Știri

Noul Suzuki SX4 va fi disponibil în România, din luna septembrie. Iată prețurile

Fotocredit: 

Suzuki
Noul Suzuki SX4 - preturi Romania
Noul Suzuki SX4 va fi disponibil în România chiar din luna septembrie, prețul de pornire pentru acesta fiind de 14.600 de euro, TVA inclus, în varianta 1.0 BoosterJet și nivel de echipare COOL.
 
Pe lângă motorul 1.0 BoosterJet, clienții vor mai regăsi în oferta noului Suzuki SX4 versiunile de motorizare 1.4 BoosterJet și 1.6 DDIS. Cel mai ieftin SX4 1.6 DDIS costă 18.700 de euro, TVA inclus.
 
Propulsorul de un litru din familia BoosterJet reprezintă o noutate pentru gama SX4, fiind capabil să furnizeze 112 CP la 5.500 rpm și 170 de Nm cuplu maxim, disponibil între 2.000 și 3.500 rpm. Astfel echipat, noul Suzuki SX4 poate accelera de la 0 la 100 de km/h în 11 secunde. Versiunea de 1.4 litri ne este binecunoscută de pe fratele mai mic Vitara S, cei 140 de CP și 220 de Nm putând accelera SX4 de la 0 la 100 de km/h în 9.5 secunde. Singurul motor diesel din oferta SX4 este versiunea 1.6 DDIS și care livrează 120 de CP și 320 de Nm. În ciuda valorilor decente de putere și cuplu, același sprint 0-100km/h se realizează în doar 12 secunde.
 
Toate motoarele pot fi cuplate atât la o cutie de viteze manuală, cât și la una automată și pot fi configurate opțional alături de sistemul de tracțiune integrală ALLGRIP. În cazul motorizării diesel cutia automată este de tip TCSS, cu dublu ambrieaj.
 
Dacă vorbim de nivelurile de echipare, noul Suzuki SX4 poate fi ales în patru astfel de variante - COOL, PASSION, SPIRIT și LUXUS - cu mențiunea că nivelul de bază COOL este disponibil doar cu motorul 1.0 BoosterJet și doar cu tracțiune față.
 
Iată și lista completă de prețuri (TVA inclus), valabilă începând cu luna septmebrie 2016 pentru noul Suzuki SX4:
 
SX4
1.0 BoosterJet 112 CP
1.4 BoosterJet 140 CP
1.6 DDIS 120 CP
COOL 2WD
14.600 euro
 
 
PASSION 2WD
16.200 euro
17.500 euro
18.700 euro
PASSION 2WD AT
17.800 euro
 
 
PASSION ALLGRIP
17.800 euro
19.100 euro
20.300 euro
PASSION ALLGRIP AT
 
20.700 euro
 
SPIRIT 2WD
 
19.100 euro
 
SPIRIT ALLGRIP
 
20.700 euro
 
LUXUS ALLGRIP AT
 
23.300 euro
 
LUXUS TCSS ALLGRIP
 
 
24.450 euro
 

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: