Teste

Test Drive BMW X4 M40i

Fotocredit: 

Auto-TestDrive
 
Vara lui 2018 va marca dezvăluirea celei de-a doua generații BMW X4, actualul model fredonând așadar cântecul de lebădă. Pionier în segmentul în care activează în multe privințe, actualul X4 a ținut însă să ne etaleze farmecul său în cea mai savuroasă versiune pe care o poți alege din configuratorul dedicat. BMW X4 M40i ne-a ținut companie așadar pentru câteva zile, lăsându-ne să-i descoperim mai toate secretele.
 
1. Prezentare generală
 
Model ce a deschis la vremea lansării sale din 2014 orizonturi neexplorate în segmentul SUV-urilor compacte grație alurii de coupe cu patru uși, X4 se prezenta drept un Sport Activity Coupe veritabil, cu gene ce-l apropiau de mult mai celebrul X6 în materie de design. BMW X4 M40i a venit să completeze familia noului SAC cam la un an distanță de premiera versiunilor obișnuite, fiind dezvoltat sub umbrela diviziei M Performance.
 
Gândită a oferi automobile ceva mai "light" în comparație cu M-urile veritabile, gama de automobile M Performance cuprinde versiuni motorizate de unități TwinPower Turbo în șase sau opt cilindri, pe benzină sau diesel și materializate la ora actuală prin modelele BMW M140i, M240i, M550i xDrive, M550d xDrive, M760Li xDrive, X3 M40i, X4 M40i, X5 M50d și X6 M50d.
 
Test Drive BMW X4 M40i (01)
 
BMW X4 M40i oferă sub capotă o uzină de forță compusă din șase cilindri dispuși în linie, derivată direct din motorul utilizat de BMW M2 și capabilă să livreze 360 de CP și 465 Nm cuplu motor maxim. Performanțele oferite de motorul TwinPower Turbo vin completate de un tren de rulare modificat ce include suspensii sport cu amortizoare mai tari, de un sistem de frânare mult mai incisiv și de anvelope de performanță din familia Michelin Pilot Super Sport. Din ecuația lui X4 M40i nu lipsește sistemul de tracțiune integrală xDrive ce include tehnologia Performance Control - capabilă să gestioneze livrarea cuplului motor la roți în cel mai bun mod cu putință. Sistemul de evacuare este și el modificat și include un eșapament dublu capabil să acompanieze sonor performanțele motorului într-un mod demn de semnătura M Performance.
 
Evident, designul trebuia la rândul său adaptat pretențiilor sportive, X4 M40i diferiențindu-se de restul gamei X4 prin barele față/spate modificate, prin elementele argintii ce decorează partea frontală și oglinzile laterale sau prin incripțiile M și M40i regăsite pe aripile față și pe praguri. Interiorul punctează în direcția "M", grație scaunelor și volanului sport și prin inscripțiile dedicate regăsite la tot pasul.
 
Test Drive BMW X4 M40i (02)
 
Concurenții lui X4 M40i pot fi numărați pe degete - pe lista acestora numărându-se Mercedes-AMG GLC 43 4MATIC Coupe (motor V6 de 3.0 litri - 367 CP, 520 Nm cuplu motor maxim, 0-100km/h în 4.9  s), Porsche Macan GTS (motor 6 cilindri de 3.0 litri - 360 CP, 500 Nm cuplu motor maxim, 0-100km/h în 5.2 s) sau Jaguar F-PACE 35t AWD (motor V6 de 3.0 litri - 340 CP, 450 Nm cuplu motor maxim, 0-100km/h în 5.8 secunde).
 
În România prețul de start pentru BMW X4 M40i este de 67.830 de EURO, TVA inclus.
 
2. Performanțe, comportament rutier şi consum
 
Motor
 
360 de CP livrați undeva spre zona roșie a turometrului (5.800 - 6.000 rpm) și 465 de Nm cuplu motor disponibil la valoarea sa maximă între 1.350 și 5.250 rpm - cam acestea sunt cifrele cu care se laudă X4 M40i și care-i permit să accelereze de la 0 la 100 de km/h în doar 4.9 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 250 de km/h.
 
Test Drive BMW X4 M40i (03)
 
Apăsarea butonului de Start trezește la viață "orchestra" celor șase cilindri deasupra cărora tronează inscripția M Performance. Acompaniat de sunetul deloc discret produs de evacuare, motorul de sub capotă te pune repede în temă asupra a ceea ce s-ar putea întâmpla atunci când apeși pedala de accelerație. Nu te abți în a pune gazul la podea și X4 M40i devine astfel o "bestie" capabilă să muște din asfalt cu o rapiditate demnă de cele mai curajoase hot hatch-uri. Indiferent de viteza la care te afli motorul răspunde la pretențiile tale aproape la fel de rapid cu clipitul celui mai ager ochi. Nu poți însă să nu observi un infim lag turbo, cauzat pesemne de alegerea inginerilor BMW în a monta pe motor doar un singur turbocompresor.
 
Sunetul produs de evacuare este fantastic, încă de la relanti cele două țevi mârâind nervos. Suișurile și coborâșurile indicate de turometru modifică tempo-ul și tonul evacuării, X4 M40i fiind din acest punct de vedere o prezență deloc discretă pe șosele, completată de albastrul Long Beach în care era vopsită mașina - nuanță specifică M ce nu are cum să nu iasă în evidență.
 
Transmisie
 
De livrarea cuplului motor la roți se ocupă o cutie Steptronic Sport cu opt rapoarte, unitate ce se ridică fără probleme la cerințele motorului și care oferă celui aflat la volan în modul Sport+ exact ceea ce și-ar fi dorit dacă ar fi utilizat perfect o cutie manuală în cel mai sportiv mod cu putință. Nu lipsește din "meniul" transmisiei funcția Launch Control, cu ajutorul căreia poți exploata la maximum resursele propulsorului la plecările de pe loc.
 
Test Drive BMW X4 M40i (04)
 
Steptronic-ul nu se prea simte în apele sale prin oraș, la viteze și turații mici, așteptând parcă să fie trezită la viață de potențialul maxim al motorului.
 
Sistem de frânare
 
Inginerii diviziei M Performance au calibrat perfect sistemul de frânare oferit de X4 M40i - discurile de frână supradimensionate pe față și dispunerea optimizată a etrierilor de frână contribuind la performanțe de decelerare fantastice. Nu uitați însă că aveți de oprit o mașină ce ajunge aproape la două tone la gol.
 
Test Drive BMW X4 M40i (05)
 
Mașina testată era dotată cu jantele opționale pe 20 de inch, încălțate cu anvelope de superperformanță Michelin Pilot Super Sport (245/40 R 20 pe față și 275/35 R 20 pe spate). Cauciucurile franțuzești cer o singură condiție pentru a livra performanțe de senzație - aducerea la temperaturi înalte, iar dacă acest lucru se întâmplă X4 M40i se lipește de asfalt într-un mod ce nu de puține ori sfidează legile fizicii. Mai mult, Michelin-urile de care vă vorbim sunt și suficient de silențioase la rulare.
 
Consum
 
Broșura lui BMW X4 M40i vorbește despre un consum mixt de 8.3 l/100km, un consum în mediul urban ce ajunge la 11.3 l/100km și unul în regim extraurban de 7.0 l/100km.
 
Este greu să mergi cu X4 M40i într-un mod potolit, însă am reușit acest lucru în afara Bucureștiului preț de 60-70 de km - situație în care computerul de bord afișa un consum de 8.2 l/100km. O dată forțată nota valorile de consum au urcat undeva în jurul valorii de 12-13 l/100km, în regim extraurban. În București nu poți scădea consumul real sub 16 l/100km decât dacă forțezi lucrurile peste limită.
 
Comportament rutier
 
X4 M40i pune la dispoziția șoferului tot ce are mai bun divizia M Performance atunci când vine vorba de trenul de rulare. Suspensiile adaptive M Sport completate de modificările aduse arhitecturii responsabile cu amortizarea și contracararea forțelor laterale fac minuni, SAV-ul bavarez rezistând cu brio pe virajele abordate foarte rapid. Caroseria se încăpățânează să nu se încline mai deloc, iar distribuția greutății în regim aproape 50/50 față/spate îți permit să "citești" perfect mașina fără să-ți fie rezervate suprize neplăcute. Tehnologia xDrive contribuie la rândul său la dinamica mașinii, grație mai ales inteligentului sistem de Torque Vectoring materializat sub numele de Performance Control.
 
Test Drive BMW X4 M40i (06)
 
Sistemul de direcție punctează în direcția durității, gradul de întărire a volanului fiind sporit pe măsură ce urci nivelurile modurilor de rulare de la Comfort la Sport și apoi la Sport+. X4 M40i transmite astfel un feedback excelent șoferului din acest punct de vedere.
 
Te-ai aștepta însă ca X4 M40 să-ți "rupă spatele" din cauza unei suspensii dure. Nu este însă nici pe departe așa, fiind incredibil compromisul pe care au reușit să-l facă bavarezii atunci când vine vorba de confortul la rulare. Chiar și cu jantele pe 20 de inch, modelul testat ți-a menajat la maximum pasagerii, fiind capabil să anuleze aproape tot disconfortul la trecerile peste denivelări sau la rularea pe drumuri proaste.
 
Comportament în mediul urban
 
Este evident faptul că X4 M40i nu este făcut pentru orașe, modelul german simțindu-se mai mereu nerăbdător și încordat să alerge. E cam aceeași situație pe care o întâlnești dacă ai în curte un câine de vânătoare și-l desparți de câmp sau pădure printr-un gard. La nevoie însă mașina te ajută să te descurci în aglomerație și în spații mici grație numeroaselor sisteme de asistență.
 
Comportament în off road
 
La nevoie, BMW X4 M40i se poate descurca mai mult decât onorabil în teren accidentat grație unui sistem xDrive din ce în ce mai bine pus la punct, dar și gărzii la sol ce ajunge la 204 mm. "Explozia" motorului și setările cutiei nu se împacă însă prea bine cu desfășurarea lentă necesară în off road, așa că mai bine păstrați M40i-ul pentru șosea.
 
Poziția la volan și vizibilitatea
 
BMW a gândit pentru X4 o arhitectură de organizare a interiorului ce presupune plasarea scaunelor într-o poziție mai înaltă. M40i nu face excepție așa că din poziția șoferului nu ai senzația că stai cu fundul pe șosea - lucru ce naște unele frustrări mai ales când vezi de ce este capabilă mașina. Scaunele sport (în versiune M Performance pe mașina de test) oferă suficient suport lateral, însă nu se îndepăretează foarte tare de formele pe care le vedem la un X4 obișnuit.
 
Test Drive BMW X4 M40i (07)
 
Cu toate acestea, ăți găsești rapid poziția cea mai bună la volan, ai la îndemână comenzile cele mai des utilizate, iar poziția ceva mai înaltă te ajută la vizibilitate. Probleme ridică montanții A și mai ales luneta extrem de îngustă prin care nu vezi mare lucru. Oglinzile laterale de mari dimensiuni, dar și senzorii de parcare și camera video pentru marșarier compensează aceste neajunsuri la manevrarea mașinii în spații delicate.
 
3. Confort interior și siguranță
 
Actualul X4 este cam ultimul model din portofoliul BMW ce păstrează vechea arhitectură a planșei de bord, cu ecranul sistemului de infotainment integrat. După ce conduci noile Seria 5 și 7, dar mai ales noul X3, o să ți se pară interiorul serios învechit. Treci repede peste acest sentiment grație ergonomiei fără cusur oferite de toate zonele de comandă.
 
Test Drive BMW X4 M40i (08)
 
X4 M40i plusează prin seria de elemente M Sport și M Performance (volan, scaune, incripțiile pe pe schimbător sau praguri), însă nu oferă un interior radical schimbat față de un model obișnuit din familia X4.
 
Materiale și calitatea asamblării
 
Este greu să găsești un cusur la acest capitol, BMW X4 oferind materiale de cea mai bună calitate în mai toate zonele. Poți critica plasticul din zona inferioară a consolei centrale sau a portierelor, acolo unde rivalii de l Mercedes-Benz sunt la un nivel mai sus grație materialelor moi utilizate. Calitatea asamblării însă este la cele mai înalte standarde BMW, acest lucru fiind evident mai ales atunci când analizezi tapițeria din piele maro de pe scaune.
 
Test Drive BMW X4 M40i (09)
 
Spațiu interior
 
Totul este perfect pentru șofer și pasagerul din dreapta sa, însă pe bancheta din spate vor sta bine persoanele ce nu depășesc 1.75 metri înălțime din cauza plafonului ce plonjează agresiv spre spate. Tunelul median din zona consolei centrale pune serioase probleme celui ce stă pe locul din mijloc al banchetei spate, așa că X4 poate fi considerat un partener serios de vacanțe numai în sistemul 2+3.
 
Test Drive BMW X4 M40i (10)
 
500 de litri oferă BMW X4 M40i  atunci când vine vorba de volumul portbagajului - o valoare bună per ansamblu și egală cu cea afișată de Mercedes-AMG GLC 43 4MATIC Coupe. Deschiderea amplă a hayonului (care se poate face electric sau prin mișcarea piciorului sub bara spate) facilitează accesul la portbagaj, cotiera centrală spate oferă un spațiu de legătură cu habitaclul pentru transportul obiectelor lungi, în timp ce șoferul și pasagerii dispun de câteva locuri de depozitare suplimentare la interior plasate în sonsola centrală și în portiere.
 
Antifonare
 
X4 M40i știe să filtreze zgomotele la trecerea peste denivelări sau cele produse de anvelope, fiind în același timp atent să aducă în urechile pasagerilor extraordinarul sunet produs de evacuare.
 
Infotainment
 
În 2017 X4 a beneficiat de un update serios la nivelul tehnologiilor de infotainment, sistemul ConnectedDrive primind interfața de ultimă generație gândită inițial pentru noul Seria 7. Prezent pe mașina de test în versiunea Advanced (inclusiv navigație Professional), sistemul ConnectedDrive ne-a dovedit încă o dată faptul că este de departe cel mai bun din segment grație interfeței impecabil organizate și posibilităților extrem de eficiente de control prin intermediul iDrive. Lipsesc însă funcțiile de control prin gesturi. Dotări opționale precum Head-Up Display-ul și zona de încărcare wireless pentru telefoane pot face viața șoferului și mai facilă.
 
Test Drive BMW X4 M40i (12)
 
Contra unei sume ce depășește puțin 800 de EURO puteți alege sistemul audio Harman Kardon, soluție ce ne-a dovedit și de această dată performanțele excepționale în materie.
 
Sisteme de siguranță activă și de asistență a șoferului
 
BMW a ales să treacă multe dintre sistemele de acest tip pe lista de opționale din configuratorul lui X4 - fiind regăsite aici grupate în pachete tehnologii precum pilotul automat cu funcție de frânare sau asistentul de fază lungă. Așteptăm de la viitorul X4 o listă mai bogată cu astfel de tehnologii oferite în standard.
 
Euro NCAP
 
Euro NCAP a preferat să testeze doar X3, fratele X4 nefiind niciodată pus la încercare în laboratoarele din Bruxelles. Dat fiind faptul că cele două modele au fost construite pe aceeași platformă și sunt aproape identice ca și structură și tehnologii, probabil că și X4 ar fi obținut maximul de cinci stele acordate lui X3 la vremea testelor din 2011.
 
Puteți vedea notele acordate de Euro NCAP vechii generații BMW X3 AICI.
 
4. Buget/Prețuri
 
Așa cum aminteam și la începutul review-ului, BMW X4 M40i are un preț de start de 67.830 de EURO, TVA inclus. Este o valoare mare, însă nici rivalii săi din segment nu vin cu cifre plasate mult mai jos. Mercedes-AMG GLC 43 4MATIC Coupe costă cel puțin 66.937 de EURO, iar Jaguar F-PACE 35t AWD vă va scoate din buzunar cel puțin 61.523 de EURO.
 
Evident, dotările opționale regăsite pe mașina test urcau prețul final până la 79.216 EURO.
 
Test Drive BMW X4 M40i (13)
 
Garanția standard oferită de BMW modelelor sale vândute în România acoperă 5 ani sau 100.000 de km. X4 M40i nu face excepție de la această regulă.
 
5. Concluzii
 
BMW X4 M40i ne-a dovedit a fi o mașină senzațională, împachetând sub caroseria unui SUV (sau SAC, după cum preferă s-l numească bavarezii) performanțe demne mai degrabă de un hot hacth compact. Cu un setup aproape perfect adus trenului de rulare și un motor cizelat de M Performance pentru a oferi prestații "stelare", X4 M40i vă poate face să uitați ușor prețul cerut de BMW în schimbul său.
 
Așteptăm totodată cu interes următoarea generație X4 și vârful său de gamă M40i, premizele afișate de noul X3 M40i lăsând loc de performanțe și mai ridicate.
 
BMW X4 M40i
 
Puncte pozitive:
Performanțele oferite de motor
Sistemul de evacuare
Trenul de rulare perfect
Comfortul oferit de suspensii
Sistemul de infotainment
 
Puncte negative:
Cutia ezitantă în traficul urban
Interiorul ușor depășit
Consumul
Prea puține sisteme de siguranță activă și de asistență a șoferului


Date tehnice BMW X4 M40i
 
Motor: benzină, șase cilindri, 3.0 litri TwinPower Turbo EURO 6
Cilindree: 2.979 cmc
Putere: 360 CP, între 5.800 și 6.000 rpm
Cuplu maxim: 465 Nm, între 1.350 și 5.250 rpm
0-100 km/h: 4.9 s
Viteză maximă: 250 km/h
Volum portbagaj: 500 litri
Greutate (fără șofer): 1.920 kg
Preţ de pornire în România: 67.830 euro, TVA inclus
Preţ model testat: 79.216 euro, TVA inclus
 

Nota generală: 

7

Comportament rutier: 

8

Interior: 

6

Motorizare: 

8

Prețuri: 

6

Euro NCAP: 

5
 
 
 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: