va fi ajunge pentru început pe piețele din America de Nord.
 
Vândut până acum în peste 17.5 milioane de unități, Volkswagen Jetta este unul dintre cele mai de succes modele construite vreodată de Volkswagen. Peste 3.2 milioane de unități au ajuns la clienții din SUA, germanii ținând în acest sens să păstreze tradiția de a dezvălui o nouă generație la unul dintre saloanele auto desfășurate peste Atlantic.
 
Noul Jetta primește în premieră beneficiile arhitecturii MQB, platforma modulară permițând astfel organizarea mult mai eficientă a spațiului și a soluțiilot tehnice. Jetta intră astfel în familia de mașini compacte VW construite pe MQB, pe listă numărându-se Golf, Tiguan, Arteon sau SUV-ul Atlas.
 
Noul model măsoară nu mai puțin de 4.7 metri lungime (+ 43 mm față de vechiul Jetta), iar ampatamentul ajunge acum la 2.686 de mm (+ 35 mm) - valori ce apropie Jetta de Passat. capacitatea portbagajului ajunge la 510 litri, valoare neschimbată față de vechea generație.
 
Designul părții frontale apropie noul Volkswagen Jetta de actualul Passat, accentul fiind pus pe grila radiatorului traversată orizontal de elemente cromate, dar și pe blocurile optice ale căror semnături LED ies rapid în evidență. partea din spate ne aduce aminte de vechiul model prin desenul stopurilor, acestea primind însă tehnologia LED în standard. Aceeași tehnologie stă la baza performanțelor de iluminare și atuncă când vine vorba de faruri.
 
Interiorul devine parcă mai interesant, Jetta combinând linii regăsite pe actualul Golf cu aranjametul planșei de bord oferite de noile Polo și T-Roc. Opțional ceasurile de bord pot fi înlocuite de ecranul digital Active Info Display, cu diagonala de 10.2 inch. În standard este oferit sistemul de infotainmnet Composition Color.
 
O lungă listă de sisteme de asitență a șoferului și de siguranță activă, aceasta cuprinzând în standard sau opțional Adaptive Cruise Control (ACC), Lane Assist, Front Assist cu Autonomous Emergency Braking, Rear Traffic Alert,
Blind Spot Monitor sau Automatic Post-Collision Braking System.
 
Pe piața din SUA noul Volkswagen Jetta va fi oferit alături de un motor 1.4 TSI ce livrează 150 de CP și 250 Nm cuplu motor maxim livrat la roți în standard cu ajutorul unei cutii de viteze manuale cu șase trepte. Opțional va fi disponibilă o transmisie automată cu opt rapoarte.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: