Știri

Volkswagen Polo a ajuns la cea de-a șasea generație. Iată toate detaliile sale esențiale!

Fotocredit: 

Volkswagen
Noul VW Polo 2018
Cea de-a șasea generație Volkswagen Polo a fost prezentată astăzi oficial la Berlin, popularul model de clasă mică promițând ridicarea ștachetei la toate capitolele pentru a fi pregătit pe deplin luptei cu eternii rivali Ford Fiesta și Renault Clio.
 
Dacă la nivelul designului exterior noul Polo mizează pe direcția conservatorismului, schimbările majore putând fi remarcate mai ale în zona blocurilor optice față/spate, Volkswagen punctează serios atunci când vine vorba de noutățile aduse la interior, de spațiul oferit pasagerilor și cel dedicat portbagajului, dar mai ales atunci când vine vorba de tehnologiile implementate.
 
Ca și dimensiuni, noua generație Volkswagen Polo plusează cu 81 de mm la capitolul lungime (4.053 mm), cu 69 de mm în lățime (1.751 mm) și cu nu mai puțin de 94 de mm atunci când vine vorba de ampatament (2.564 de mm). Singurul capitol unde noul Polo afișează o scădere în dimensiuni este înălțimea, care a fost redusă cu 7 mm (1.446 de mm). Creșterea dimensiunilor are la bază utilizarea platformei tehnice MQB-0, soluție tehnică ce a permis totodată o economie deloc de neglijat atunci când vine vorba de greutatea mașinii.
 
Interiorul noului model se distinge radical de ceea ce vedeam la vechiul Polo, planșa de bord găzduind în zona sa centrală ecranul sistemului de infotainment. Diagonala acestuia poate varia de la 6.5 la 8 inch, iar în configurator se poate alege și sistemul Active Info Display care înlocuiește ceasurile clasice de bord cu un ecran digital personalizabil. În plus, clienții vor putea configura coloristic interiorul noului Polo în 13 nuanțe distincte. O dotare în trend cu evoluția tehnologiilor de conectivitate este și suprafața ce permite încărcarea fără fir a unui smartphone compatibil. Portbagajul noului Polo plusează cu 71 de litri la capitolul volum, clienții generației 2017 urmând a beneficia de 351 de litri dedicați depozitării bagajelor.
 
Oferta de motorizări va cuprinde o unitatățile 1.0 MPI (în variante de 65 sau 75 de CP), 1.0 TSI (95 sau 115 CP), 1.5 TSI 150 CP, precum și TDI-ul de 1.6 litri capabil să livreze 80 sau 95 de CP. Propulsoarele pot fi cuplate, în funcție de versiune, la o cutie de viteze manuală cu cinci sau șase trepte sau la una automată DSG cu șapte rapoarte.
 
Cea de-a șasea generație Polo a primit și versiunea GTI, al cărei motor 2.0 TSI furnizează nu mai puțin de 200 de CP. CUplul său motor poate fi livrat către roțile față prin intermediul unei cutii de viteze manuale cu șase trepte sau al uneia DSG7. Noul Polo GTI vine, evident, și cu un important pachet de elemente axate pe sportivitate - de la modificări aplicate exteriorului și până la scaune și volan sport sau pedalier din aluminiu.
 
Un capitol la care noul VW Polo va fi unul dintre cele mai avansate modele ale clasei este cel al tehnologiilor de siguranță activă sau de asistență a șoferului, pe lista acestora numărându-se sistemul de frânare automată capabil să detecteze pietonii apăruți pe carosabil, tempomatul adaptiv ce poate opri/reporni mașina în traficul aglomerat, sistemul de monitorizare a unghiului mort, sistemul de parcare automată sau un sistem de asistență la ieșirea cu spatele din parcările în spic. Farurile full LED și asistentul de fază lungă vin să completeze oferta în acest sens.
 
Noul Volkswagen Polo va ajunge la dealerii din România începând cu luna septembrie 2017.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: