Fotocredit:
Toyota
Se pare că dealerii Toyota din zona Moldovei se descurcă cel mai bine atunci când vine vorba de satisfacția clienților, reprezentanța Toyota din Suceava primind anul acesta distincția Ichiban, oferită de Toyota Motors Europe și care recompensează reprezentanțele cu cele mai bune rezultate în acest domeniu. În 2011 dealerul Toyota din Focșani primea acest premiu, în timp ce anul trecut reprezentanța din Iași s-a putut lăuda cu aceeași distincție.
În 2016, gala Premiilor Ichiban s-a desfășurat pe 11 mai la Roma, în competiție fiind aproape 2.300 de dealeri de pe tot cuprinsul Europei. Câștigătorii sunt desemnați în urma unei competiții făcute pe tot parcursul anului precedent, unul dintre cele mai importante criterii fiind gradul de recomandare al clienților după ce au interacționat cu reprezentanța, fie că a fost vorba de achiziția unei mașini noi sau de operațiuni desfășurate în service.
Au fost astfel premiați 46 de dealeri din 34 de țări - Franța, Germania, Italia, Spania, Rusia și Marea Britanie primind câte trei astfel de distincții.
Premiul acordat dealerului din Suceava a fost înmânat directorului general Toyota Suceava, Vlad Rebenciuc.
"Este pentru prima dată când Toyota Suceava câștigă acest premiu, mult râvnit, purtând distincția de cel mai bun dealer Toyota în România privind satisfacția clienților săi. Acest premiu se datorează calității serviciilor pe care le oferim, de aceea el este dedicat întreagii echipe Toyota Suceava, care merită felicitările și aprecierea noastră pentru munca depusă în fiecare zi", a declarat acesta.
"Ichiban" este un cuvânt japonez, împrumutat din sintagma "Okyakusama Ichiban" și care se traduce prin "Clientul pe primul loc". "Ichiban" ar putea fi tradus prin "primul" sau prin "numărul unu".
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: