Fotocredit:
Mercedes-Benz
Mercedes-Benz a dezvăluit în această seară noua generație A-Class - mașină cu ajutorul căreia compania din Stuttgart vrea să "redefinească luxul modern în clasa compactă". Noul A-Class ni se prezintă așadar cu un design exterior complet schimbat, un interior revoluționar ce înglobează pentru prima dată pe o mașină de serie noul sistem de infotainment MBUX, noi motorizări, dar și tehnologii preluate direct de la nava amiral S-Class.
Haideți să vedem, punctual, ce aduce nou cea de-a patra generație Mercedes-Benz A-Class:
- la nivelul designului exterior noul A-Class punctează prin elemente cheie reunite sub filozofia Purity Design - suprafețe dinamice, intersecții agresive de linii ce generează sportivitate, precum și volume și curburi ce inspiră emoție
- partea frontală ne aduce aminte de proaspăt lansatul CLS, remarcându-se prin capota alungită, blocurile optice îngustate ce includ semnătura LED inconfundabilă sau grila radiatorului "inversată"
- în partea din spate "vedetele" sunt locurile optice cu un desen mai curat - materializat prin elemente puse în evidență de lumină LED
- estetica exteriorul aduce un plus și la capitolul aerodinamică, noul A-Class and un Cx de doar 0.25. La acest lucru contribuie și tehnologia AIRPANEL (disponibilă opțional însă) și care poate gestiona fluxul de aer ce intră spre motor în dreptul radiatorului
- dimensiunile noului A-Class au crescut simțitor față de vechea sa generație: +127 mm în lungime (4.419 mm), +16 mm în lățime (1.796 mm) și +70 mm în înălțime (1.440 mm). Ampatamentul aduce la rândul său un plus de 30 de mm (2.729 de mm)
- grație modificărilor în dimensiuni, noul A-Class oferă un sațiu interior mai mare la toate capitolele, dar și un portbagaj ceva mai încăpător (370 de litri, +30 față de vechiul model)
- interiorul este poate și mai spectaculo decât exteriorul, Mercedes-Benz redesenând complet toate elemenetele componente. Astfel, planșa de bord găzduiește cele două ecrane prin intermediul cărora șoferul primește informații complete, dar și poate interacționa grație suprafețelor tactile. "Ecuația" celor două ecrane poate fi compusă în format "două de 7 inch", "unul de 7 inch și altul de 10.25 inch" sau "două de 10.25 inch"
- o noutate majoră este reprezentată de noul sistem de infotainment MBUX (folosit în premieră de Mercedes-Benz prin intermediul lui A-Class). Pe lângă faptul că oferă o grafică 3D mult îmbunătățită, MBUX (Mercedes-Benz User Experience) va putea învăța din interacțiunea cu șoferul și pasagerii grație inteligenței artificiale ce-i guvernează utilizarea. Șoferul va putea interacționa cu MBUX prin intermediul ecranelor tactile sau al touchpad-urilor plasate pe consola centrală și pe volan, dar și prin comenzi vocale. Acestea vor putea fi inițiate prin simpla rostire a expresiei "Hey Mercedes"
- MBUX va oferi și un sistem de navigație inteligent și interactiv, capabil să ofere și informații în timp real bazate pe tehnologia Car-to-X (informații transmise între vehiculele participante la trafic)
- Mercedes-Benz a lucrat intens și la sporirea gradului de antifonare pentru noul A-Class, fiind revizuite toate capitolele ce contribuie activ la obținerea unui nivel cât mai săzut de zgomot pe timpul călătoriilor
- la nivelul tehnologiilor de siguranță activă și de asistență a șoferului noul A-Class preia de la S-Class sisteme precum Active Distance Assist DISTRONIC, Active Emergency Stop Assist, Active Lane Change Assist sau Active Brake Assist
- farurile pot fi dotate opțional cu tehnologia MULTIBEAM LED care, grație unor a 18 clustere LED, poate adapta fasciculele de lumină în funcție de nevoile și de condițiile punctuale de trafic
- gama de motorizări va fi compusă pentru început din trei unități complet noi: A 200 (1.4 benzină, 163 CP, 250 Nm cuplu motor maxim), A 250 (2.0 benzină, 224 CP, 350 Nm cuplu motor maxim) și A 180 d (1.5 diesel, 116 CP, 260 Nm cuplu motor maxim). Toate sunt cuplate la o cutie automată 7G-TRONIC (A 200 venind în standard cu o cutie manuală însă)
Noul Mercedes-Benz A-Class va putea fi comandat începând cu luna martie 2018, lansarea sa pe piață fiind programată tot pentru primăvara acestui an.
Categorie:
Conținut Auto-TestDrive recomandat: