Știri

Toyota va veni la Geneva şi cu noul Auris facelift

Fotocredit: 

Toyota
Noua Toyota Auris facelift 2015
Toyota a prezentat astăzi faceliftul compactei Auris, model ce va putea fi admirat la salonul Auto de la Geneva alături de versiunea restilizată Avensis.
 
Modificările aduse noului Auris sunt discrete, la nivel estetic fiind restilizată partea frontală. Farurile au un design complet nou, iar bara înglobează grile de aer redesenate. Atmosfera de la interior a fost împrospătată vizual prin noi nuanţe pentru tapiseria scaunelor, materialele folosite la construcţia planşei de bord fiind şi ele îmbunătăţite calitativ. Auris facelift a primit totodată şi noi echipamente de siguranţă şi confort.
 
Pe lângă modelul Hybrid, care a însemnat aproape jumătate din vânzările Auris din Europa în 2014 şi care este practic cea mai importantă versiune, Toyota va adăuga o serie de noi motorizări, nefiind însă date publicităţii date concrete privind detaliile tehnice.
 
Noile Toyota Auris şi Toyota Avensis vor fi construite în fabrica britanică din Burnaston.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: