Știri

Renault a prezentat noul Twizy Cargo

Fotocredit: 

Renault
Renault Twizy Cargo
 
Francezii de la Renault au prezentat un nou membru al familiei Twizy - este vorba de Twizy Cargo, o versiune la care locul din spate a fost transformat într-un portbagaj cu o capacitate de 180 de litri în care se pot încărca maxim 75 de kg de bagaje.
 
Twizy Cargo se vrea a fi un automobil pentru transportul rapid al unor colete sau mărfuri uşoare prin oraşele aglomerate, în multe din marile metropole urbane din Europa traficul fiind taxat în funcţie de emisiile de CO2, de aici şi marele avantaj oferit de micul automobil 100% electric Renault.
 
Noul Twizy Cargo este oferit în două versiuni: Cargo 45 şi Cargo LIFE, diferenţa dintre ele constând în puterea furnizată de motorul electric: 5 CP, respectiv 17 CP. Autonomia oferită de baterie este de 80 de km în modul de conducere ECO sau 50 de km pentru traficul aglomerat. Fiindcă tot a venit vroba de baterie, aceasta se închiriază contra unui abonament de 50 de euro lunar.
 
Preţurile sunt de 8.080 euro pentru Twizy Cargo 45 şi 8.780 pentru Cargo Twizy LIFE, TVA-ul fiind inclus în preţ.

Etichete: 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: