Știri

Renault va tăia 7500 de joburi în Franţa, până în 2016

Renault - emblema
 
Renault va tăia 17 procente din locurile de muncă din Franţa, până în 2016, pentru a reduce costurile şi a face faţă crizei ce pare că se va prelungi şi în anii ce vin.
 
Purtătorul de cuvânt al companiei, Sophie Chantegay, a declarat că sunt vizate circa 7500 de posturi. Renault a notificat astăzi sindicatele asupra faptului că reducerile sunt necesare pentru a atinge pragul de rentabilitate al operațiunilor sale din Franța.
 
"În cazul în care se va semna un acord cu sindicatele, reducerea de personal nu va necesita nicio inchidere a vreunei fabrici", a spus Gerard Leclercq, şeful operaţiunilor Renault din Franţa.
 
Boss-ul Renault, Carlos Ghosn, a declarat astăzi la Detroit faptul că, în opinia lui, piaţa europeană de automibile va scădea şi în acest an cam cu trei procente, asta după ce în 2012 vânzările din Europa au scăzut la minimul ultimelor două decenii.
 
Şi rivalii de la PSA, Ford sau General Motors vor aplica aceeaşi strategie pentru a face faţă crizei, tăind locuri de muncă sau închizând fabrici de pe vechiul continent.
 
Astfel, francezii de la Peugeot-Citroen vor tăierea a aproximativ 11200 de locuri de muncă din Franţa precum și închiderea unei fabrici de la marginea Parisului, GM va inchide uzina sa din Bochum, Germania, în timp ce Ford va închide trei fabrici din Europa şi va tăia 5700 posturi în regiune.
 

Etichete: 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: