Știri

Noul Opel Insignia GSi reînvie tradiția familiei sportivelor gândite la Russelsheim

Fotocredit: 

Opel
Opel Insignia GSi
Noul Opel Insignia a primit cea mai puternică versiune în care va putea fi comandat. Nu, nu este vorba de varianta OPC, germanii preferând să readucă la viață acronimul GSi - atât de apreciat de fanii mărcii în deceniile trecute. Așadar, noul Opel Insignia GSi promite performanțe superioare vechiului Insignia OPC, grație unei "cure de slăbire" ce a tăiat 160 de kg din greutate și utilizării celei mai noi generații a motorului 2.0 turbo ce vine să înlocuiască "bătrânul" V6 de 2.8 litri.
 
Astfel, sub capota noului Opel Insignia GSi propulsorul 2.0 turbo funizează 260 de CP și 400 Nm cuplu motor maxim livrat către toate roțile prin intermediul unui sistem de tracțiune integrală cu vectorizare a cuplului și cu ajutorul unei cutii de viteze automate cu opt trepte.
 
Performanțele motorului sunt susținute de un șasiu dezvoltat pe pista circuitului Nordschleife și care propune un set de suspensii coborâte cu 10 mm și amortizoare sport ce au darul de reduce ruliul pe viraje. Sistemul de frânare este furnizat de Brembo și utilizează discuri de frână de 345 mm diametru și patru pistonașe pe fiecare etrier, iar jantele pe 20 de inch vin încălțate cu pneuri de performanță Michelin Pilot Sport 4 S.
 
Șasiul noii Insignia GSi utilizează tehnologia FlexRide ce permite modificările setărilor tăriei suspensiei care, adăugate modificărilor aduse răspunsului accelerației și a schimbărilor de trepte permit șoferului să beneficieze de cea mai potrivită reacție din partea mașinii. Cel aflat la volan poate alege astfel între modurile de rulare Standard, Tour sau Sport, la care se adaugă modul Competition ce poate fi activat prin intermediul butonului de ESP.
 
Caracteristicile sport sunt evidențiate și prin designul exterior mult mai agresiv, barele față/spate modificate, evacuarea dublă, pragurile laterale sau eleronul integrat pe hayon fiind elementele ce definesc estetica noului Insignia GSi.
 
Interiorul vine cu scaune sport certificate AGR (Aktion Gesunder Rucken), dotate cu încălzire, ventilație, masaj și suport lombar reglabil. Acestea pot fi îmbrăcate în două feluri de piele, fiind nelipsit logo-ul GSi. În iele perforată este îmbrăcat și volanul sport.
 
Tradiția GSi (Grand Sport injection) a fost lansată de Opel la mijlocul anilor '80, nume precum Manta GSi și Kadett GSi marcând memoria fanilor firmei din Russelsheim. Ultimul model din această familie a fost Corsa GSi, lansat în anul 2012.
 
Noul Opel Insignia GSi va fi prezentat în premieră mondială în luna septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt, urmând a putea fi comandat începând cu luna octombrie 2017.

Categorie: 

 
Conținut Auto-TestDrive recomandat: