Fotocredit:
Auto-TestDrive
SUV-urile au pus ușor ușor stăpânire pe piața europeană, consumatorii “devorând” efectiv modelele cu garda la sol mai mare și cu aspect mai masiv, indiferent de segmentul din care fac parte. Grosul vânzărilor este făcut de mărcile populare, însă nici brandurile premium nu se pot plânge de lipsa clienților – Audi, Mercedes-Benz și BMW aruncând în luptă din ce în ce mai multe modele din ce în ce mai diversificate, atât ca formă, cât și ca soluții de motorizare sau de tracțiune.
Dacă ne uităm la segmentul SUV-urilor compacte, Audi a adaugat lângă deja cunoscutul Q3 noul Q2, Mercedes-Benz lucrează intens la dezvoltarea lui GLB care să lupte alături de GLA, în timp ce BMW a lansat în vara lui 2015 noul X1, model cu totul și cu totul nou ce s-a remarcat încă de la început prin platforma pe care este construit și care presupune “by default” tracțiunea față.
Despre noul BMW X1 vă vom vorbi în review-ul de mai jos, fiindu-ne partener de test pentru câteva zile în varianta xDrive20i, “condimentată” cu pachetul M Sport.
1. Prezentare generală
Lansarea noului BMW X1 a declanșat un nou val de comentarii picante în rândul fanilor conservatori ai firmei cu sediul în Munchen, dat fiind faptul că tracțiunea spate – caracteristică adânc înrădăcinată în ADN-ul BMW – era înlocuită de tracțiunea pe roțile față, cea de-a doua generație a celui mai mic SUV fiind dezvoltată pe platforma UKL, gândită să stea la baza noilor generații de modele MINI, dar și pentru noua Seria 2 și, după toate probabilitățile, pentru noul BMW Seria 1. Dar cum sistemul de tracțiune integrală xDrive va fi ales la configurarea mașinii de marea majoritate a celor ce cumpără un X1, problema “BMW cu tracțiune față” nu va constitui un impediment în consolidarea succesului de vânzări pe acest segment pentru constructorul bavarez. Drept dovadă stau cele peste 110.000 de exemplare vândute de BMW anul acesta, în creștere cu aproape 70% față de perioada ianuarie-iulie 2015.
Față de vechea generație X1, noul model diferă radical ca și idee de design. Dacă vechiul model părea mai degrabă un hatchback compact cu o gardă la sol mai mare, noul BMW X1 preia “rețetele” folosite la frații mai mari X3 sau X5, devenind un SUV adevărat din punctul de vedere al proporțiilor. Asemănările cu cele două modele de clasă superioară sunt cât se poate de evidente, mai ales dacă privim mașina din față sau din lateral.
În privința motorizărilor, noul BMW X1 poate fi configurat în trei versiuni pe benzină (18i, 20i și 25i) și patru diesel (16d, 18d, 20d și 25d). Variantele entry-level X1 sDrive18i și sDrive16d pot fi comandate doar cu tracțiune față, în timp ce versiunile de top 25i și 25d sunt oferite doar cu xDrive. Restul variantelor de motorizare pot fi configurate în ambele versiuni de tracțiune (față sau integrală). Prețul de start pentru BMW X1 este de 31.680 de euro, TVA inclus - în varianta X1 sDrive18i, cutie de viteze manuală. Lista completă de prețuri și dotări o puteți descărca de aici.
Mașina condusă de noi ne-a fost oferită în varianta xDrive20i, cu un preț de start de 39.360 de euro, la care se adaugă 4.860 de euro pentru pachetul M Sport.
2. Performanțe, comportament rutier şi consum
Motor/Transmisie
Capitolul motorizărilor pe benzină pentru noul X1 este acoperit de trei versiuni – 18i (1.5 TwinPower Turbo 136 CP), 20i (2.0 TwinPower Turbo 192 CP) și 25i (2.0 TwinPower Turbo 231 CP). Toate variantele sunt cunoscute de pe noua generație MINI, primul propulsor având doar trei cilindri, în timp ce versiunile de 2.0 litri se regăsesc sub capota lui MINI Cooper S (testat de noi acum ceva vreme), respectiv MINI JCW.
Așadar, sub capota mașinii de test am avut propulsorul de 2.0 litri ce dezvoltă 192 de CP și 280 de Nm cuplu maxim, disponibili încă de la 1.250 rpm, cifre ce permit o accelerație de la 0 la 100 de km/h în 7.4 secunde, dar și atingerea unei viteze maxime de 223 de km/h. Dacă ne uităm în curtea rivalilor, Audi oferă versiunea Q3 2.0 TFSI quattro S tronic (180 CP, 0-100km/h în 7.6s), în timp ce Mercedes-Benz răspunde cu GLA 250 4MATIC 7G-DCT (211 CP, 0-100km/h în 7.1s).
În practică, vivacitatea motorului nu face din X1 o “rachetă”, așa cum este cazul lui MINI Cooper S, greutatea SUV-ului fiind resimțită în acest sens. Resursele de putere sunt însă impresionante, apăsarea hotărâtă a pedalei de accelerație chiar și în modurile de rulare ECO PRO sau Comfort făcând din manevrele de depășire o joacă de copii.
La performanțele dinamice contribuie din plin excelenta cutie de viteze automată Steptronic Sport, cu opt rapoarte, care gestionează incredibil de bine schimbările de trepte și implicit livrarea cuplului motor la roți. Versiunea Sport costă doar cu aproape 200 de euro mai mult față de un Steptronic clasic. Singura critică pe care o putem aduce cutiei este legată de schimbător, împrumutat de la MINI și identic cu ceea ce găsim la Seria 2 Active Tourer. Este prea lung și trecerea prin modurile de rulare se face destul de greu.
De remarcat ar fi și excelenta izolare fonică a habitaclului, motorul fiind practic “mut” la o rulare normală, făcându-și simțită prezența doar în momentele accelerărilor puternice.
Comportament rutier
Noul X1 a evoluat mult la acest capitol, ținuta de drum fiind una “din altă lume” în ciuda gabaritului crescut sau a centrului de greutate ridicat. La acest lucru contribuie și suspensiile adaptive bifate în configurația mașinii de test și care-și puteau modifica setup-ul în funcție de condițiile punctuale de rulare. Pachetul M Sport aduce de la sine însă suspensii mult mai tari, lucru ce se simte negativ în unele situații, mai ales pe drumurile din România, la trecerile neglijente peste tot felul de obstacole aflate pe astfalt.
Modurile de rulare binecunoscute oferite de BMW – ECO PRO, Comfort și Sport – diferențiază foarte clar setările aduse suspensiilor, tăriei direcției sau răspunsului pedalei de accelerație, fiecare șofer putând să-și găsească fără doar și poate modul preferat de a conduce. Recomandăm la drum întins modul Comfort, iar în oraș modul ECO PRO. Pe Sport poți merge câțiva kilometri pentru a-ți impresiona (plăcut sau neplăcut) pasagerii, fără însă ca acest mod să poată fi folosit zi de zi pe distanțe lungi.
Dacă e să vorbim de manevrabilitatea în oraș, dimensiunile apropiate de un automobil de clasă compactă, poziția înaltă la volan, dar și numeroasele sisteme de asistență a șoferului fac din BMW X1 un SUV (sau crossover, spuneți-i cum vreți) extrem de ușor de condus.
Părăsirea asfaltului și aventurile în off-road nu reprezintă pentru X1 un capitol la care să rupă munții, însă trecerile prin porțiuni ceva mai soft sunt posibile, acolo unde cu un Seria 1 nu te-ai băga în mod cert. Grijă mare însă să nu atingeți pragurile sau barele față/spate, ca să nu stricați arsenalul estetic oferit de M Sport.
Consum
BMW afișează în cazul lui X1 xDrive20i un consum mediu de 6.4 l/100km. În oraș este raportată o valoare de 7.7 l/100km, în timp ce consumul extra-urban este de 5.7 l/100km.
Cei aproape 400 de kilometri parcurși de noi s-au contorizat aproape exclusiv în regin extra-urban, consumul final afișat de computerul de bord fiind unul extrem de bun – doar 6.1 l/100km, lucru remarcabil pentru un motor turbo pe benzină de aproape 200 de CP. Practic, ne-am apropiat de consumul pe care-l poți obține cu un motor aspirat de 1.6 litri montat pe o compactă de acum 10 ani...
În oraș modul ECO PRO și sistemul Stop/Start ajută mult, însă aglomerația specifică Bucureștiului duce consumul real undeva la 9-10 l/100km, indiferent cât de anticipativ ai merge.
Una peste alta, valorile de consum real obținute au fost unele pe care nu ne-am fi pus banii într-un eventual pariu, atunci când am plecat cu mașina din parcarea BMW România.
3. Confort interior și siguranță
Interiorul noului X1 nu suprinde prin multe lucruri atunci când ești obișnuit să conduci un model recent al bavarezilor. Planșa de bord clasică a primit însă modificările introduse pentru prima oară pe Seria 2 Active Tourer, însă configurarea comenzilor și amplasarea ecranului sistemului de infotainment au rămas în mare măsură aceleași. Pe scurt – un interior mult prea bun prin ergonomia oferită, dar oarecum depășit pentru o persoană ce-și dorește o evoluție mai radicală a designului. Rivalii de la Mercedes-Benz și Audi au luat-o puțin înaintea BMW la acest capitol.
Nu are rost să vă povestim prea multe pe tema calității materialelor și a asamblării, X1 fiind o mașină fără reproș la acest capitol. Accesoriile specifice M Sport duc atmosfera de la interior la un alt nivel, combinația de culori ce implică albastrul “M” și luminile ambientale fiind un “deliciu vizual”.
Modificările radicale aduse caroseriei exterioare față de vechea generație se văd fără doar și poate și la interior și se traduc printr-un spațiu mai mult decât generos oferit șoferului și pasagerilor. Scaunele sport răsfață ocupanții locurilor față, în timp ce bancheta spate poate găzdui fără probleme doi sau chiar trei pasageri fără ca aceștia să se simtă înghesuiți. Volumul portbagajului este și el cu mult peste ceea ce oferea vechiul X1, fiind disponibili acum nu mai puțin de 505 litri în care se pot organiza bagaje de tot felul. Posibilitatea adăugării unor plase de amarare sau podeaua dublă ce poate primi diferite obiecte nu prea des folosite contribuie și ele la versatilitatea foarte bună a lui X1 la acest capitol.
Conforul de rulare nu stresează deloc pasagerii atunci când se rulează în modurile ECO PRO sau Comfort, însă șoferul trebuie să aibă grijă cum rulează în modul Sport sau cum abordează drumurile cu o suprafață asfaltică departe de standardele decenței.
BMW oferă pe noul X1 tot ce este mai nou în materie de tehnologii de siguranță activă și pasivă, fie că acestea sunt oferite în standard, fie că se regăsesc pe lunga listă de dotări opționale. Nu le enumerăm pe toate, amintind doar sisteme precum cel de frânare automată în cazul în care șoferul nu este atent la trafic, tempomatul adaptiv ce poate păstra distanța față de mașina din față fără ca șoferul să accelereze sau să frâneze, ParkAssist sau un performant head-up display ce proiectează informații utile direct pe parbriz.
Noul BMW X1 a primit maximul de cinci stele Euro NCAP, fiind testat în vara anului trecut, imediat după lansarea sa pe piață.
4. Buget/Prețuri
După cum aminteam și la începutul review-ului, noul BMW X1 poate fi configurat în șapte versiuni de motorizare, cea mai ieftină având un preț de start de 31.680 de euro, TVA inclus (X1 sDrive18i). Aceasta este și singura versiune pe benzină ce poate fi configurată cu o cutie de viteze manuală, amatorii acestui tip de transmisie trebuind să-și întrepte atenția spre motoarele diesel care, în afară de 25d, pot fi cuplate la o astfel de cutie. Steptronicul în opt trepte acaparează din ce în ce mai mult posibilitățile de configurare la BMW, dovedindu-și evidentele calități.
Cea mai ieftină versiune diesel – sDrive16d - costă 31.860 de euro, sub capota acestuia făcându-și loc un motor în trei cilindri, de 116 CP.
Mașina testată avea un preț de pornire de 39.360 de euro, pachetul M Sport și celelelate dotări opționale bifate pe fișa de produs ducând prețul final la nu mai puțin de 52.683 de euro, TVA inclus. Modelele concurente amintite mai sus, similare ca și motorizare și tranmisie, afișează următoarele prețuri de start – Audi Q3 2.0 TFSI quattro S tronic, șapte trepte - 36.778 euro, Mercedes-Benz GLA 250 4MATIC 7G-DCT – 38.460 euro. BMW X1 este așadar puțin mai scump, însă diferențele există pe lista de dotări standard, alegerea între cele trei modele nu de puține ori fiind făcută mai mult cu inima decât cu mintea.
BMW oferă pentru noul X1 o garanție de 5 ani sau 100.000 de km, în cadrul pachetului BMW Service Inclusive, ce include și o serie de lucrări de mententanță ce vor fi efectuate gratuit în toată această perioadă.
5. Concluzii
BMW a reușit performanța de a transforma spectaculos noua generație X1, model ce a trecut de la stadiul de “hatchback mai înălțat” la acela de crossover serios, atât prin design cât și prin soluțiile tehnice și de motorizare puse la dispoziția clienților. Noul X1 se ridică acum la nivelul fraților mai mari X3 și X5, nu de puține ori mașina testată de noi fiind confundată cu cele două, în ciuda diferențelor de mărime evidente.
Motorizarea pe benzină 2.0 de 192 de CP reprezintă compromisul perfect între putere și consum, oferind prestații dinamice peste media pretențiilor unui șofer întreg la minte, dar și nu atât de multe opriri la benzinărie pe cât ar lăsa să se întrevadă cifrele de putere de pe hârtie. Am alege xDrive20i în detrimentul xDrive20d, rafinamentul oferit de motorul pe benzină aplecând balanța mai tare decât o face economia de combustibil adusă de motorul diesel. Între cele două versiuni mai există și o diferență de circa 1.000 de euro, în favoarea lui xDrive20i.
BMW X1 xDrive20i M Sport
Puncte pozitive:
· Prestații dinamice excelente
· Ținuta de drum
· Cutia Steptronic Sport
· Consumul mai mult decât decent
· Designul mult mai apropiat de ideea de SUV
Puncte negative:
· Suspensia mult prea tare în unele momente
· Designul mult prea clasic al interiorului
· Prețul dotărilor opționale
Date tehnice BMW X1 xDrive20i
Motor: Benzină 2.0 TwinPower Turbo
Cilindree: 1.998 cmc
Putere: 192 CP, la 5.000 rpm
Cuplu maxim: 280 Nm, de la 1.250 rpm
0-100 km/h: 7.4 s
Viteză maximă: 223 km/h
Volum portbagaj: 505 litri
Preţ de start: 39.360 euro, TVA inclus
Preţ model testat: 52.683 euro, TVA inclus
Conținut Auto-TestDrive recomandat: