Teste

Test Drive Peugeot 5008 GT

Fotocredit: 

Auto-TestDrive
 
Francezii de la Peugeot au câștigat un pariu extrem de important prin lansarea noii generații 3008, SUV ce a schimbat radical regulile jocului în segmentul său atât prin design, dar mai ales prin arhitectura interiorului. 
 
A doua jumătate a anului trecut confirma deja saltul extraordinar în statisticile de vânzări pentru 3008, marcând în același timp lansarea pe piață a fratelui mai mare 5008. Metamorfozat dintr-un monovolum cu slabe șanse de viitor, noul Peugeot 5008 copiază fidel rețeta lui 3008 plusând însă prin spațiul interior mulat mai generos și mai ales prin multiplele posibilități de aranjare a acestuia.
 
La puțină vreme după lansarea sa din România noul Peugeot 5008 ne-a fost partener de teste în versiunea sa de top - GT.
 
1. Prezentare generală
 
Noul 5008 a fost prezentat în premieră mondială în toamna lui 2016, cu ocazia Salonului Auto de la Paris, fiind la vremea respectivă poate singurul SUV european construit după aceeași formulă utilizată de cehii de la SKODA cu al lor KODIAQ - plasat la limita superioară a segmentului SUV-urilor compacte și disponibil într-o versiune cu șapte locuri. Nissan oferă de asemenea o versiune cu șapte locuri pentru x-Trail, iar Volkswagen a călcat pe urmele SKODA cu noul Tiguan Allspace.
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (01)
 
Frapează asemănările izbitoare ale lui 5008 cu fratele mai mic 3008 atunci când vine vorba de design, exteriorul fiind aproape identic dacă privești cele două mașini din față și până la limita montanților B. Partea din spate ne prezintă un 5008 "deșirat" pentru a putea oferi un portbagaj de mai mari dimensiuni sau o arhitectură ce poate acomoda un al treilea rând de scaune. Privit din lateral noul Peugeot 5008 păstrează o alură de monovolum, trădând oarecum genele generației precedente.
 
La interior se repetă povestea descrisă mai sus, 5008 și 3008 fiind greu de diferențiat atunci când analizezi planșa de bord și zona locurilor față. În spatele acestora lucrurile se schimbă, însă vă vom vorbi pe larg despre acest lucru în capitolul dedicat.
 
Gama de motorizări cuprinde în cazul noului 5008 unitățile pe benzină 1.2 Puretech de 130 CP și 1.6 THP de 163 CP, precum și propulsoarele diesel 1.6 BlueHDi de 99 sau 120 CP, 2.0 BlueHDi de 150 CP și 2.0 BlueHDi de 180 CP. Acesta din urmă este rezervat exclusiv versiunii de echipare GT, model ce face și subiectul review-ului de astăzi.
 
Prețurile noului Peugeot 5008 pleacă de la 22.014 EURO, TVA inclus - sumă în schimbul căreia puteți cumpăra versiunea Puretech 130 ACCESS, cutie de viteze manuală. Nivelurile de echipare sunt cele clasice Peugeot - ACCESS, ACTIVE, ALLURE, GT-Line și GT.
 
Versiunea testată de noi - 5008 GT - are un preț de start de 35.195 de EURO, TVA inclus.
 
2. Performanțe, comportament rutier şi consum
 
Motor
 
În varianta GT noul Peugeot 5008 este propulsat de cel mai puternic motor disponibil în configurator - un BlueHDi de 2.0 litri capabil să producă 180 de CP la 3.750 rpm și 400 Nm cuplu motor maxim la 2.000 rpm. Astfel motorizat, SUV-ul francez poate accelera de la 0 la 100 de km/h în 9.1 secunde și este capabil să atingă 208 km/h la capitolul viteză maximă.
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (02)
 
Realitatea testelor efectuate cam în toate condițiile de drum disponibile în România ne-a dezvăluit un motor capabil să dinamizeze 5008-ul într-un mod mai mult decât mulțumitor, un atu important al noului model fiind greutatea ce depășește cu puțin 1.500 de kg. De ce este noul 5008 atât de ușor? Răspunsul este cât se poate de simplu și vine din lipsa unui sistem de tracțiune integrală. Kilogramele în minus se simt așadar, iar din postura șoferului ai mai mereu la dispoziție resurse suficiente pentru cam orice situație de trafic.
 
BlueHDi-ul de 2.0 litri punctează bine și la capitolul rafinament, privând pasagerii de vibrații neplăcute și fiind suficient de silențios până pe la 3.000 rpm. Peste acest prag începe să-și facă simțită prezența, însă puține sunt situațiile în care acul turometrului depășește această limită.
 
Transmisie
 
În cazul lui 5008 GT singura posibilitate de configurare implică transmisia automată EAT6. Am mai testat-o de-a lungul întâlnirilor noastre cu modelele Peugeot/Citroen, iar impresia a rămas aceeași - cutia nu excelează prin rafinament în schimbarea treptelor însă știe să răspundă aproape în toate situațiile la cerințele șoferului. Dacă apeși butonul SPORT reacțiile cutiei sunt simțitor mai acute, retrogradând treptele la kickdown și ținând motorul în turație mai ridicată.
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (03)
 
Sistem de frânare
 
Discuri de frână ventilate pe față și discuri simple pe spate - cam acestea sunt componentele "ecuației" sistemului de frânare în cazul lui 5008 GT. Rezultatul este unul cât se poate de corect, toate situațiile ce au necesitat opriri mai mult sau mai puțin bruște fiind rezolvate perfect.
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (04)
 
Alegerea pachetului Grip Control implică dotarea mașinii cu jante pe 18 inch și anvelope all-seasons, în cazul mașinii testate fiind vorba de Continental ContiCrossContact LX2. Dezvoltate special pentru echiparea SUV-urilor, anvelopele germane M+S s-au dovedit a fi foarte eficiente pe asfalt uscat, atât din punctul de vedere al aderenței, cât și al zgomotului. Zilele de test au fost lipsite de ploaie sau ninsoare, temperaturile fiind situate undeva în jurul pragului de 10 grade Celsius.
 
Consum
 
Catalogul oficial Peugeot indică în dreptul lui 5008 GT un consum de 5.5 l/100km în mediul urban, 4.4 l/100km în extraurban și 4.8 l/100km atunci când vine vorba de regimul mixt de rulare.
 
Departe de valorile oficiale, cifrele obținute de noi arătau 8.7 l/100km într-un București foarte aglomerat și 6.4 l/100km pe traseul nostru clasic de testare a consumului extraurban - București-Ploiești (pe A3) și retur (pe DN1).
 
Comportament rutier
 
Chiar dacă inscripția de pe hayon te duce cu gândul la performanțe senzaționale în materie, nu trebuie confundat indicativul lui 5008 GT cu cel regăsit pe hot hatch-urile 208 și 308 GTi. Așadar, noul 5008 GT pare axat mai mult spre a oferi confort pasagerilor săi. Reușește în mare măsură acest lucru, fiind resimțite discret zgomotele punții față.
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (05)
 
Nu încercați să vă avântați prea curajos pe viraje cu un 5008 GT, SUV-ul francez arătându-și repede limitele mai ales printr-o "infuzie" semnificativă de subvirare.
 
Sistemul de direcție putea fi și mai responsiv, însă 5008 este departe de a oferi o direcție extrem de artificială. Dacă introducem în ecuație și volanul cu diametrul mic, specific conceptului i-Cockpit, putem afirma fără rețineri faptul că noul 5008 este o mașină foarte plăcută la condus.
 
Comportament în mediul urban
 
Cu o lungime ce depășește 4.6 metri, 5008 trebuie condus cu ceva mai multă atenție decât fratele 3008. Simți plusul dimensiunilor, însă senzorii de parcare și camera video pentru marșarier te ajută fără doar și poate.
 
Plusul adus de garda la sol mărită contribuie în "lupta" cu variatele obstacole urbane, din ce în ce mai întâlnite în marile orașe din România.
 
Comportament în off road
 
Peugeot a ales să nu ofere un sistem de tracțiune integrală pentru SUV-urile sale, punând la dispoziție șoferilor tehnologia Grip Control. Cu ajutorul unei rotițe plasată pe consola centrală poți alege între modurile NORMAL, SNOW, MUD, SAND și ESP OFF - fiecare optimizând în consecință livrarea cuplui motor la roțile față.
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (06)
 
Am testat Grip Control pe zăpadă la vremea testului cu 3008 și rămânem la părerea că un sistem 4x4 ar fi fost infinit mai bun. Nu vă aventurați așadar prea tare cu un 5008 în teren foarte accidentat și mai ales pe suprafețe cu aderență precară.
 
Poziția la volan și vizibilitatea
 
Peugeot a lansat cea dea doua generație i-Cockpit o dată cu noile 3008 și 5008, soluția de organizare a postului de condus fiind, în opinia noastră, una dintre cele mai bune de pe piață. Volanul de mici dimensiuni, ceasurile de bord virtuale amplasate deasupra volanului și comenzile facile de pe consola centrală fac din șofatul unui 5008 o plăcere.
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (07)
 
Poziția mai înaltă a scaunului șoferului oferă vizibilitate sporită, în ciuda dificultăților ridicate de montanții A ceva mai generoși în dimensiuni.
 
3. Confort interior și siguranță
 
Noul 5008 oferă o ambianță interioară aproape identică cu cea din 3008, ambele SUV-uri beneficiind din plin de arhitectura de organizare i-Cockpit de generație secundă. Șoferul este "îmbrățișat" de ansamblul creat de planșa bord și consola centrală, având la îndemână toate comenzile principale și informațiile afișate de ecranul ce înlocuiește ceasurile de bord analogice, dar și de display-ul central.
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (08)
 
În spatele scanelor față lucrurile se schimbă radical în 5008, totul fiind gândit pentru a maxima numărul posibilităților de organizare a spațiului. 
 
Materiale și calitatea asamblării
 
Jos pălăria în fața Peugeot pentru ceea ce a reușit să facă la interiorul noului 5008, materialele utilizate fiind în marea lor majoritate de o excelentă calitate. Chiar dacă unele suprafețe sunt fabricate din plastic mai tare acestea îți dau senzația de durabilitate. Nu lipsesc din peisaj, în cazul versiunii GT, elementele ce imită lemnul sau aluminiul și nici suprafețele din material negru lucios.
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (09)
 
Scaunele îmbrăcate în Alcantara cusută cu linii și texturi elegante întregesc atmosfera de la bordul mașinii.
 
Ca și în cazul lui 3008, regăsești unele materiale din plastic ale căror margini sunt insuficient finisate, lucru ce ar fi putut fi evitat cu ușurință printr-un control al calității mai riguros.
 
Spațiu interior
 
Locurile din față oferă șoferului și pasagerilor condiții de călătorie excelente, atât din punctul de vedere al susținerii scaunelor, cât și atunci când vine vorba de spațiul pentru cap sau picioare.
 
Cele trei scaune individuale de pe rândul doi pot glisa înainte/înapoi și oferă în poziția normală de așezare spațiu extrem de generos pentru genunchi. Suprafețele șezutului și spatelui sunt însă ceva mai dure, iar acest lucru scade din confortul celor ce călătoresc în spate. Senzația de disconfort crește pentru persoanele mai înalte atunci când mașina este dotată cu acoperișul panoramic din sticlă.
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (10)
 
Capitolul la care noul Peugeot 5008 impresionează cu adevărat este cel al spațiului oferit de portbagaj. "Ecuația" volumului pus la dispoziție pentru bagaje nu este însă chiar atât de simplă. Fără cel de-al treilea rând de scaune volumul portgabajului ajunge la 1.060 de litri și poate fi extins la 2.150 de litri dacă se rabatează cele trei scaune de pe rândul doi. Dacă se optează în configurator pentru locurile șase și șapte volumul portbagajului scade la 952 de litri și respectiv 2.042 de litri în situația în care ambele scaune de pe rândul trei sunt ascunse sub podeaua portbagajului. În cazul în care toate cele șapte locuri sunt "active", portbagajul este ca și inexistent, oferind doar 165 de litri.
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (11)
 
Mașina de test permitea și rabatarea spre înainte a scaunului față, manevră ce permite transportul unor obiecte de până la 3.2 metri lungime, cu hayounul închis.
 
În practică, am găsit utilizarea celui de-al treilea rând de scaune aproape imposibilă pentru a oferi un confort minimal. Accesul la locurile șase și șapte se face anevoios, spațiul oferit poate fi suficient doar pentru copii, iar portbagajul rămas este minuscul. Este evident faptul că nu poți pleca într-o vacanță cu șapte persoane la bord.
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (12)
 
Recomadandarea noastră este una singură - nu alegeți rîndul trei de scaune (804 EURO), 5008 devenind astfel un automobil de familie excelent grație posibilității de glisare a scaunelor spate și a portbagajului imens.
 
Antifonare
 
Noul 5008 GT poate oferi călătorii confortabile grație antifonării bune, singurele zgomote ce pot deranja venind din partea motorului la turații ridicate. Se mai simte din când în când și vântul ce lovește caroseria, dar asta numai la viteze în regim de autostradă.
 
Infotainment
 
i-Cockpit 2 integrează un sistem de infotainment mai rafinat, interfața grafică și meniurile intuitive permițând o interacțiune facilă între șofer și mașină. Păcat însă de momentele în care sistemul reacționează ceva mai greu (încercați doar să schimbați tema grafică...).
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (13)
 
Criticăm din nou opțiunea Peugeot de a nu păstra comenzi fizice pentru climatizare, schimbarea temeperaturii necesitând timp și atenție pierdută. Totuși, spre deosebire de 308, au fost păstrate butoane fizice ce acționează ca shortcut spre principalele meniuri afișate pe ecran. Ca și la 3008 poți acționa din greșeală rândul inferior de butoane atunci când vrei să pui sau să iei telefonul din compartimentul consolei centrale. Apropos de telefon, opțional se poate alege pe 5008 opțiunea de încărcare wireless a unui smartphone compatibil.
 
Ceasurile de bord sunt înlocuite de un imens ecran color ce pune la dispoziție câteva moduri personalizate de afișare a principalelor informații și ajută în felul acesta enorm de mult șoferul.
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (14)
 
Pe mașina de test am avut parte de sistemul audio HiFi de la FOCAL, iar acest lucru contribuie evident la confortul călătoriilor prin calitatea sunetului. 
 
Sisteme de siguranță activă și de asistență a șoferului
 
Noul 5008 GT pune oferă o lungă listă de astfel de sisteme, printre ele numărându-se tehnologia de avertizare și frânare automată în cazul în care șoferul nu reacționează îndeajuns de rapid, cruise controlul adaptiv, sistemul de monitorizare a unghiului mort sau cel ce avertizează la părăsirea benzii de circulație fără semnalizarea prealabilă.
 
Euro NCAP
 
Noul Peugeot 5008 nu a fost testat de Euro NCAP, însă este trecut la rubrica rezultatelor alături de fratele 3008 cu maximul de cinci stele.
 
Dacă vă interesează detaliile sesiunii de testare pentru 3008, le puteți descărca de AICI.
 
4. Buget/Prețuri
 
Prețurile noului Peugeot 5008 pleacă de la puțin peste 22.000 de EURO și ajung la 35.195 de EURO în cazul versiunii testate de noi - GT.
 
Mașina de test beneficia și de aproape toate dotările opționale disponibile pentru GT, prețul final depășind cu puțin pragul de 40.000 de EURO.
 
Test Drive Peugeot 5008 GT (15)
 
Descoperiți toate detaliile legate de prețuri și dotări standard sau opționale AICI.
 
Ca toate automobilele Peugeot, noul 5008 beneficiază de o garanție de 4 ani în limita a 100.000 de kilometri.
 
5. Concluzii
 
Peugeot 5008 vine ca o alternativă la 3008 pentru familiștii ce au nevoie de mult mai multă flexibilitate în organizarea interiorului, dar și de un portbagaj pe măsură. Noul SUV vine cu temele bine făcute la acest capitol și ne arată faptul că nu a uitat chiar de tot cine i-a fost predecesor.
 
Dacă mai adaugăm în discuție designul exterior spectaculos sau interiorul dezvoltat pe baza i-Cockpit 2, se poate spune că noul 5008 poate fi SUV-ul ideal pentru familie și vacanțe. Aveți grijă însă ca aceste vacanțe să nu implice ieșiri în off-road, Grip Control dezvăluindu-și rapid limitele.
 
Peugeot 5008 GT
 
Puncte pozitive:
Motorul rafinat și suficient de puternic
Conceptul i-Cockpit
Modularitatea interiorului
Volumul portbagajului
 
Puncte negative:
Lipsa unui sistem 4x4
Suspensia puțin "guralivă"
Cel de-al treilea rând de scaune, aproape inutil


Date tehnice Peugeot 5008 GT
 
Motor: diesel, patru cilindri, 2.0 litri BlueHDi EURO 6
Cilindree: 1.997 cmc
Putere: 180CP la 3.750 rpm
Cuplu maxim: 400 Nm la 2.000 rpm
0-100 km/h: 9.1 s
Viteză maximă: 209 km/h
Volum portbagaj: 1.060 litri
Greutate (fără șofer): 1.530 kg
Preţ de pornire în România: 35.195 euro, TVA inclus
Preţ model testat: 40.072 euro, TVA inclus
 

Nota generală: 

7

Comportament rutier: 

6

Interior: 

7

Motorizare: 

7

Prețuri: 

7

Euro NCAP: 

5
 
 
 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: